Programele informatice ale mai multor ministere din Germania au cazut victima unor atacuri in scopuri de spionaj. Anuntul a fost facut sambata de Guvernul german, dupa ce cotidianul Der Spiegel a relatat ca programe cunoscute sub numele de "Caii din Troia", provenind de la armata chineza, reusind sa patrunda in programele informatice ale Cancelariei germane, ale Ministerului Economiei, ale Ministerului Cercetarii si ale Ministerului Afacerilor Externe.Potrivit declaratiei facute de purtatorul de cuvant al Ministerului german de Interne, "Caii din Troia" reprezinta "o mare problema, o problema constanta", dar "au fost adoptate masuri pentru a contracara aceste atacuri si acestea au avut succes". Potrivit publicatiei citate, serviciile de informatii interne din Germania si institutia federala insarcinata cu securitatea informatica (BSI) au descoperit atacurile in urma cu mai multe luni, presupunandu-se ca hackerii ar face parte din Armata chineza si ar fi operat in contul Guvernului de la Beijing. Potrivit unui raport confidential al serviciilor de informatii interne, citat de Der Spiegel, Germania este o "tinta favorita a spionajului economic chinez".