Mai rau decat sa te uiti la niste seriale tampite e sa visezi ca esti unul din personaje. Intr-o seara, tot cautand o emisiune mai de Doamne-ajuta, am nimerit peste scena in care un oarecare Manolo ii declara Amandei lui ca, desi a lasat-o insarcinata, n-o poate lua in casatorie fiindca se simte de fapt femeie si urmeaza sa-si faca in curand o operatie de schimbare de sex.


M-as fi putut visa tatal bogat al Amandei. Sau Alfredo, profesorul ei de contabilitate dubla, care o adora in taina. La varsta si la situatia mea familiala, normal ar fi fost sa ma visez chiar in sutana, ascultand cu evlavie catolica teribila marturisire a lui Manolo. N-ar fi fost nepotrivit sa-mi inchipui, in somn, ca sunt batranul servitor Juan, cel care le vede si le stie pe toate. Ori chiar catelul Bobito, care nu stie si nu intelege nimic. Totusi, cosmarul meu a devenit operatia de schimbare de sex. Si nu operatia in sine, cat problemele administrative din Romania tinand de meandrele situatiei. De meandrele concretului din vis.


Lucrurile n-ar fi fost complet aiurea daca m-as fi visat Manolo. Un Manolo in varsta care, in loc sa mearga la oficiul de pensii si sa-si puna la punct dosarul, incepe sa simta in toata fiinta lui ceea ce simte si o domnisoara la primul ei bal. Insa nu ma numeam Manolo, ci Tudor Octavian. Iar in preajma Amandei nu se gaseau parintii si ai casei, ci colegii mei de serviciu, cativa negustori de arta, sotia mea, administratorul blocului unde locuiesc si mai multi scriitori, cu care la drept vorbind nu as fi avut ce discuta nici inainte de a ma fi visat brusc femeie. Si toti imi spuneau ca n-are rost, ca schimbarea de sex se face devreme si ca era mai bine sa-mi vad de scris si de pensie. Unii insa - si aici incepea nebunia - ma bateau cu intelegere pe umar si ma felicitau sincer pentru copilul pe care avea sa-l nasca Amanda. Cel mai mult se agita o doamna de la serviciul personal, care trebuia sa actualizeze contractele de munca si nu stia ce urma sa completeze la rubrica numele si sexul angajatului (angajatei). Si de ar fi fost numai discutia aceea lunga si intortocheata despre varsta pana la care aveam dreptul sa-mi schimb sexul, dar mai erau si problemele cu rochita. Stiam ca e un vis absurd, totusi purtam o rochita rosie decoltata care-mi placea si-i  intrebam pe toti daca-mi vine bine.


Multi cred ca filmele cu adevarat bune sunt acelea care te fac sa te regasesti in unele personaje. Desi s-ar putea sa fie invers, sa fie bune numai filmele ale caror personaje le descoperim in viata de fiece zi, in preajma noastra
si adesea mai aproape de noi decat s-ar cuveni. In ce ma priveste, sunt sigur ca m-am nascut cu o sensibilitate clinica la seriale. Cum ma uit, cum ma transfer in poveste. Ori mai degraba povestea se transfera in mine. Iar dupa ce se termina cosmarul, el lasa in urma un zat: Si daca totusi sunt femeie si m-am neglijat? Si daca, femeie fiind, sunt tatal copilului Amandei? Mai rau decat sa te uiti la niste seriale tampite e sa te tampesti vazand doar cateva secvente dintr-unul.