"Voi canta pentru mileniul trei", glasuia Angela Similea in unul dintre multele-i cantece de succes. Toti cei prezenti prin piesele (scrise sau interpretate de ei) de pe acest CD pot fi ascultati si in mileniul III.


Succesul de care
"Voi canta pentru mileniul trei", glasuia Angela Similea in unul dintre multele-i cantece de succes. Toti cei prezenti prin piesele (scrise sau interpretate de ei) de pe acest CD pot fi ascultati si in mileniul III.


Succesul de care s-a bucurat primul volum al "Cantecelor noastre, toate" ne-a facut sa continuam restituirea unora dintre cele mai iubite slagare din muzica usoara romaneasca. De aceasta data, selectia celor 21 de cantece a fost realizata de Jurnalul National, din cele peste 80 de propuneri din partea cititorilor.


La momentul editarii CD-ului "Cantecele noastre, toate", volumul al II-lea, in colaborare cu Intercont Music, v-am prezentat intr-o Editie de Colectie povestile din culisele indragitelor compozitii. Spre dulce reamintire, iata cateva istorioare care ne fac sa-i iubim si mai mult pe cei care le-au dat viata: compozitorii si interpretii.


SMULS DIN UITARE. Compozitorul Radu Serban si-ar fi dat lumina ochilor pentru a o mai auzi pe Pompilia Stoian cantandu-i o singura data piesa lui, "Prieten drag". Pompilia a aflat prea tarziu de aceasta dorinta, dupa disparitia maestrului. Din pacate, dupa succesul inegalabil al nenumaratelor sale melodii, Radu Serban a cunoscut uitarea in ultimii ani ai vietii. Se spune ca un om traieste atat timp cat este pomenit. Sa pomenim si numele lui Radu Serban, prin povestea


"Prietenului drag", spusa chiar de Pompilia Stoian: "M-am simtit onorata ca a avut incredere sa-mi ofere mie, unei studente atat de tinere, acest cantec unic. Imi aduc aminte ce efect a avut asupra mea prima intalnire cu Radu Serban, la pianul din apartamentul sau. Eram foarte emotionata si timida. Indata ce a inceput sa curga melodia, am intrat in lumea ei si i-am descoperit delicatetea prin insusi felul in care o interpreta compozitorul la pian. Cand am plecat cu partitura sub brat, am simtit ca vibram la mesajul muzicii si al textului (care ii apartine lui Constantin Carjan), ca intr-un univers magic. Am incercat sa pastrez emotia initiala pana la inregistrarea care a urmat in studioul Radio, la care Radu Serban a fost prezent".


UN BIS INTERZIS. In 1966, "Prieten drag" a ajuns la Festivalul de la Mamaia, unde a primit Marele Premiu. Desi regulile festivalului interziceau bisul, la aplauzele frenetice ale publicului, Pompilia Stoian a fost impinsa din culise de regizor pentru a canta din nou melodia. Poate ca acela a fost primul semn care anticipa succesul "Prietenului drag".


Pompilia Stoian pune pe seama norocului privilegiul de a putea colabora cu numeroase personalitati ale muzicii usoare: "Ma tem ca nu voi putea gasi cuvinte potrivite pentru a schita adevarata dimensiune artistica a maestrului Radu Serban, pe care l-am admirat ca pianist desavarsit, ca autor de muzica de film, ca muzician de un deosebit rafinament si, in fine, ca om de mare caracter".

Ar fi bine ca din cand in cand sa ne lasam sufletele mangaiate de muzica.

Avem nevoie de prieteni dragi...


Playlist ca un bibelou de portelanCititorii Jurnalului National s-au "luptat" in preferinte muzicale atunci cand i-am provocat sa propuna slagare emblematice pentru secolul al XX-lea. Pentru ca un singur CD nu putea cuprinde toate cererile, "Cantecele noastre, toate", volumul I a fost urmat de un al doilea volum. Sa (re)ascultam, deci: "Sotia prietenului meu" (Alexandru Jula), "Un actor grabit" (Laura Stoica), "Nu-mi lua iubirea" (Angela Similea), "Sa nu uitam trandafirii" (Florin Bogardo), "Dragoste la prima vedere" (Ilie Micolov), "Tarancuta, tarancuta" (Dan Spataru), "Romanta fara ecou" (Mondial), "Ploaia si noi" (Doina Badea), "E adevarat, iubirea mea" (Mihaela Runceanu), "Cum am ajuns sa te iubesc" (Stefan Banica), "Te-asteapta un om" (Dan Spataru), "Seara" (Anda Calugareanu), "Hai, vino iar in gara noastra mica" (Gabriel Dorobantu), "A cazut o frunza-n calea ta" (Constantin Draghici), "Noapte de mai" (Mirabela Dauer), "Maicuta, iti multumesc" (Dan Spataru), "Hai acasa" (Gil Dobrica), "Eternitate" (George Nicolescu), "Sa mori de dragoste ranita" (Angela Similea), "Frunza mea albastra" (Mirabela Dauer), "Prieten drag" (Pompilia Stoian).


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.