In urma discutiilor pe marginea proiectului legii invatamantului preuniversitar, in sistemul educational se vor produce modificari insemnate. La negocierile cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului participa doar doua dintre cele trei feder
In urma discutiilor pe marginea proiectului legii invatamantului preuniversitar, in sistemul educational se vor produce modificari insemnate. La negocierile cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului participa doar doua dintre cele trei federatii sindicale. Federatia Educatiei Nationale a refuzat sa participe, acuzand MECT ca negocierile sunt de fapt doar un simulacru. Revenind, pana acum s-a convenit ca testele nationale sa se desfiinteze peste trei ani, admiterea in invatamantul liceal urmand a se face pe baza de teze cu subiect unic. Liceele care au multe solicitari vor putea organiza examen de admitere, care ar avea loc inainte de repartizarea computerizata a candidatilor. De asemenea, scolile de arta si meserii se vor desfiinta, fiind inlocuite de licee tehnologice care sa pregateasca personal calificat pentru piata muncii.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.