Comunismul ca o "Nunta muta"

Cinematografia romaneasca incepe, incet-incet, sa puna cap la cap bucati din viata pe care am trait-o sub comunism. Franturi despre revolutie, un pic despre cum i-am asteptat pe americani, ceva despre avorturile interzise... Acum, a venit vremea unei alte povestiri. Intr-o zi de 9 martie 1953, doi tineri sateni sunt in toiul petrecerii de nunta. Tocmai atunci este anuntat doliul national impus de sovietici pentru moartea tovarasului Stalin. Numai ca, de teama ca se strica bucatele, socrul mic hotaraste sa continue petrecerea in interiorul casei, pe care o imbraca pe dinafara cu scanduri ca sa nu se auda zgomotul facut de nuntasi. Prinsi asupra faptului, toti barbatii sunt deportati intr-un lagar de munca. Pornind de la aceasta intamplare adevarata, Horatiu Malaele debuteaza ca regizor in lungmetraj. "Nunta muta", produs de Castel Film in colaborare cu francezii de la Agat Film et Cie, este unul dintre castigatorii concursului din 2006 al Centrului National al Cinematografiei, iar scenariul este semnat de Horatiu Malaele si de Adrian Lustig.
Este prima zi de filmare, iar canicula, devenita deja o banalitate, e putin imblanzita de faptul ca platourile Castel Film sunt la vreo 30 de kilometri de Bucuresti, pe marginea lacului Snagov. Se turneaza o secventa in interiorul casei in care socrul mic are ideea sa continue nunta. Invitatii au luat-o si pe tuica, si pe vin, iar vocile devin din ce in ce mai puternice. Ba chiar razbat si cateva chiuituri. Ma uit in jur sa vad daca nu cumva i-am alertat deja pe sovietici si ma linistesc. La o masa la umbra copacilor stau cativa figuranti care nu apar in scena respectiva. Dintr-un cotet, niste gaini cotcodacesc cand nu trebuie. Langa, un rastel de haine isi astepta actorii. Sunetistul urmareste atent pe un monitor ce se intampla inauntrul casei.
-A fost bine!
E vocea regizorului, care anunta apoi o scurta pauza.
M-a interesat mai mult morala
Horatiu Malaele e bland, spontan si cu miez la raspunsuri. Sar de la un subiect la altul, intr-o mare devalmaseala, de la comunism, la prima lui replica pentru un rol in regia Catalinei Buzoianu, de la distributia filmului la orgoliul modestiei lui, dar nu pare descumpanit. Incep cu inceputul: de ce a ales tocmai povestea asta pentru debutul in lungmetraj? "Este o poveste petrecuta de-adevaratelea. Probabil nu numai in Moldova. Insa actiunea filmului meu nu se petrece in acel sat, ci se petrece intr-un sat abstract al unei lumi comuniste. Putea foarte bine sa se petreaca si intr-un sat din China, si intr-un sat din Cehoslovacia, si intr-un sat din Ungaria. Eu n-am tinut cont de particularitati locale. Ba din contra. Este un sat ciudat, un reprezentant al tuturor satelor. Nu se vorbeste intr-un anumit dialect. Pentru ca m-a interesat mai mult demonstratia, m-a interesat mai mult povestea. M-au interesat mai mult consecintele acestei povesti. M-a interesat mai mult fabula. M-a interesat mai mult morala". Filmul se vrea o atentionare asupra unui fapt petrecut in trecut. Acolo unde un sistem blestemat a nascut o asemenea situatie. Sau naste situatii monstruoase. Imi explica ca un regizor spunea ca a face un film e ca si cand ai vrea sa scrii "Razboi si pace" intr-o caruta care merge prin hartoape. Te impiedici de o multime de lucruri colaterale filmului. "Din fericire, am avut parte de una dintre cele mai productive, mai pregatite si profesioniste case de film din Romania, si ma refer la Castel Film, care sunt producatori. E o casa de film extrem de desteapta si de versata, o casa care a lucrat cu alte case mari de film din lume".
Il rog sa-mi povesteasca o alta "nunta muta" din timpul comunismului. "Cred ca a fost o nunta muta generalizata. La nivelul tarii. Ganditi-va ca vorbele si adevarurile umblau pe sub pamant. O lume mistificata si deformata de un sistem canceros".
In motivatia autorilor pentru "Nunta muta" sta scris ca dictatura reprezinta una dintre cele mai dramatice forme de calamitate nenaturala abatuta asupra oamenilor. Ca filmul isi propune sa vorbeasca despre ororile unei dictaturi - dictatura comunista - istorisind o poveste ce ar putea parea absurda daca nu s-ar fi intamplat aievea. Dar ce nu e absurd intr-o dictatura...
Asa ca ii cer sa-mi spuna daca a vazut vreo tara comunista in care sa nu fie dictatura. "Am vazut o tara eminamente comunista, deunazi, intr-un fenomenal turneu pe care l-am facut in mai multe tari ale lumii cu spectacolul Teatrului Bulandra, "Mascariciul". Si-am vazut o China ciudata, bizara. Nu s-a intamplat asa ceva in Romania. Am vazut o piata libera, evident controlata si subordonata unui partid, unui unic partid". Il readuc insa la tarile din fostul bloc comunist, la perioada din filmul lui. Imi explica cum o analiza sumara i-a permis sa creada ca sistemul este atat de defect, incat orice forma de comunism impinge spre dictatura. "Pentru ca, nu uitati, se spunea despre Iugoslavia ca este o tara mult mai putin comunisa si ca ei sunt mult mai liberi. Era mai libera, dar solutia lor, pana la urma, tot dictatura a fost. In Cehoslovacia la fel. Poate mai putin ca la noi. Noi am fost mai induratori. Parerea mea este ca a zis foarte bine Bacovia: tara trista, plina de umor. Nenorocirea a fost ca o combustie umoristica nativa a facut aceasta tara sa petreaca mult mai mult in saracie, in dezordine si in crima. Ganditi-va numai la faptul ca in momentul de rascruce '89, cand toate tarile s-au eliberat, numai la noi s-a intamplat nenorocirea atator morti. Nevinovati. In Rusia nu s-a intamplat nimic. A fost o ampla revolutie de catifea. Numai la noi a fost plina de sange".
Revin la ideologia comunista si-l chestionez daca isi inchipuie ca va mai zice vreodata cineva: camasa de pe mine nu e a mea, e a noastra. "Da. Eu cred ca lumea uita foarte usor. Ca se rostogoleste indecis, brownian si ca o filosofie aparent buna, cum este aceasta filosofie comunista, va prinde iar mai tarziu. Asa cred, pentru ca am vazut oameni, nu nostalgici, dar oameni care au uitat, oameni care nu stiu ce s-a intamplat, care au uitat si crimele comuniste, si suferintele oamenilor din acea perioada si care au gandit de cuviinta sa ne judece pe noi, ca noi n-am fost in stare sa ne comportam asa cum trebuie. Poate ca si aceasta optiune este justa, dar parerea mea este ca omenirea va mai trece printr-o experienta urata ca sa uite definitiv de acest tip de comportament social".
Revin la "Nunta" noastra si il rog sa-mi zica cum si-a ales distributia, din care fac parte Victor Rebengiuc, Dan Condurache, Tamara Buciuceanu, Luminita Gheorghiu, Valentin Teodosiu, Gheorghe Danila, Tudorel Filimon, George Mihaita, Doru Ana, Lae Urs, Simona Stoicescu... "Pe criterii de valoare, de talent si poate si pe criterii de prietenie, pentru ca am lucrat cu foarte multi din aceasta echipa. In teatru indeobste sau la alte multe filme pe care le-am facut. Mai bune si foarte multe mai proaste".
Dan Condurache: Am ales o vara cu Malaele
E pauza de masa. Imbracat intr-o camasa ponosita, cu un papion grena atarnat intr-o parte, Dan Condurache ramane pe platou. Emotii in prima zi?, intreb. "Nu, dar, paradoxal, ma simt mai descoperit, ma stie lumea. Octavian Cotescu, la clasa caruia am absolvit, ne spunea ca avem o meserie ingrozitoare. Pentru ca performanta ucide in multe feluri: cand joci, cand nu joci... Cand joci bine, cand joci mediu. Zece ani in viata unui teatru sau a unei cinematografii inseamna o secunda, in viata unui om inseamna mult". Cum e Malaele ca regizor, e rau, e bun cu actorii?... Condurache "sare" la mine: "Sigur ca da. Ce-aveti cu el? De ce nu-ntrebati cum sunt alti regizori romani? El e abia la un debut fulminant, la o varsta inaintata, dar speram sa-l ajute Dumnezeu. Ne stim de 30 de ani. Am fost colegi de camin, de clasa, de camera. Unii vor sa mearga la Nisipurile de aur, altii la Halkidiki. Noi, un grup de tampiti, am ales o vara cu Malaele". Il rog sa-mi vorbeasca despre rol. "Eu am avut in familie un bunic chiabur, care a facut puscarie la stuf. Dar era senin dupa ce-a iesit din puscarie. Personajul meu e o farama din tabloul anilor acelora. Noi avem un mod anume de a trai tragediile. Mai ales in Balcani. E altfel in tarile catolice. Sunt mai agresivi, noi suntem altfel. Ne impacam mai usor cu propriile neputinte, cu propriile porcarii. Nu suntem chiar un neam de luptatori. Filmul este un mare pariu. Veroiu, Dumnezeu sa-l ierte, spunea ca filmul si haute-couture-ul sunt chestii de lux pentru o natiune. E greu sa explici lumea asta a Romaniei. Pe de o parte, cei de dincolo nu inteleg ce s-a intamplat aici, pe de alta parte, nu pot sa inteleaga ce s-a intamplat in '89, la marea cotitura, si cred - cu delicatete, dar asta e - nici nu vor sa inteleaga. Un producator francez se minuna ca n-o sa mai avem stanga. Ei nu inteleg ca e o diferenta intre stanga de acolo si stanga de aici. Sigur, e marele succes de la Cannes... Filmul romanesc isi face insa cu greu intrarea in Europa asta unita".
Pauza s-a terminat. Actorii se intorc de la masa si redevin nuntasi. La cateva zeci de metri de locul unde are loc turnarea, Bogdan Moncea, directorul de marketing al Studiourilor Castel Film, ma conduce prin satul construit pentru film. Este ciudata linistea de acum, pentru ca pare atat de real, incat te surprinde ca nu-i tipenie pe ulite. Va prinde viata peste cateva zile, cand filmarile vor continua aici.
"A fost bine!", se aude, din interiorul casei, vocea lui Malaele. Care continua: "Liniste afara! Motor".
Esenta de Malaele
De ce credeti ca spune doamna Catalina Buzoianu despre dumneavoastra ca sunteti un exceptional sot si tata?
Pentru ca doamna Catalina Buzoianu este o femeie rationala, este o femeie logica si este o femeie care stie ce spune.
Cum ati zice acum replica "Pe aici, pe acolo, pe dincolo"?
E o replica ce imi trezeste nostalgii. Pentru ca a fost spusa acum vreo 30 de ani, intr-un moment de decizie, sa spun asa, al vietii mele artistice, si anume intr-un spectacol al chiar doamnei mai sus pomenite. In care eu nu jucam nicidecum rolul principal, jucam un copac, faceam un fel de figuratie si asta era una dintre cele doua, trei replici pe care le aveam in tot spectacolul. Iar nauceala doamnei Buzoianu a venit din faptul ca nu eram dupa tipic si asta a socat. Evolutia mea ulterioara nu a fost majora, m-am glorificat intr-un fel, dar poate fara meritul meu, poate cu ajutorul lui Dumnezeu, iar a spune replica asta mai bine cred ca nu voi reusi.
Cum se manifesta orgoliul modestiei dumneavoastra?
Se manifesta in sensul in care sunt si par modest. Am citit undeva o replica mai buna decat asta - ca trebuie sa ai orgoliul modestiei. Spunea un nume unui nenume: Nu esti atat de mare, incat sa fii modest.
Cum este sa te regizezi singur?
E foarte greu. Trebuie sa vizualizezi foarte bine. Sa ai un caiet de regie beton, cum spun specialistii, si dupa aia sa te supui lui. E foarte greu sa inventezi sau sa improvizezi in acelasi timp. Adica, trebuie sa fii extrem de pregatit pentru ca lucrurile sa decurga usor. E o chestie ce tine de bucatarie si pe care regizorii care au patit sau care au intrat in aceasta compozitie duala stiu foarte bine cat este de grea. Sa si joci si, totodata, sa fii putin in afara spectacolului.
Credeti ca sunteti mai intelegator cu actorii ca regizor, gratie faptului ca de formatie sunteti actor, sau...
Nu sunt mai intelegator. Ba din contra, poate ca sunt mai putin intelegator pentru ca sunt foarte putini regizori care stiu sa lucreze cu actorii. Consecinta acestui handicap sunt si multele filme proaste. Pentru ca s-a spus tot timpul ca avem actori fenomenali de teatru, dar mai putin de film. Este un fals. Avem actori mari de film, avem actori mari de teatru pentru ca este vorba de aceiasi actori, desi meseriile par putin diferite. Adica, taramurile par putin diferite. Dar sunt foarte putini regizori care stiu sa lucreze cu actorii. De asta spun: poate, uneori, sunt mai drastic pentru ca, indiferent de ce parere aveti despre mine, sunt foarte multe lucruri in care cred si pe care le-am facut bine.
O predictie despre filmul romanesc in urmatorii 10 ani.
Sunt cateva izbanzi fenomenale ale filmului romanesc incepand cu Porumboiu, trecand prin Nemescu si ajungand la aceasta grandioasa medalie pe care a castigat-o Mungiu la Cannes. Lucrurile decurg bine, este o tanara generatie care isi propune altceva, care vrea sa faca filme, e o tanara generatie priceputa. Pentru ca, daca vorbeam adineauri de regizori care se pricep sa lucreze cu actorii, ceea ce m-a uimit la filmul lui Mungiu este chiar lucrul cu actorii. Dupa opinia mea, actori aproape necunoscuti, zic aproape - nu vreau sa jignesc pe nimeni, pentru ca vreo doi - trei sunt foarte cunoscuti -, au facut cateva performante epocale.
V-ar fi placut sa fi absolvit Institutul de Teatru acum?
Nu stiu. E un exercitiu de imaginatie pe care il refuz pentru ca, dupa cum spunea o doamna mai in varsta de la tara, "nicicand n-o fost sa nu fie intr-un fel". Este o atitudine poate fatalista, dar extrem de adevarata.
Asta a fost viata noastra, asta a fost viata mea, asta a fost viata dumneavoastra dimpreuna cu mine. Poate ca altfel nu se putea intampla.

---

Despre autor: