Exista o singura explicatie plauzibila pentru care Hagi a facut bine ca nu a plecat de la Steaua dupa ce patronul sau l-a calcat in picioare.

Hagi a fost presul de lux pe care Gigi Becali a calcat vreme de citeva zile bune. In prime
Exista o singura explicatie plauzibila pentru care Hagi a facut bine ca nu a plecat de la Steaua dupa ce patronul sau l-a calcat in picioare.

Hagi a fost presul de lux pe care Gigi Becali a calcat vreme de citeva zile bune. In prime time si la miezul zilei, la tv si in conferinte de presa care au strins audienta foarte buna, Becali a predat lectii, amare pentru privitori, despre cum sa umilesti pe cineva si si-a expus inca o data viziunea sa cu privire la relatiile cu oamenii.

Pe de o parte, stiindu-i-se antecedentele, nu e nimic nefiresc, in fond, in comportamentul unui asemenea personaj. Pe de alta parte, sper sa fie multi cei care vor fi simtit un fior urmarind grotescul spectacol al cuiva care ar trebui sa aiba o discutie aplicata cu citiva medici. As vrea sa cred ca, acum, nu mai e nici o indoiala ca Becali ar fi in stare sa il huleasca si pe Dumnezeu doar ca sa isi implineasca "pohta ce-a pohtit": Radoi sa joace la marcaj.

Marea surpriza a acestor zile de gretos scandal becalian a fost insa Hagi. Nu ma refer la faptul ca, provocind seria impresionanta de crize de isterie ale patronului sau, Hagi a dat o lovitura serioasa PNG-ului. Vreau sa spun ca, daca luam in considerare bine cunoscutele-i antecedente, Hagi a reactionat imprevizibil. Mindru, cum il stim, s-a lasat umilit pentru prima data in public. In mod normal, dupa ce a inghitit atitea umilinte in doar citeva zile, Hagi ar fi trebuit sa plece. Exista insa o explicatie intemeiata pentru care Hagi a facut bine ca nu a plecat de la Steaua dupa ce patronul sau l-a calcat in picioare. In declaratiile sale din ultima vreme, Hagi a spus, memorabil, ca el "apara fotbalul".

La mijlocul saptaminii viitoare vom vedea mai bine ce a vrut sa spuna Gheorghe Hagi cu aceste cuvinte. In mod normal, Steaua nu poate pierde calificarea, a doua oara consecutiv, in grupele Champions League. In mod normal, de asemenea, Hagi ar trebui sa riposteze elegant mirlaniei finului si patronului sau, sa ii serveasca acestuia o lectie si sa isi inainteze demisia, cu bonusul de performanta cu tot. In caz contrar, Hagi nu ar face decit sa confirme o buna parte din "aprecierile" lui Gigi Becali.

Sa asteptam, deci.

P.S. Oare unde il va trimite Hagi pe Radoi in teren: fundas la marcaj sau mijlocas la inchidere?


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.