O data pe an traieste cu adevarat Carcaliu, satul de la Dunare - in august, cand lipovenii se intorc acasa.

In august, Carcaliu e un Torino cu rubasca. Se intorc cazacii la poalele Macinului, in galopul cailor struniti sub nume de masini italienesti. Caci curge si la Torino o apa - Po ii zice, si are restaurante frumoase si mandrete de poduri, dar la Po nu poti sa bagi mana in mal si sa scoti raci, ca la Dunare. Si-or fi macaronarii aia priceputi la moda, dar lipovencele tot la Carcaliu se intorc, cand le e timpul sa se marite, si imbraca kicika si kaseak, cusute in casa.


DORUL. Un an intreg tace Carcaliu, sub ochii trist-albastri ai babicelor - bunicile lipovence, care-si poarta pe ulitele pustii dorul de nepoti. Cazacii cei tineri is departe, in Italia. Si-au luat cu ei nevestele,
si-au luat copiii si au pus de altii, pe meleagurile straine. I-au dat acolo pe la scoli, si-au cumparat case, iar cele de le-au lasat in sat se prapadesc de urat si pustiu.

Dar in august, ehee, babusco (bunico), ti se intorc nepotii acasa. Si se umple Carcaliu de masini cuminti de familie, dar si din cele sport, cu cai multi si naravasi.

"Ciao!" "Ciao!" "Ciaaaaao!" salutul italienesc topaie vesel din scaunele de piele. Asa multe "macchine" cu numar de Torino sunt pe ulite, ca nici praful nu mai are loc sa alerge printre ele.


"BAMBINI". Drumurile de langa Dunare, umblate pana mai ieri doar de vreun batran pescar lipovean si plasa lui, au capatat ecouri de "Via" italiana. Le-au cotropit naparstoci blonzi, copiii cu certificat de Italia, care nu stiu boaba pe lipoveneste, daramite pe romaneste. Dar de drag si dor, babusca ce-i pazeste din poarta a invatat ea cate ceva din pasareasca macaronarilor. Asa ca exclama cu ei "Va bene!", iar cand nu sunt astamparati ii cheama cu un "Vieni qua!"

Dupa un an de pribegie in tara pastelor, mamele "bambinilor" se intorc la racii rosii din apa clocotita si la borsul de peste. Zdravenii lipoveni care au ridicat inca un "Torino", cand a fost Olimpiada, se apuca sa mai puna o piatra si sa mai dea un var la casa. Nu le vine sa plateasca meserias de aici, ca le cere mai mult decat primesc ei in Italia, tot in constructii.


NUNTI SI BOTEZURI. Peste toate insa, la Carcaliu, august e luna de nunti si botezuri. Ulita si petrecerea. Au lipovenii preot si biserica de-a lor, la Torino, dar nu e nunta si nici botez nu poti sa-i spui, daca nu-l faci in biserica de la Dunare.

Si baietii coborati din masinile luxoase isi trag pe ei rubasca - traditionala camasa a lipovenilor - , se incing cu brau colorat de-i zice "poies" si pleaca sa-si cumpere mireasa.

"Tanti auguuuri!" - un fel de "La multi ani!" pe limba noastra. "Belaaaaaa, come staaaai?" Italiana tinerelelor se bate cu rusa din gatul lipovencelor rumenite de ani care canta miresei de despartire "Maladaia, maladaiaaaaa..." (din rusa: "mireasa, mireasa"). Si maladaia Valentina e frumoasa, cu obrajii plini si ochii albastri, ca ai fluviului langa care s-a nascut. Si vorbeste cand in italiana in care a facut scoala, la Torino, cand in lipoveneasca povestilor din copilarie.

"Sei stanca?" ( din italiana: "esti obosita?"). "Stanca?" si apoi, pe romaneste, strident de romaneste, pentru un loc pe care cazacii par ca-l impart doar cu Italia. "Eh, stanca! Poate Zaharia Stancu!"


DUPA CANOANE. In fata preotului si a icoanelor, scoliti sau munciti la Torino, ori imbatraniti la Carcaliu, lipovenii se inchina in portul lor de biserica: barbatii cu rubasca, femeile cu fuste lungi, crete, si baticuri.

"Oamenii se asaza unde dau de bine, unde au mancare, unde au bani. Dar sufletul, asta mereu le ramane aici" - sopteste Polea, una din lipovencele stabilite la Torino.

E ultima zi dinaintea postului, cum zice calendarul de rit vechi, si Carcaliu e o nunta si un cantec. Ruseste - disco, ruseste din pieptul babicelor. Si-apoi, spre dimineata, un Celentano, un "Italiano vero" de-a lui Cutugno. Si zori cu Kazaciok si doua lacrimi. Caci vine toamna si iar se duc cazacii...