Razboiul care tot bate la usa (III)

Planul Global Strike
Dar, afirma analistul american, mai exista un al doilea plan: "Global Strike a devenit una dintre misiunile de baza ale Centrului de Comandament Strategic din Omaha (STRATCOM). Daca, mai demult, STRATCOM coordona numai fortele nucleare americane, acum are responsabilitatea de a coordona un plan pentru o lovitura globala, atat cu optiunea globala, cat si cu cea nucleara. Intr-o directiva clasificata din ianuarie 2003, Presedintele Bush a prezentat o definitie a "spectrului total" al loviturii globale, descriind-o drept "capacitatea de a produce rapid si pe o raza extinsa, efecte precise cinetice (nucleare si conventionale) si non-cinetice (elemente informationale) in sprijinul teatrelor de lupta si obiectivelor nationale". Unul dintre planurile realizate de STRATCOM care detaliaza elementele unei vaste actiuni militare in cazul aparitiei unor amenintari iminente din partea unor tari precum Coreea de Nord sau Iranul poarta numele de cod CONPLAN 8022-02.
"CONPLAN 8022 anticipeaza doua scenarii diferite, continua William Larkin. Primul este un raspuns la o amenintare clara si iminenta, sa spunem din partea Coreei de Nord. O reactie rapida ar combina bombardamente precise cu razboiul electronic si atacuri cibernetice pentru a dezorganiza replica nord-coreenilor, avand totodata si unitati de comando care sa actioneze adanc in teritoriul inamic, poate chiar capturand armament nuclear.
Al doilea scenariu
Al doilea tip de scenariu implica un atac mai amplu asupra infrastructurii inamice care produce arme de distrugere in masa... Un atac care sa combine bombardamente multidimensionale si razboiul electronic ar putea fi menit sa distruga elementele programului nuclear iranian, iar fortele speciale ar putea fi desfasurate la sol pentru a izola sau distruge instalatiile subterane... Deosebit de ingrijoratoare este posibilitatea de a include in CONPLAN 8022 optiunea nucleara - o bomba special configurata pentru a putea penetra la foarte mare adancime si distruge instalatiile de acolo, asta in cazul in care exista vreuna. Planul privind lovitura globala tine in rezerva optiunea nucleara in cazul in care serviciile de informatii vor sugera ca <<iminenta>> lansarea unui atac nuclear asupra teritoriului SUA sau daca este nevoie de distrus tinte foarte dificile". De altfel, tocmai pentru a face posibila oricand alegerea intre misiunile conventionala sau nucleara, la inceputul acestui an a fost dat ordinul ca patru submarine nucleare de tip TRIDENT (echipate initial cu rachete balistice intercontinentale) sa fie reconvertite si echipate cu rachete de croaziera, fiecare dintre ele urmand sa aiba in dotare pana la 154 de rachete de tip Tomahawk.
Scenariul exista, precum si semnale convergente ca a fost actualizat si mereu tinut "la cald", iar recentele desfasurari masive de grupuri navale de lupta din Golful Persic sugereaza ca nivelul de alerta a crescut ingrijorator. Dar cred ca marea problema care a aparut in plus, atat pe plan politic, cat si militar, este legata de posibilitatea implantarii reale, in practica, a tuturor acestor planuri.
Conditionarile politice
Care sunt noile conditionari pe plan politic? Evidente si deloc imbucuratoare pentru administratia americana. In primul rand, a scazut aproape la zero capacitatea opiniei publice, atat din SUA cat si din intreaga lume, de a mai inghiti explicatii trunchiate sau chiar inventii totale cum au fost motivatiile prezentate oficial de liderii SUA si ai Marii Britanii care, daca mai tineti minte, acuzau Irakul lui Saddam Hussein de a detine armament de distrugere in masa care putea fi activat in termen de 48 de ore, punand in primejdie civilizatia lumii.
In aceeasi masura, a scazut si apetenta potentialilor aliati ai SUA de a participa la o eventuala noua operatiune comuna, de data aceasta impotriva Iranului, asta in conditiile in care masinaria de lupta ultra-sofisticata americana esueaza zi de zi, la modul cel mai umilitor, in incercarea de a instaura un nivel de securitate minimal in Irak sau de a controla eficient macar "zona verde", suprafata de cateva zeci de kilometri patrati unde stau ascunsi sefii guvernului irakian pro-american. In fine, armata americana continua sa inregistreze un numar nejustificat de mare de pierderi zilnice in vieti umane, fara nici un raport cu nivelul de indeplinire a obiectivului trasat, cel de a localiza si distruge definitiv fortele insurgentilor.
De unde, normal, nevoia de a gasi o explicatie a esecului.
Cine sa fie de vina? Intr-un moment de furie fara precedent, Bush descrie performantele guvernului irakian drept "frustrante", uitand ca, pana mai ieri, il dadea lumii drept model de eficienta si consolidare democrata eficienta sub protectia armelor aliate. Presedintele irakian nu vrea nici el sa poarte povara esecului, afirmand, fara ocolisuri, ca "unii politicieni americani sunt iresponsabili si nepoliticosi", asta ca sa le precizeze ca nu are nici un dubiu asupra modului in care aliatii sai au scrantit-o definitiv in tentativa de jugulare a razboiului civil endemic care opune acum, pe viata si pe moarte, comunitatile sunita, siita si kurda.
Motive de invazie
Si atunci, ce portita ar putea fi evocata pentru invadarea Iranului? Aici se impune o precizare esentiala.
Pentagonul dispune, in mod normal, de planuri de lupta in cazul izbucnirii unor conflicte militare in care ar putea fi afectate, direct sau indirect, interesele de suprematie mondiala ale SUA. Numai ca planurile operationale de tipul CONPLAN 8022 sau TYRANNT sunt concepute pentru a fi activate in conditii cu totul speciale, de amenintare iminenta, pentru asta fiind nevoie doar de ordinul prezidential. Asa cum s-au petrecut lucrurile si in cazul invadarii Irakului (conform planului de operatiuni OPLAN1033V). Cea mai probabila motivatie ar fi livrarea de catre iranieni a unor importante cantitati de armament gruparilor insurgente siite din Irak si, in consecinta, punerea in primejdie a vietii soldatilor americani care opereaza in zona. Conceptul nu este deloc nou, el privind obligatia unei armate de a asigura teritoriile proxime unui camp de lupta pe care desfasoara actiuni militare. Iar daca Irakul este considerat acum inca un camp de lupta operational deschis (ceea ce face ca afirmata "AM INVINS!" a presedintelui Bush, fluturand fericit din maini pe un port-avion dupa finalizarea invaziei Irakului, sa se dovdeasca un fals cu consecinte teribile) americanii pot considera ca este nevoie sa securizeze Iranul. Cu ce consecinte militare reale in favoarea propriilor trupe? Sa ne amintim ca, in primavara anului 1970, Nixon ordona invadarea Cambodgiei tocmai in virtutea unui rationament similar, menit sa inchida luptatorilor Vietcong o potentiala sursa de aprovizionare. Fara succes, caci dezastrul din Vietnam a mai continuat inca patru ani, inainte de a se finaliza prin fuga disperata a trupelor SUA din Saigon....
Iranul e de vina
Cum vor reusi sa convinga oficialii americani propria lor opinie publica de necesitatea implicarii intr-un alt razboi?
Foarte greu, afirma David Gardner pentru Financial Times: "Comandantii militari americani par sa nu aiba probleme in a identifica mana Iranului pretutindeni...
Dar, in primul rand, insurgenta din Irak este siita si sunita, construita in jurul unei noi generatii de luptatori pentru Jihad, nascuta in mod direct ca rezultat al invaziei americane.
In al doilea rand, in masura in care vorbim de luptatori straini pe frontul irakian, ei provin mai ales din tarile aliate SUA si din Arabia Saudita, nu sunt siiti iranieni.
In al treilea rand, minele mortale pe care oficialii americani le-au incarcat cu un grad inalt de sofisticare militara pentru a le dovedi provenienta iraniana sunt in cea mai mare parte realizate de ingineri pregatiti de armata irakiana... Siitii iranieni au sprijinit multe lucruri in Irak.
Daca ar fi vrut sa mobilizeze intreaga tara impotriva americanilor, ar fi facut-o deja. Si n-au facut-o. Problema este ca principala clientela iraniana din Irak este exact aceeasi ca a celor de la Washington: Da'wa lui Maliki si Consiliul Suprem al Irakului condus de Abdelaziz al-Hakim...
In concluzie, dupa ce au dat peste cap ordinea sunnita in Irak si in lumea araba si au dat mult mai multa forta puterii islamiste siite provenind din Irak, SUA sunt acum dependente de fortele de la Bagdad care se aliniaza de partea Teheranului si sunt incapabile de a dezmembra Jihadistanul sunnit pe care l-au creat in centrul si vestul Irakului.
Ignorandu-si aliatii irakieni, continua sa-i inarmeze pe insurgentii siiti pentru a lupta impotriva Al-Queda. Si, vanzand arme mai degraba decat sa rezolve problema Palestinei, incearca sa formeze o Alianta Araba Sunita (Egipt, Iordania si Arabia Saudita) laolalta cu Israelul impotriva Iranului. Clar? Cum mai poate cineva sa-si pastreze o identitate clara si sa numeasca asta o strategie?"
Cert este ca, in toata aceasta ecuatie de declaratii extreme, planuri de lupta si imbroglio militar, mai exista un factor cu totul nou care a determinat evolutiile actuale, complet neobisnuite si dramatice, din Irak si Afganistan: aparitia comandourilor sinucigase cu o coordonare trans-frontaliera. Dar, despre aceasta, intr-un alt episod al acestui serial.

---

Despre autor: