Pentru "gasca de pescari", Alex Luchici a ramas si va ramane eroul clipei de ieri, de azi, de maine. Prin ochii prietenilor, viata lui Alex e un prilej in care a pasit spre a-i bucura pe cei din jur. Azi, aripa creatoare a grupului de cercetasi poate
Pentru "gasca de pescari", Alex Luchici a ramas si va ramane eroul clipei de ieri, de azi, de maine. Prin ochii prietenilor, viata lui Alex e un prilej in care a pasit spre a-i bucura pe cei din jur. Azi, aripa creatoare a grupului de cercetasi poate doar intui frumusetea naturii in umbra unui pat de spital.

"Am reascultat azi inregistrarea de dupa Portita, prima editie a jurnalului nostru", incepe a-si aminti Andrei, fratele lui Alex. "M-am distrat atat de mult sa aflu cum povestea Cornel ca ati sarit la 10 metri de mal, dupa 6 km de vaslit eroic. Ai fost eroul nostru in ziua aia."

Ca in fiecare an, Alex si prietenii lui au plecat la Sfantu Gheorghe, la Festivalul "Anonimul". Se intampla prin vara, anul trecut, cand tocmai urma sa treaca in anul doi la Geografie, la Iasi. Era in vacanta si spiritul aventurier, mereu inventiv, prea plin de dorinta frumosului si-a clipei, l-a manat intr-un salt din barca. De atunci, de cand au venit cei de la SMURD si pana azi, Alex traieste prin cei din jur, din amintiri si sperante, fara a se misca de la gat in jos, paralizat in urma fracturii de coloana la nivel cervical (C4-C5). "Plecasem pe jos intr-o expeditie Sulina - Vadu, pe plaja. Am trecut Dunarea cu barca noastra. Ati tras la rame cateva ore contra vantului pana sa va apropiati de noi. Daca nu erai tu, Cornel ar fi dormit singur pe-o noapte de furtuna, pe limba aia de nisip", scrie Andrei pe site-ul dedicat lui Alex.


INTR-O DIMINEATA DE AUGUST. La doar 22 de ani, visul lui Alex de-a cutreiera lumea se adeverea cu pasi repezi. Chiar drumul mult dorit pana la Moscova prindea contur dupa ce, din motive financiare, pierduse o bursa pe vremea liceului in patria lui Tarkovski, unde sigur s-ar fi dovedit o "calauza". Dus de urgenta la Spitalul Bagdasar din Bucuresti, a suferit o interventie chirurgicala dupa o saptamana. Pana atunci trecuse doua hopuri, cum povesteste Catalina.


"Nici nu-mi amintesc cine am fost inainte de Alex, pentru ca el se instala in noi toti cu atata lejeritate. Alex m-a invatat ca viata poate fi luata de la capat de mai multe ori: intr-un inceput de aprilie, pe muzica lui Frank Sinatra, intr-o seara de februarie cand ne-am certat, intr-o dimineata de august cand l-am gasit intr-o sala de reanimare imobilizat, depinzand de o masca de oxigen, intr-o amiaza cand a recunoscut senin, ca si cum ar fi vrut sa imi spuna un secret, ca a avut un al doilea stop cardio-respirator in aceeasi saptamana, in ziua in care am iesit pentru prima data in afara spitalului, sub un cer inalt, de inceput de ianuarie."


In ianuarie, la patru luni de la accident, Alex a fost asezat pentru prima oara in scaunul rulant. Se intampla la Iasi, la Spitalul de Recuperare. Acolo se afla si acum, asteptand sa plece la Berlin, la o clinica unde necesita doua interventii chirurgicale complexe pe coloana, pentru "decompresiune medulara, stabilizare dorso-ventrala, indreptarea angulatiei ventrale si corectarea osteotomiei".


CASATORIA PITIGOIULUI. "Ne spuneam gasca de pasarari", povesteste Victor, "niste prieteni minunati, asa ca in poveste. Cand lipsea Alex eram cu totii fara glas, gasca era muta, ne lipsea Piti al nostru. Asa ii spuneam noi lui Alex, pentru ca avea un dar nemaipomenit sa imite o sumedenie de cantece de pasari, printre care cel al pitigoiului. Te salut, tinere bavarez. Sunt mereu langa tine!" Toti i-au fost alaturi, colegii de la facultate, prietenii, iubita, care e nedezlipita, si parintii. Cu totii au organizat concerte la Tulcea, locul natal, dar si Iasiul s-a prins in solidaritate de mai bine de un an. In cafenele, pe holurile facultatii, in salile de concerte, la expozitiile de fotografie la care si Alex cocheta, se gasesc cutii deschise necunoscutilor care ii pot readuce visul inapoi. Azi, Alex impreuna cu Gentilia, iubita lui, au citit, cum fac de obicei. Au pus cartea la mijloc, Gentilia o sprijinea si Alex, captivat, deslusea cursiv alte mistere. Cele ale piesei de teatru a lui Gogol: "Casatoria".

SperantePentru ca Alex sa isi continue Facultatea de Geografie, asa cum ii sta bine unui student navigand cu mintea pe harta si cu picioarele pe munti, sa faca fotografii din cele mai ascunse locuri, sa rada la fel de zgomotos, sa viseze la fel de real, sa danseze la fel de unic in miscari, are nevoie de 35.000 de euro, costul interventiei chirurgicale de la Berlin.
Se pot face donatii in conturile deschise la Raiffeisen Bank, Agentia Toporasi, Bucuresti, pe numele fratelui, Luchici Andrei.
RON: RO 79 RZBR 0000060008252216Euro: RO 08 RZBR 0000060008252233USD: RO 13 RZBR 0000060008252240Pentru strainatate: SWIFT RZBR COD DRS 229Mai multe amanunte puteti afla de la fratele lui Alex, tel.: 0724-23.69.44.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.