ROMANIA CA O TELENOVELA
Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

Vitelul il cumpara Tache Scocilca tocmai de la Bucuresti. Sigur, putea sa cumpere unul de mai de-aproape, de la Floresti, de exemplu, unde miercurea era zi de targ, dar el lua hotararea asta (de a cumpara vitelul de la 400 km de Vintileasa) dintr-o ambitie. Cu banii pregatiti fusese la targ de cateva ori si de fiecare data il revoltasera preturile pe care le cereau banditii de acolo, cum zicea el. Ca sa le faca in ciuda, hotari sa mearga dupa vitel tocmai la Bucuresti. I-a scris lui baiatul, Anton, muncitor la IMB, ca acolo nu-ti cere nimeni pe un vitel 1.000 de lei (auzi o m-i-e de l-e-i!). Merse deci la Bucuresti, trase la Anton si, impreuna, cumparara vitelul. Nu-l lua mai ieftin ca la Floresti, tot o mie de lei dadu pe el, dar, zicea Tache Scocilca in tren, venind catre casa, cui voia sa-l asculte, Bucurestiul nici nu se compara cu Florestiul.


De adus, aduse vitelul cu trenul, fireste. Merse, impreuna cu Anton, la Bucuresti-Basarab, unde se formau personalele pentru Iasi si Suceava, si, certandu-se cu o cucoana care tot urca la bagaje in vagon, fara sa vada ca trenul ala e facut si pentru altii, nu doar pentru ea, ca trebuie sa mai calatoreasca si alti oameni cu el (Tache Scocilca, de pilda), urca vitelul in vagon, priponindu-l pe culoar. Au fost cateva probleme la urcare, boala de vitel facand nazuri si umbland cu botul printre sine, dupa cotoare de mar. Trenul se puse apoi in miscare. Dupa ce facu din mana baiatului, scotand capul pe fereastra, Tache Scocilca pocni geamul la loc si incepu sa se instaleze pentru calatoria pana la Floresti.


Mai intai vru sa se asigure daca nu cumva si-a pierdut biletul. Se cauta prin buzunare, isi scoase afara din buzunarul de la piept tot felul de hartiute, una ii scapa jos, in praful podelei, si cum vitelul dadu s-o ia cu limba, ii arse, scurt, fara sovaire, un picior peste bot. In fine, gasi biletul (era in buzunarul de la piept) si, rezemandu-se de usa compartimentului, incepu sa priveasca pe fereastra, aruncand cate o privire scurta si vitelului care, ostenit, se culcase. Pe langa ei se strecurau anevoie calatorii, urcand sau coborand pe parcurs. Toti sareau peste vitel si toti simteau nevoia sa zica ceva inteligent, incat, la un moment dat, el incepu sa se plictiseasca. Unii radeau, amuzati de intamplare, altii il intrebau cat daduse pe el sau unde mergeau. Erau si dintre aceia care faceau galagie, spunand ca asta e tren de persoane, nu de vite, dar Tache Scocilca nu le dadea nici o atentie, ii lasa in plata lor. Raspunse doar unui cetatean care, intr-adevar, il scoase din sarite, apucandu-se sa faca gura dupa ce trecuse de Tache Scocilca. Se oprise in loc cu geamantanul in mana si zicea ca el a platit bilet ca sa calatoreasca comod si nu ca sa se impiedice pe culoar de tot felul de animale. La inceput, Tache Scocilca il lasa sa-si bata gura degeaba, hotarat sa nu intre in vorba cu toti prostii. Dar cum cetateanul nu se potolea, ba chiar incepuse sa racneasca furios, luand drept martori calatorii iviti in usile compartimentelor si zgaindu-se amuzati, Tache Scocilca i-o reteza scurt: asculta! matale n-ai treaba? - Am, dar ce te intereseaza pe tine?!, raspunse celalalt, pus pe scandal. Tache Scocilca se facu ca nu observa trecerea celuilalt la per tu. Cauta sa-l scoata din sarite, sa se ia la bataie. Simti ca celalalt e moale, ca o femeie, si ca, in orice caz, la primul pumn, avea s-o ia la fuga. Asa ca, pastrandu-si calmul, isi trase o tigara din buzunarul de la piept, unde le avea asezate in picioare, ca niste ostasi, o aprinse tacticos si trimitand fumul spre semnalul de alarma zise: si cu ce te deranjeaza pe dumneata vitelul de pe culoar?! Calmul intrebarii il descumpani pe celalalt. Nu mult, o clipa, doar atat cat sa se infurie si mai tare. - Cum ce, cum ce?!, racni el, vanturandu-si bratele, rosu la fata. - Uite, de pilda, daca vreau sa merg la wece, ma lovesc de vitelul tau. - Bine, continua Tache Scocilca dialogul angajat fara voia lui, puteau depune marturie toti cei din jur, dar de ce nu mergi matale la wece in celalalt capat al vagonului? E si mai aproape. Cetateanul dadu sa racneasca ceva, dar tocmai atunci aparu controlorul. - Dumneata de ce dai voie sa se urce cu animalele in tren?!, il interoga, pe un ton furios, cetateanul. Calm si el, controlorul nu-i raspunse. Se afla abia la al doilea compartiment, mai erau bilete de perforat, nu gluma! - Biletul dumneavoastra!, se adresa el, profesional, cand ajunse in dreptul cetateanului. Tremurand de furie, cetateanul se scotoci prin buzunare si-i intinse biletul. Inainte de-al perfora, controlorul il intoarse pe o parte si pe alta. - Biletul dumneavoastra nu-i pentru trenul asta! Cetateanul se inrosi, se balbai si, in cele din urma, recunoscu: aveti dreptate, am pierdut celalalt tren si m-am urcat in asta, dar nu cred ca e ceva rau, tot atata costa. - Buletinul, va rog!, zise controlorul, ascultandu-l pana la capat, cu figura plictisita a omului obligat sa auda zilnic mii de asemenea explicatii prostesti. - Cum buletinul?!, facu celalalt, muiat cu totul, deja speriat, dar scotandu-l, totusi. Controlorul il lua, il deschise, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca buletinul apartinea celui din fata sa, apoi cu el in mana porni mai departe, continuand  sa perforeze bilete. Cetateanul il urma indeaproape, explicandu-i intruna, cu un aer prapadit. Cand ajunsera la Tache Scocilca, acesta ii intinse cele doua bilete, cu aerul incantat al omului care, spre deosebire de celalalt, avea actele in regula. Controlorul le perfora, plictisit, arunca o privire vitelului care rumega linistit, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca biletul era al vitelului si nu al altuia, apoi, sarind peste vitel, urmat de cetateanul care se tot tanguia prosteste, trecu in celalalt compartiment.

In urma lor, calm, Tache Scocilca isi aprinse o noua tigara si fara sa-si guste victoria, ca si cum nu s-ar fi petrecut nimic deosebit, incepu sa priveasca pe fereastra.