Din punctul de vedere american, iata care sunt tintele potentiale in cazul unui atac impotriva Iranului: principalele baze aeriene, navale, silozuri sau baze de lansatoare de rachete balistice sau strategice si centrele de comanda si control pentru operatiuni militare ; principalele 10 rafinarii; principalele campuri petroliere precum si infrastructurile aferente, inclusiv caile de transport catre zonele unde se afla instalatiile porturare pentru alimentarea petrolierelor. In plus, asa cum afirma un comentariu realizat de BBC, pe lista obiectivelor deja selectate de strategii de la Central Command din Florida s-ar afla si uzina de imbogatire a uraniului de la Natanz precum si facilitatile existente la Ispahan, Arak si Bushehr.
Uzina Nantanz - prima tinta
Prima tinta pe lista ar constitui-o uzina de la Natanz impotriva careia bombardiere de tip B2 cu raza lunga de actiune ar lansa un atac masiv folosind asa-numitele bombe "bunker-busting" care sa incerce sa distruga instalatiile din bunkerele ingropate la 25 de m adancime. Fie direct ca un atac american, fie lasand treaba in sarcina aviatiei aliate israeliene (foto). Expertul militar Dan Plesch scria ca "orice general american care planifica acum un atac asupra Iranului poate presupune ca, intr-un singur raid aerian, pot fi lovite cel putin 10.000 de tinte, si asta folosind exclusive avioane care decoleaza fie direct de la bazele din SUA sau de pe cea de la Diego Garcia, din Oceanul Pacific. Compania Boeing asigura ca noua generatie de bombe "bunker-busting" mareste de patru ori puterea de foc a aviatiei militare americane, asta in comparatie cu ceea ce s-a folosit in atacurile asupra instalatiilor subterane ale lui Saddam Hussein. Un singur bombardier de tip Stealth sau B52 poate acum ataca intre 150 si 300 de puncte bine definite pe harta, lovind tintele cu o precizie de pana la un metru, folosind sistemul de localizare globala GPS in varianta sa militara".
Dan Plesch, cercetator asociat la scoala de studii orientale si africane de la Universitatea din Londra a publicat in New Satesman o analiza extrem de interesanta in luna februarie a acestui an, afirmand ca "operatiunile americane pentru un razboi major de tip conventional cu Iranul pot fi implementate oricand..."
Planurile anti-Iran
Fortele terestre, navale, aeriene si de infanterie marina ale SUA au pregatit planuri de lupta si, timp de patru ani, au creat bazele si s-au antrenat pentru realizarea unei operatiuni numite "Operation Iranian Freedom". Amiralul Fallon, noul sef al US Central Command, a mostenit planurile realizate pe computer si care poarta denumirea de TIRANNT (Theatre Iran Near Term). Administratia Bush s-a straduit mult sa trimita un al doilea port-avion (cu grupul sau de lupta aferent, n.n.). Dar asta nu reprezinta decat o mica parte a pregatirilor. Dupa 11 septembrie, marina americana poate arunca in lupta sase port-avioane in termen de doar o luna de zile. Celor doua port-avioane deja existente in zona, USS John C. Stennis si USS Dwight D. Eisenhower, li se pot foarte rapid adauga inca trei, USS Ronald Reagan, USS Harry S. Truman si USS Theodore Roosevelt, precum si USS Nimitz. Fiecare asemenea grup naval dispune de sute de rachete de croaziera.
Apoi mai exista puscasii marini, provenind din unitati care nu actioneaza deja in Irak. Cateva asemenea unitati se regrupeaza deja, fiecare dispunand de propria sa nava cu avioane de lupta. Aceste grupuri ar putea desfasura o operatiune de debarcare de tipul D-Day. Vor avea in dotare vase speciale de debarcare, mii de militari si, evident, sute de alte rachete de croaziera. Misiunea lor va fi distrugerea fortelor iraniene care ar avea misiunea de a scufunda petrolierele si sa securizeze instalatiile petroliere. Sunt antrenati pentru a indeplini acest tip de misiune inca de la revolutia iraniana din 1979.
Astazi, puscasii marini dispun in Golf de grupurile de lupta USS Boxer si USS Bataan si poate si de USS Kearsarge si USS Bonhomme Richard. Alte trei, USS Peleliu, USS Wasp si USS Iwo Jima, sunt gata sa li se alature. La inceputul acestui an, statul major al acestor forte a fost deja mutat din Virginia in Bahrein".
Atac pe scara larga
Fac toate acestea parte intr-adevar dintr-un plan concertat la cel mai inalt nivel al administratiei americane? Iata ce sustinea Philip Giraldi in articolul aparut in AMERICAN CONSERVATIVE la 1 august 2005: "Pentagonul actionand conform instructiunilor primite de la cabinetul vicepresedintelui Dick Cheney, a ordonat Comandamentului Strategic al SUA (STRATCOM) sa elaboreze un plan de operatiuni care sa formuleze un raspuns la un alt atac terorist asupra SUA de tipul celui de la 11 septembrie. Planul include un atac aerian la scara larga impotriva Iranului, folosind atat arme conventionale cat si nucleare. In Iran sunt identificate peste 450 de tinte strategice, incluzand aici si numeroase locatii in care se suspecteaza ca sunt dezvoltate programe vizand inarmarea nucleara. Multe dintre aceste tinte au fost consolidate sau se afla la mare adancime si nu ar putea fi distruse cu ajutorul armelor conventionale, de unde invocarea optiunii nucleare. Ca si in cazul Irakului, problema nu este conditionata de implicarea Iranului in acte de terorism direct impotriva SUA. Mai multi ofiteri superiori din cadrul fortelor aeriene sunt inspaimantati de ce li se cere sa faca - anume Iranul ca tinta pentru un atac nuclear neprovocat - dar nimeni nu este gata sa-si riste cariera ridicand ceva obiectii".
Planificatori super-ocupati
O voce singulara? Pe 27 septembrie 2004, iata ce se scria in publictia Newsweek: "Adanc undeva in inima Pentagonului, amiralii si generalii aduc la zi planurile privind o posibila actiune militara a SUA in Siria si Iran. Unitatea din Departamentul Apararii care raspunde de planificarea militara pentru cele doua tari provocatoare de tulburari este "mai ocupata ca niciodata" afirma unele surse oficiale. Unii consilieri ai lui Bush caracterizeaza aceasta activitate mai degraba ca un efort de a pune la punct planurile de rutina pe care le are Pentagonul in vederea tuturor situatiilor posibile deschise de situatia din Irak. Altii spun ca aducerea la zi a planurilor este insotita de renasterea campaniei facuta de conservatorii si neoconservatorii din administratia Bush pentru adoptarea unei linii mai dure a politicii SUA fata de aceste tari... "ulii" administratiei Bush isi centreaza sperantele pe o schimbare a regimului politic de la Teheran - de preferinta prin mijloace oculte dar, daca e nevoie, si folosind forta. Documente privind aceste idei au circulat la nivelul administratiei, cele mai multe purtand inscriptia "document de lucru" sau "schita" pentru a putea evita subcomisia senatoriala si prevederile Freeedom Information Act. Surse informate spun ca memorandumul este o replica a strategiei care a dat faliment in Irak: debarcarea regimului existent, instalarea rapida a unui nou pro-american (si obtinerea in consecinta a promisiunii de renuntarea la orice ambitii in domeniul nuclear), apoi retragerea. Numai ca schema ii inspaimanta pe liderii militari si nu exista nici o dovada ca a primit sprijin la nivelul cabinetului"...
Ulii lui Bush castiga
Numai ca se pare ca tocmai "ulii" administratiei Bush ar fi avut avut castig de cauza. Iata ce spune Paul Rogers, autorul cartii "Into the Long War" editata anul trecut de "Oxford Research Group", intr-o analiza aparuta in aceasta primavara: "Orice s-ar intampla in Irak, concentrarea masiva a fortelor militare americane in Golf para sa aiba mai mult de-a face cu o posibila criza implicand Iranul... spre aceasta concluzie duc cele patru foarte recente decizii americane: ordinul dat trupelor SUA de a ucide sau face prizonieri membrii Garzilor Revolutionare iraniene care ar putea opera in Irak; decizia de a trimite in zona un al doilea port-avion cu grupul sau naval pentru prima oara in patru ani; cresterea numarului bateriilor de rachete anti-racheta tip Patriot; trimiterea in regiune a unui numar sporit de nave specializate in deminari.
Marirea prezentei militare
In plus, doua evenimente neobisnuite si mai putin luate in atentie pot avea mari implicatii pentru viitorul curs al evenimentelor. Primul priveste port-avionul USS Ronald Reagan care a parasit San Diego pe 27 ianuarie, in fruntea unui grup de lupta care include nava purtatoare de rachete de croaziera USS Lake Champlain precum si distrugatorul USS Russel, despre ambele afirmandu-se ca sunt echipate cu mari cantitati de rachete de croaziera mare-sol. Marina SUA precizeaza ca grupul de lupta Ronald Reagan a fost creat "in cadrul conceptului FLEET RESPONSE PLAN care ofera SUA capacitatea de a raspunde oricarui angajament cu forte flexibile si sustenabile si cu posibilitatea de a raspunde in termen scurt unui eventai larg de situatii... Prezenta unui al treilea grup naval de lupta in zona ar fi deja un semn extrem de clar ca, cel putin la nivelul perspectivei, se deseneaza o majora demonstratie de forta; dar, din alta perspectiva, sub un alt unghi diferit, asta a inceput deja sa se produca. In plus fata de mentinerea unui grup de lupta naval cu port-avion in Golful Persic inca de la inceperea razboiului in Irak in 2003, marina americana a incercat si mentinerea in zona si a unui alt tip de forte. Sunt numite "corpul expeditionara de lupta" si cuprinde o nava de lupta de ultima generatie, normal una din clasa WASP de 45.000 t., insotita de obicei de doua nave amfibii de mai mici dimensiuni, cu toate ca ele sunt la fel de mari ca cele din clasa ALBION din dotarea marinei britanice...
Corpul expeditionar
Acest corp expeditionar din Golf este centrat in jurul navei USS Boxer, alaturi de care se afla USS Dubuque si USS Comstock, impreuna cu un crucisator, un distrugator si alte nave de sprijin. Flotila are la bord 2000 de puscasi marini, dispune de elicoptere de lupta, avioane de vanatoare AV8B, nave de deparcare, tancuri, vechicule blindate... Pe 30 ianuarie, flotei a cincea americane, responsabila cu operatiunile in zona Golfului Persic, I s-a mai adaugat o alta forta de tip expeditionar centrata in jurul lui USS Bataan. Este vorba despre o flotila foarte puternica, incluzand doua nave de lupta amfibii, USS Shreveport si USS Oak Hill crucisatorul cu rachete teleghidate USS Vella Gulf, distrugatorul cu rachete teleghidate USS Nitze, fregata USS Underwood si submarinul nuclear de atac USS Scranton....Sunt forte militare care ar putea fi folosite pentru a apara interesele SUA si coalitiei in regiune in cazul in care o criza cu Iranul s-ar putea transforma intr-un conflict deschis. Asta s-ar putea petrece in trei feluri: un atac israelian asupra facilitatilor nucleare iraniene, asta ducand la o replica iraniana impotriva fortelor americane; un atac american asupra acelorasi tinte, provocand acelasi tip de raspuns; o demonstratie decisa a fortelor militare americane adaugate la presiunile diplomatice asupra unui Iran "care merge prost".
Analizele citate se bazeaza si pe altceva decat pe simple deductii rezultate din coroborarea de surse si prezumtii rezultate din miscarile masive de trupe americane in afra destinatiei ce poarta deja numele de Falimentul Irak? In numarul de maine vom oferi cateva detalii din planurile operationale existente, inclusiv cel care prevede cu adevarat o actiune globala impotriva Iranului. Numai ca, asa cum vom vedea, strategii care au elaborat aceste documente par sa nu fi invatat nimic din modul in care insurgentii irakieni tin in sah si sub teroare 24 de ore din 24 cea mai puternica si bine echipata armata a lumii. Sau, poate tocmai din cauza acestei lectii, optiunea nucleara nu poate fi exclusa din calcul.