Lupta acerba despre cat de necesara mai este prezenta americana in Irak, se complica datorita unei ambiguitati din ce in ce mai evidente.   Politica de stat. Este intrebarea pe care si-o pune jurnalistul Joseph Schuman pentru Wall Steeet Journal, ca urmare a vocilor ce amendeaza mai mult ca oricand politica americana si atitudinea de jandarm universal, dar mai ales ca ecou al recentului discurs al presedintelui Bush, si analizeaza faptele intr-un editorial-sinteza. Astfel, in cadrul convientiei Veteranilor tinuta miercuri in Kansas City, Missouri - o etapa a campaniei prezidentiale vizand combaterea curentului de opinie anti-razboi ce pare a castiga teren in randurile societatii civile americane -, George W. Bush, a comparat actuala situatie de criza cu anii razboiului in Vietnam, argumentand mentinerea ferma pezentei americane in Orientul Mijlociu, spre a nu repeta greseala administratiei Nixon. Ca urmare, pe langa vechile argumente, reiterate acum - SUA, varf de lance impotriva terorismului international, lupta pentru civilizatie etc -, si concepte ca "aparare agresiva" ce, in opinia multora, frizeaza insasi logica, comparatia organizatiei al Qaeda cu "masinaria de razboi a Japoniei", sau cu Khmerii Rosii din Vietnam, i-au facut pe oameni politici ca Melvin Laird, Secretar al Apararii in primul mandat al lui Richard Nixon, sa remarce ca actualul presedinte trage invataminte gresite din lectiile istoriei.   Reactii. Dar afirmatiile taxate imediat ca iresponsabile de marea majoritate a clasei politice, dar si de opinia publica, nu se opresc aici. Caci presedintele Bush a criticat dur reactia populatiei de a sprijini retragerea americana din Vietnam, facand o paralela intre manifestatiile anti-razboi din anii a€™70 si cele de astazi. Principalul argument a fost sirul de masacre savarsite de Khmerii Rosii, amenintare ce, dupa spusele lui George W. Bush, planeaza si asupra populatiei civile din Irak-ul de astazi. Aceasta noua comparatie cu conflictul din Extremul Orient, ce a costat dupa statisticile oficiale 58.000 de vieti doar in randul militarilor SUA, nu face decat sa evidentieye faptul ca ori presedintele nu stie ca publicul american considera razboiul din Vietnam ca pe o greseala istorica, o infrangere rusinoasa intr-un conflict in care Statele Unite nici nu trebuia sa intervina, ori - ceea ce ar fi extrem de grav, afirma analistii americani -, sustine cu sinceritate morbida o asemenea actiune. "Nu mi-a venit sa cred ce-am auzit!", a spus istoricul Allan Lichtman, adaugand ca, si cifrele o confirma, mult mai multi vietnamezi au pierit in timpul conflictului decat dupa retragerea trupelor SUA, iar brutalitatea ulterioara a regimului comunist poate fi foarte usor pusa tocmai pe seama implicarii trupelor americane in regiune. "Expunerea in acest fel a istoriei de catre presedinte este pura fantezie si miroase a manipulare!", a adaugat el.   Americanul de rand. Concluzia in cadrul opiniei publice este insa una extrem de simpla: presedintele George W. Bush pare ca sustine invazia americana din Vietnam. "Atunci, ca si acum, adevarata problema este exact prezenta trupelor americane. Atunci, ca si acum, prin retragerea noastra crimele ar inceta", este parerea unui simplu cetatean. "Extinderea conflictului i-a ridicat pe Pol Pot si ai lui", adauga el, exprimand o opinie aproape similara cu cea a lui Steven Simon, expert in politica din Orientul Mijlociu. "SUA s-a retras din Vietnam prea tarziu", a subliniat el, "nicidecum prea devreme! Lectia pe care ar trebui sa o invatam din cele intamplate in Vietnam este ca armata SUA nu este capabila sa conduca eficient operatiuni insurgente. Cu cat vom ramane mai mult in acel teatru de razboi pe care tot noi l-am creat, cu atat mai rau va fi". Nu in ultimul rand insa, George W. Bush lezeaza prin afirmatiile sale un stat (acum) prieten al SUA. Vietnamul, introdus prin cateva vorbe inconstiente intr-un conflict cu care nu are nimic de-a face, nu a asteptat mult pentru a-si manifesta indignarea (fireasca) cu privire la ultima iesire publica a presedintelui american. "Razboiul a avut pentru noi consecinte care sunt vizibile si acum", a afirmat ministrul de externe Le Dung. "Noi n-am facut decat sa ne aparam tara. Ceea ce nu se poate spune despre armata americana. Asta face cauza noastra sa fie una dreapta"   Solutii. Astfel, conform unei dezbateri avute loc recent, SUA ar trebui sa-si puna doar o singura intrebare, "cine a pierdut in Irak?" si sa accepte cu onoare infrangerea, a comentat James Dobbins, secretat de stat in timpul administratiilor Bush si Clinton. Intre timp, cautarea unor rezolvari se loveste totusi de unele probleme. Una dintre ele ar fi chiar urmarile unei eventuale retrageri. Caci, acceptarea suveranitatii Irak-ului in contextul dat, ridica intrebarea influentei reale pe care actualul guvern instalat de fortele americane il are si a capacitatii sale de a face fata unor eventuale conflicte interne. Presedintele american isa nu pregeta sa-l apere pe primul ministru irakian. "Domnul Maliki este un om bun, capabil, dar pus intr-o situatie extrem de dificila", afirma el, apoi ataca in insasi inima sistemului politic american spunand ca, "nu este  la latitudinea politicienilor de la Washington sa se pronunte asupra capacitatii lui de a guverna, sau daca va ramane sau nu in functie. Acum este democratie in Irak si doar poporul se va pronunta". O chestiune ramane insa deschisa. In vreme ce premierul Maliki conduce, cel putin cu numele, Irak-ul, armata americana este forta dominanta in regiune. Cu atat mai mult, este foarte posibil ca sentimentele anti-americane extrem de virulente in randul populatiei sa se transfere cu usurinta asupra guvernului-marioneta si astfel, in eventualitatea unei retrageri, situatia sa scape efectiv de sub control. In tot acest timp, gloantele americane suiera din plin in democratia irakiana, iar insusi premierul afirma ca daca americanii se retrag, va gasi alti sustinatori. Astfel, se concretizeaza teama de o noua influenta ruseasca  in regiune, asemeni celei din timpul Razboiului Rece. Si apoi, in aceasta ecuatie extrem de volatila mai exista si petrolul...