Becarespectul misticoid

In plina  noapte sobolaneasca, Gigi Becali urla ca un apucat. E amarat, "umilit" si furios, si-n toata revarsarea spurcata de interjectii rostogolite, smucite, cotonogite, o tine intruna: "Pe banii mei vreau sa fiu respectat, io nu vreau altceva!". I-a picat rau indaratnicia dezrespectuoasa a nasului Hagi. si la banii bagati in "Steaua" lui urcatoare, finul nu s-a asteptat la asa ceva. Parca l-a izbit meteoritul in crestetul orgoliului dospit de drojdia slugilor aflate mereu in preajma-i voievodala. Cum adica, el da "paraii" si Gica face ce-l taie capul? Daca nu i-ar fi nas, ce l-ar mai zmarandi el putin... Fratele de sange al ramonului madrilen racneste forestier, jigneste smechereste, tace suierand, fornaie amenintator, otraveste limba romana, parjoleste cuviinta, discrediteaza prietenia si siluieste buna crestere. Vasazica, piperanul se golaneste mediatic, starnind indignare sau simpatie, fiindca "Becali cand face, face  maxim sau nimic".


Zorii rozalii petrecuti in vecinatatea polito-terapeutului Hrebenciuc l-au linistit intrucatva. I-au potolit cheful de scandal, dupa ratacirea noptatica. Ajuns in fata "Palatului", urmasul printilor bizantini a inscenat o conferinta de presa. Inconjurat de "fatuce" si "flacaiandri" purtatori de reportofoane, latifundiarul s-a dat iarasi in spectacol. Nu la fel de grosier ca-n zbuciumarea nocturna, dar cu acelasi artag obraznic. "Ia zi tu, ba, care-i parerea ta?", l-am auzit de cateva ori pe cel scos din minti de tupeul "Regelui". "Ba baiatule" si "ba fata" erau reporterii de lapte trimisi in poarta tarcului becalian sa culeaga impresii de rigola fotbalistica de-a valma cu cocoloasele de ras impielitat.


In zilele ce-au urmat, "Prea Marturisitul Pacatos"  a zabovit indestul in studiourile candidului Valentin Moraru si "inchizitorului hipnotizor" Robert Turcescu,  pentru a le "face emisiunea" si pentru a turui despre becarespect. Un "misionar" autoproclamat, predicand bunatatea crestina prin pilde, cea cu designer-ul fiind exemplara. Si, din pilda-n pilda, am inteles idealul de prieten al "razboinicului sortit sa se lupte  cu toti nebunii": sluga ascultatoare. Cine-i nesocoteste parerile si ordinele e "treanta" sau "hahalera", un caraghios parlit. Sinceritatea pe care i-o tamaie atatia nu-i decat o "falsitate", folosita in "functie de evenimente", ca acadea electorala. In loc de fraze articulate si de idei coerente, insul, siret si prefacut, ne sparge auzul cu adevarul lui tistuit, cu rudimente medievale de comportament. "Io, io ce-am in gusa si-n capusa! Io, chiar de-ar fi sa pierd totul, nu renunt la adevar si lumina!", isi mimeaza onestitatea eroica "viciul" in desfasurare fanfaronica al poporului roman. Are "parai", si asta il arvuneste imunitatilor  felurite. Adevarul pe care el il maimutareste ii permite sa fie fatarnic, badaran si tiranic. Si, aidoma unui Sfant Gheorghe autoinchipuit, e nevoit sa inventeze balauri si fiare potrivnice, gata sa-l sfartece. In absenta lor, personajul ar trai o revelatie deprimanta, caci de-ar sta o clipa laolalta doar cu el insusi, l-ar inspaimanta setea de putere ce-i cangreneaza sufletul si-i innegureaza mintea. Iar in drumul spre fanteziile sale bolnavicioase, o victima de statura legendara a lui Hagi il aureoleaza si-i da un nimb de temut in paradisul interlop al fotbalului autohton. Si-asa, barosan peste mititeii, borcisorii, turcusorii si bucureii Ligii dragomirice, seful penegist viseaza sa-l cafteasca si pe Basescu. Sa se incoroneze despot nationalist-religios si sa joace o finala de cupa europeana, iar alde Oli sa-i fie slugi credincioase pana la adanci batraneti.


Dupa o tacere de doua zile, Hagi a vorbit. Sfios ca o fecioara si  poticnit la limba precum elevii de scoala profesionala. "Maradona din Carpati" inghite spasit laturile patronului si ramane in continuare pe banca dezonoarei, desi, in adancul fiintei mele, imi place sa cred ca este numai o scurta amanare a rupturii definitive. Obligatorie si reparatorie. Pentru ca niciodata, in poveste, zmeul nu-l biruie pe Harap-Alb, si ce-i viata, daca nu poveste? "Sunt suparat, dar nu am de ales. Pe Gigi nu te poti supara, asa e el si nu se mai schimba", a ingaimat, cu capul plecat, idolul microbistilor damboviteni. Pai, de vreme ce nimeni n-are a se supara pe "Mantuitorul neamului romanesc" ca, de, "sufletul ii e milostiv si curat, gura-i e proasta", beatificarea "Cucernicului Gigi" a inceput deja. Si, cu Gica in frunte, hagialacul spre "Palatul Becali" s-a urnit, in aclamatiile sarmanilor prozeliti ai celui chemat de soapte divine sa readuca turma mioritica la izvorul credintei ortodoxe. Asadar, becarespectul este dreptul individului cu bani de a sfida pe oricine si de a fi  grobian in numele Domnului. Becarespectul inseamna si dreptul de a-L mascari pe Creator, prin semenii Sai, obsesia misticoida a demitizarii inconstienta a lucrurilor sfinte si o reclama mascata la tocmelile diavolesti.

---

Despre autor: