O investigatie jurnalistica a scos la iveala existenta unui trafic cu vize la Consulatul Romaniei de la Chisinau, iar la cateva saptamani de la publicarea ei Ministerul de Interne al Republicii Moldova a anuntat arestare unui intermediar in aceasta a
O investigatie jurnalistica a scos la iveala existenta unui trafic cu vize la Consulatul Romaniei de la Chisinau, iar la cateva saptamani de la publicarea ei Ministerul de Interne al Republicii Moldova a anuntat arestare unui intermediar in aceasta afacere. Oficialii de la Chisinau au anuntat apoi ca in aceasta schema sunt implicati oficiali de rang inalt din cadrul Consulatului Romaniei de la Chisinau - pe cai neoficiale afirmandu-se ca ar fi vorba chiar de consulul Alexandru Rus. Initial reactia de la Bucuresti a fost slaba - Ministerul Afacerilor Externe rezumandu-se sa nege existenta vreunei instiintari oficiale din partea autoritatilor moldovenesti. Martie seara insa presedintele Traian Basescu a afirmat ca intreaga poveste este o operatiune a serviciilor secrete din Republica Moldova si a avertizat ca reactia Romaniei va fi foarte dura. Purtatorul de cuvant al Ambasadei Romaniei de la Chisinau, Florin Lencu, ne-a declarat ieri ca autoritatile Republicii Moldova nu au prezentat inca nici o dovada in acest caz. Oficialii de la Chisinau s-au rezumat la a afirma ca detin probe privind acest caz, insa fara a le prezenta public.
Amenintarea lui Basescu
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti seara, la Scoala de vara "Comunitati romanesti si identitate europeana" ca scandalul diplomatic romano-moldovean reprezinta "ultima agresiune orchestrata la adresa Romaniei", sustinand ca statul roman va raspunde "extrem de dur", informeaza Mediafax.
Intrebat de o tanara din Republica Moldova despre scandalul dipolomatic in care a fost implicat un functionar roman, Traian Basescu a tinut sa precizeze, in primul rand, ca vizele pentru moldoveni nu se acorda la consulatul de la Chisinau, ci de la Bucuresti, astfel incat functionarul nu poate inlesni obtinerea nici unei vize. "Stim povestea invitarii functionarului din ambasada intr-un restaurant de o doamna de la o agentie de turism, pe care a luat-o apoi politia moldoveana. Stim ca sotul doamnei a facut apel la functionar. Tot trucul a fost legat de nevoia ca functionarul roman sa fie filmat cu un plic care nu se stie daca il da sau il primeste. Ar fi bine sa se renunte la provocari, pentru ca noi stim ca fraudele se fac la firmele de turism", a declarat seful statului. Vizibil iritat de subiect, el a adaugat ca statul roman va raspunde "extrem de dur" in cazul acestui "truc". "Este ultima agresiune la adresa Romaniei orchestrata si vom raspunde extrem de dur de data asta. S-a mers prea departe", a subliniat presedintele, mentionand ca mai multi moldoveni lucreaza in Consulatul de la Chisinau.
Cioroianu - interventie consistenta
Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a refuzat ieri sa se pronunte in legatura cu scandalul vizelor de la Ambasada din Chisinau, el argumentand ca subiectul este "prea serios pentru a fi expediat pe scari" si a promis "o interventie consistenta" pe tema la inceputul saptamanii viitoare. Cioroianu a promis ca la inceputul saptamanii viitoare va organiza o conferinta de presa speciala pentru a trata scandalul vizelor acordate cetatenilor Republicii Moldova.
MAE de la Bucuresti a precizat ca scrisoarea primita de la Chisinau de la Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova solicita unele informatii privind anumite vize acordate de Sectia consulara a ambasadei in anul 2007, precum si informatii privind angajatii sectiei consulare in aceasta perioada. "Nu sunt facute nici un fel de referiri la acte sau decizii ale personalului Ambasadei Romaniei in Republica Moldova", sustine Ministerul roman de Externe.
Chisinaul isi sustine pozitia
Ministerul moldovean de Interne "nu a inscenat provocari" in ancheta privind fraudele cu vize, dosarele penale in acest caz avand la baza "dovezi bine instrumentate care respecta legislatia in vigoare", a declarat ieri purtatorul de cuvant a Ministerului, Ala Meleca, informeaza Mediafax. "Dosarele penale pe persoanele implicate in incalcarea legislatiei in vigoare in Republica Moldova au fost documentate si exista o baza de dovezi bine instrumentate care respecta legislatia in vigoare", a declarat Ala Meleca, adaugand ca "nu au fost inscenate provocari de catre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova". Valentin Zubic, adjunct al ministrului moldovean de Interne, a declarat, vinerea trecuta, ca un inalt functionar de la Ambasada Romaniei la Chisinau este suspectat ca ar fi facilitat eliberarea de vize romanesti pentru cetatenii moldoveni. Zubic a precizat insa ca suspectul este un functionar de rang inalt, cu putere decizionala. Ministerul moldovean de Interne a sustinut ca a adresat cu o zi in urma o scrisoare oficiala Consulatului Romaniei de la Chisinau, pentru a solicita sprijin in desfasurarea anchetei, insa Ambasada Romaniei in Republica Moldova a declarat ca nu a fost informata oficial despre acest caz. (George DAMIAN)
Solutia "vizelor nationale" ale Ungariei
Scandalul vizelor de la Chisinau ar fi putut fi evitat daca Romania ar fi adoptat modelul maghiar de acordare a vizelor. Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta acorda etnicilor maghiari o asa numita viza nationala, care este gratuita, valabila pentru cinci ani de zile si este eliberata in 15 zile de la depunerea cererii. La fel, Polonia a anuntat un proiect de viza gratuita cu intrari multiple pentru etnicii polonezi din Belarus.
In locul unei astfel de solutii care ar fi evitat cozile la Consulatul Romaniei din Chisinau, autoritatile de la Bucuresti au preferat o varianta complicata prin care basarabenii doritori de vize trebuie sa se programeze prin intermediul Internetului si apoi sa astepte la cozi enorme. Varianta unei vize pe 5 ani cu intrari multiple ar fi dus la o scadere progresiva a numarului cererilor - varianta programarilor prin internet avand dezavantajul unei cereri ridicate permanente. In plus, varianta romaneasca a vizelor pentru basarabeni acorda facilitati agentiilor de turism, agentilor economici si ONG-urilor - ceea ce duce in mod inevitabil la fraude: agentii sau ONG-uri infiintate special pentru a face trafic cu vize. (George Damian)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.