Un grup de studenti romani aflati la munca legal in Statele Unite sunt izolati pe o insula, alaturi de alte sute de persoane, din cauza unor incendii devastatoare. Un alt grup de romani rromi plecati din tara cu catel si purcel au fost evacuati dintr-o zona a Italiei, unde se aciuasera, vreo 2.000, si unde incepusera sa-si spele rufele, la propriu, in canalul colector al orasului. Garda de mediu italiana s-a sesizat si a fost de neinduplecat.


Un alt grup de romani a fost filmat si fotografiat, pentru ca a venit peste vara in tara si a inceput sa dea viata unei zone foste miniere, care era lasata in paragina - vechea poveste cu zonele declarate monoindustriale in scripte si de care nu te mai poti atinge sa faci altceva, pentru ca oamenii sa supravietuiasca. Iar romanii care se duc in Ungaria pentru angajare sunt preferati altor nationalitati, pentru ca stiu limba si pentru ca sunt de etnie maghiara.


Nu am insiruit la intamplare aceste evenimente, stiri, informatii. Ci doar pentru a veni in sprijinul ideii pe care vreau sa o transmit.
In timp ce politicienii nostri au facut ani in sir pasi de melc pentru proiectul legii votului uninominal, in timp ce, imediat dupa alegeri, stam cu totii in tensiune ca va cadea guvernul, pentru ca nu-i convine presedintelui - stare care afecteaza increderea investitorilor in stabilitatea noastra politica si economica - , in vreme ce presedintele, cum spuneam, da cu premierul de pereti, iar cand seful principalului partid de opozitie se autopropune, cumva, public, pentru aceasta functie, pe Basescu il umfla rasul si hohoteste de mama focului, in timp ce Romania e isterizata de potul cel mare la loto, iar sefa loteriei - altadata o persoana total neimportanta pentru presa de scandal - a devenit, peste noapte, urmatita si filmata numarul 1, mai ceva ca Elena Udrea, iar o televiziune face colecta, tot publica, si tot la televizor - a si strans aproape 150.000 de euro - , pentru a juca "biletul lui ogica", devenit substantiv comun, in tot acest timp, in care se pierde energie, vreme, spatiu, inspiratie, conjuncturi, in care ne risipim ca indivizi si ca natiune, mai sunt si romani... nu stiu daca foarte fericiti, dar macar in cautarea fericirii personale care au treaba. Nu au timp de pierdut.


Mai sunt si romani, spuneam, care au facut marele pas de a se desprinde de mentalitatile noastre, de tarele mostenite si cele capatate, de istoriile noastre negative care ne trag in jos, de baltirea si resemnarea care au pus stapanire pe climatul social, si si-au luat soarta in propriile maini.


Fie ca au plecat pe alte meridiane sa munceasca, fie ca au plecat spre alte zari sa studieze, fie ca s-au casatorit si au facut copii pe alte continente, romanii, odata pusi in libertate, si-au facut un rost in viata. Dupa mine, in Romania au avut loc doua, nu doar o revolutie, in ultimii 17 ani. Una, cea oficiala, in 1989, cand am schimbat regimul, si alta, pe care inca o traversam, cea in care din ce in ce mai multi au inteles ca reclama cu Dorel nu e un mod de viata.


Ca, daca vrei mai mult decat sa astepti o pensie mizera de la stat, pe care isi tabacesc dosurile politicienii, trebuie sa risti. Sa risti sa te iei de gat cu tine, in primul rand, si comoditatea ta, sa te iei de gat cu emotiile, romantismele ieftine si sa le schimbi cu iubirea adevarata de tara si cu respectul valorilor autentice, care nu pier oriunde te-ai afla. Si, daca tinutul in care te-ai nascut nu te mai poate ajuta, salva, ridica, la un moment dat, nu e nici rusine si nici tradare sa-ti cauti rostul si norocul. Prin munca cinstita, nu prin hotii si smecherii, de care suntem satui de-aici, din tara noastra.