Penitenciarele romanesti ascund un paradox greu de explicat: desi sint prost dotate si prin sistemele de securitate se poate trece ca prin brinza, totusi putini detinuti au evadat.

Penitenciarul de la Giurgiu ramine „de maximasiguranta" doar pina la prima evadare Din 1980 pina azi s-au inregistrat numai 39 de evadari din interiorul inchisorii, dintre ziduri, si nu de la punctele de lucru, din spitale sau de la instantele de judecata. „Poate le place la noi si nu vor sa plece", glumeste Catalin Bejan, directorul Penitenciarului Poarta Alba. „Multi nu pot trai afara, in libertate. Aici e casa lor. Cind se libereaza, striga: taticuleee, sa nu-mi dai patul, ca ma intorc repede." Un gard de sirma, un maidanez pripasit pe la bucatarie, niste ziduri de chirpici si niste becuri chioare sint de multe ori tot ceea ce sistemul penitenciar de la noi pune in calea unui detinut chitit sa-si ia talpasita.

In aceste conditii, 39 de evadari in 27 de ani sint un adevarat miracol. Viorel Movila, ofiter specialist la Administratia Nationala a Penitenciarelor, pune acest miracol pe seama „calitatii oamenilor din sistem". Prin comparatie, conform unui raport statistic al Consiliului Europei, in perioada 2001-2005 s-au inregistrat 27 de evadari in Norvegia, 28 in Finlanda, 34 in Suedia si Austria, 38 in Franta, 65 in Danemarca. In acelasi interval, 2001-2005, in Romania au avut loc trei evadari.

Separat de evadarile propriu-zise, din spatiul de detinere, sint contabilizate cazurile de fuga a detinutilor din afara inchisorilor: de la punctele de lucru, din spitale, de la instantele de judecata. In perioada de referinta 2001-2005, in Romania au avut loc 29 de asemenea cazuri numite, dupa regula europeana, „alte forme de evadare". Si iarasi sint putine in comparatie cu situatia din alte tari din Uniunea Europeana: Spania - 34, Franta - 162, Norvegia - 197, Finlanda - 395, Danemarca - 625, Anglia - 1.044. Cum-necum, sistemul penitenciar romanesc se dovedeste a fi unul dintre cele mai sigure din Europa, desi tehnica de paza si de supraveghere pe care se bazeaza este rudimentara si invechita.

Cu o singura exceptie, toti evadatii au fost capturati si adusi din nou la locul lor, dupa gratii. Exceptia este un cetatean maghiar care a evadat din Penitenciarul Aiud in 1997. A reusit sa treaca granita in Ungaria si in fiecare an de ziua evadarii lui trimite cite o felicitare pe adresa penitenciarului. In 1992, Vasile Butnaru a evadat de la Iasi, a reusit si el sa iasa din tara si a fost prins in Grecia. Dar cifrele acestea nu-i descurajeaza pe temerari. Cum alta treaba nu au, condamnatii uneltesc planuri de evadare pe tot registrul, de la imbecil la genial. Peste 300 de tentative de evadare sint dejucate in fiecare an intr-un continuu si fascinant joc de-a soarecele si pisica intre gardieni si condamnati.

Mihai Ion, unul dintre „eroii"ultimei evadari de la Poarta Alba Penitenciarul Poarta Alba. Aici s-a produs cea mai recenta evadare, luna trecuta. De zece ani nu mai reusise nimeni sa fuga din inchisoare. Era cit pe ce sa se intimple in 1997. Doi detinuti au sapat atunci, cu lingura, un tunel de 22 de metri. Suficient cit sa-i scoata dincolo de gardul inchisorii. Numai ca au sapat si au iesit tot in curtea inchisorii, chiar la botul ciinelui de paza. Macar se poate spune ca au iesit din celula. Ca sa evadezi de la Poarta Alba trebuie doar sa vrei si sa ai putin noroc. Penitenciarul e plasat strategic intre vii, ca sa nu aiba evadatii unde sa se ascunda. Prin mijlocul inchisorii trece o sosea care lasa cladirile administratiei intr-o parte, iar sectiile de detentie in cealalta parte, unite de trecerea de pietoni. Exista, asadar, riscul unor accidente rutiere, ceea ce descurajeaza evadarile. Altfel nu se explica de ce nu fug detinutii din inchisoare, desi gardul de sirma ghimpata poate fi trecut - cum s-a dovedit la evadarea de anul acesta - si pe deasupra, si prin reteaua de sirma, si pe dedesubt. Trei sectii sint construite din chirpici, stuf si caramida. Gratiile ies usor, ca maselele stricate. Ciini de paza dresati nu mai exista. Sint numai niste maidanezi aciuati pe-acolo, le curg limbile din gura de caldura si nici nu pot sa latre. Sistemul de iluminat e vechi de peste 40 de ani, becurile de pe fisia de siguranta cind se aprind, cind se sting, dupa cum bate vintul, ca intr-un brad de Craciun. Usile de la celule sint din lemn. Nu exista nici o usa electrica, nici o camera de supraveghere. Acest penitenciar cu dotare medievala - fost lagar de exterminare prin munca a detinutilor politici de la Canal - era numit, pina de curind, „Penitenciarul in regim de maxima siguranta Poarta Alba". Cind au sesizat si ei ironia involuntara, mai-marii de la Bucuresti au renuntat la titulatura pompoasa si toate penitenciarele din tara se cheama simplu: penitenciare. Sa priceapa fiecare ce vrea.

Filmul ultimei evadari de la Poarta Alba este o comedie cu prosti, de la un cap la altul. Mihai Ion, condamnat pentru furt, si Marian Acatrinei, condamnat pentru omor, n-au mai vrut sa stea inchisi in celula si au plecat. Mai intii au scos gratiile din perete - asta a fost o treaba simpla. („Sint si pereti care cad cu totul daca te proptesti mai hotarit in ei", completeaza directorul Catalin Bejan.) Gardianul de pe coridor dormea, nu i-a auzit cind au sarit de pe geam in curte. De fapt, n-au sarit, mai bine spus s-au dat jos, e numai un metru de la geam la pamint. „Pe urma", povesteste Mihai Ion la vorbitor, „am sarit un gard de sirma din jurul sectiei, am mai sarit unul, si la celelalte doua am trecut pe dedesubt. Gardul al treilea era mai inalt si avea sirma deasa, nu puteam trece decit pe dedesubt. Ne-ar fi luat cam doua ore sa sapam, dar am avut norc ca am dat de niste gauri de sobolan, am bagat mina si, cind am tras, s-a prabusit o bucata de pamint si am trecut. La ultimul gard am departat sirma si am trecut. Am mers pe burta pe unde era o fisie de intuneric, ca nu ardea un bec. Ne-au simtit maidanezii si au inceput sa latre. Santinela din foisor s-a ridicat de pe scaun si a alungat ciinii, il deranjau. Dupa ce-au plecat ciinii, am plecat si noi". Simplu.

Mihai Ion a fost prins a doua zi in Cernavoda, la vreo 40 km. Tot ca-n filmele cu prosti: s-a dus sa aprinda o tigara tocmai de la un jandarm in civil. Si tocmai un fost coleg de scoala al fratelui sau, dar, panicat cum era, nu l-a recunoscut. Cind sa aprinda tigara, jandarmul l-a luat de urechi si l-a predat. A doua zi a fost prins si Acatrinei. Au vrut sa evadeze, au evadat. Numai ei, din 1.500 de detinuti, au vrut.

Danut Dinca, directorul adjunct al Penitenciarului Poarta Alba, specialist in siguranta detinerii si regim penitenciar, spune ca, totusi, oricit de vulnerabil ar fi sistemul de paza, orice evadare e in felul sau o minune. „Trebuie sa se intilneasca in acelasi moment, in mod fatidic, o seama de factori", explica el. „Daca o singura veriga lipseste din acest lant al intimplarilor, evadarea nu se poate infaptui. In cazul asta, a trebuit ca in aceeasi noapte, intr-o ora, sa doarma gardianul de pe coridor; sa nu fie atent gardianul din foisor - si e normal, dupa 12 ore de veghe, ca nu avem oameni suficienti; sa nimereasca ei chiar peste gaurile alea de sobolan sub un gard fara fundatie; tocmai atunci sa se arda un bec; sa treaca un nor peste luna; ciinii de pripas sa asculte de gardian… si tot asa… Si s-a mai nimerit sa fie si doi prosti in post, asta e, n-am cum sa-i dau afara, ca sindicatul si legea nu ma lasa. Am vreo 20 de prosti de care nu pot sa scap - nu exista padure fara uscaturi. In rest, in conditiile in care am cite un agent la 200 de detinuti si am numai o evadare in zece ani, inseamna ca majoritatea sint oameni pe care pot sa ma bazez. Chiar daca sint platiti aproximativ cu aceeasi suma pe care statul o cheltuieste lunar cu fiecare detinut, in jur de 15 milioane de lei."

Inchisoarea din Giurgiu ar fi trebuit sa fie mindria sistemului penitenciar romanesc. Pe hirtie arata ca un penitenciar modern, dotat cu tehnologie de supraveghere de ultima ora; odata construit, arata doar ca un penitenciar nou, n-are nici macar o camera de luat vederi, supravegherea se face tot ochiometric, prin vizeta, si cu urechea lipita de usa, dar si asa este cu o suta de ani inaintea celor mai multe inchisori din tara. „De aici nu se poate evada", sustine hotarit Florentin Muscalu, directorul adjunct al penitenciarului, „si acesta este primul lucru pe care il invata un detinut cind intra la Giurgiu". Din 2001, de la infiintare, n-a fost nici o evadare. Mai mult, nici macar o tentativa de evadare.

Saracia de afara ii face pe detinutiiromani sa fie mult mai atasati decelule decit cei din alte tari Zidul exterior este din beton, inalt de 3,5 metri, peste care vine un gard de sirma de 2,10 metri. Gardul din beton coboara un metru si jumatate in pamint, iar fundatia a fost tasata cu un compactor de 5 tone: nici sobolanii, nici mina de om n-ar putea sapa pe dedesubt. Din dotarea ultramoderna prevazuta in proiect, penitenciarul nu a primit decit un detector de metale si cinci ciini de paza, pe care directorul adjunct nu se mai satura sa-i laude pentru inteligenta, vigilenta, eficienta. S-ar putea ca prin 2009 sa primeasca si ceva aparatura. Totusi, admite Florentin Muscalu, oricit de bine ar fi organizata paza, gauri de securitate exista. Detinutii reusesc sa introduca telefoane mobile. Nu ies cite 20 la o perchezitie, ca la Poarta Alba, doar doua, dar tot se cheama ca sistemul a fost spart. Pachetele au fost interzise in toate inchisorile, dar tot pot sa primeasca droguri. „Am descoperit droguri ascunse in alune", povesteste directorul adjunct. „In ochii pestelui prajit. Unii pot sa-l atinga pe vizitator peste masa, la vorbitor… i-am surprins cum, cind se pupau la sfirsitul vizitei, isi transmiteau bilutele din gura in gura. Cind se mai descopera o metoda de pacalit sistemul, aceasta se raspindeste foarte repede la toate inchisorile si e aplicata peste tot si perfectionata continuu. Sint constient ca, daca ceva poate sa intre in inchisoare, teoretic poate sa si iasa ceva. Dar numai teoretic. Practic, de aici nu se poate evada."

Evadarile povestite de Denis Darie, de la Administratia Nationala a Penitenciarelor, arata ca fiecare inchisoare a avut perioada ei de glorie, cit s-a crezut ca e impenetrabila. Despre inchisoarea de la Giurgiu se poate spune doar ca inca nu i-a venit rindul. Si despre Penitenciarul Colibasi, si acela de maxima siguranta, se credea ca este infailibil. Pina cind au evadat sase detinuti odata si tocmai din sectia cea mai bine securizata. „S-a intimplat in noaptea de 4 pe 5 martie 2000", povesteste Denis Darie. „Cei sase detinuti periculosi erau in camera 402 in sectia «regim restrictiv». Practic, erau inchisi intr-o cusca de metal, inchisa la rindul ei intr-o celula cu gratii la geam si la usa. Au inceput sa sape un tunel. Fiindca nu aveau unde sa puna pamintul, au astupat groapa la loc si au mascat-o cu un capac facut din piine mestecata si cenusa de ziare arse… capacul copia exact modelul pardoselii, nu se cunostea. Cind au fost dusi la instanta, unii dintre ei au putut primi de la familie lame de ras ascunse in pachetele de tigari. Cu lamele acelea, prinse intr-un suport, au improvizat un bomfaier. Au taiat gratiile interioare, din celula, apoi gratiile de la ferestre. 12 milimetri diametru. Au pus in paturi momii din lenjerie si haine, sa se creada ca dorm. Si au iesit doi cite doi. Au desurubat un bec de pe fisia de siguranta si n-au fost vazuti nici cind patrula a trecut pe linga ei, cit pe ce sa-i calce pe cap. Au trecut prin doua garduri de sirma ghimpata indepartind firele. Ajunsi la gardul de beton, au trecut pe dedesubt, printr-o gaura prin care observasera ei ca trec ciinii si pe care au largit-o cu o lingura. A fost cert o evadare minutios planuita din timp, speculind toate defectele sistemului. Cu fiecare evadare, sistemul se imbunatateste. A doua oara nu se mai poate evada la fel. Repertoriul evadarilor s-ar reduce astfel cu fiecare noua evadare, dar inventivitatea detinutilor nu are margini."

De mai putina inventivitate a avut nevoie Heinrich Szim ca sa evadeze, in 2002, de la Arad. El n-a trebuit decit sa observe ca zidul de la veceu era fisurat. Intr-o noapte, cind era planton, a tras un picior in perete, a facut o gaura si a plecat. A sarit peste gardul de sirma din jurul sectiei si s-a dus in curtea de plimbare a femeilor. De acolo s-a catarat si a mers pe acoperis aproape o suta de metri si a coborit in curtea interioara. Apoi s-a catarat pe centrala termica, de acolo a sarit pe alta cladire. Tot plimbindu-se atita prin inchisoare, pina la urma l-a vazut un gardian din foisor. Cind gardianul a intrat in cabina sa dea alarma, Szim a sarit de pe cladire pe foisor - parca in batjocura - si de acolo intr-o livada si dus a fost.

Cornel Bircu a evadat de la Penitenciarul Ploiesti. Cind instalatorul repara chiuveta din celula, i-a furat din trusa de scule o bucata de pinza de bomfaier. A taiat gratiile in citeva nopti, incet, sa nu-l auda colegii de celula. Ziua masca taieturile cu rufe intinse la uscat. In noaptea de 12 ianuarie 2005 a iesit din celula, s-a catarat pe un burlan inteligent plasat chiar linga fereastra si de pe acoperis a sarit pe magazia din curtea aflata gard in gard cu inchisoarea. A iesit in oras, a furat o masina si s-a plimbat in draci prin tot Ploiestiul pina la 11 dimineata, cind a fost prins.

Colonelul Ion Pirjol, un veteran al sistemului penitenciar romanesc, suplineste cu memoria lui lipsa informatiilor din arhiva, unde dosarele se pastreaza numai cinci ani. In 1997, Marian Chirita a cistigat o zi de libertate inotind printr-o conducta de veceu. Avea o concubina despre care aflase ca se lasa utilizata de amicii lui liberi si voia s-o disciplineze. A intrat in veceu, supravegheat la numai 3 metri de un gardian, a scos capacul, a tras aer in piept si a intrat in conducta cu diametrul de 70 de centimetri. A iesit in oras, printr-o gura de canal, la 15 metri mai incolo, inotind orbeste prin rahat. Dar ce mai conta? Libertatea mirosea atit de frumos… Trasnind de la o posta a hazna, nici n-a fost greu sa fie reperat si prins dupa ce strabatuse pe jos 47 de kilometri.

Iacob Malanca era inchis la Aiud pentru omor. 20 de ani. A fost scos la munca, repara ceva la acoperis… A pus mina pe o teava de fier lunga de 8 metri si, asemeni unui saritor cu prajina, s-a proiectat peste trei rinduri de gard de sirma ghimpata, direct in oras. Paznicii nici nu l-au vazut cind a trecut ca fulgerul peste capetele lor. A fost prins 5 zile mai tirziu, tocmai la Azuga. Statea cuminte la o masa, minca mici si bea bere.

Mai demult, povesteste Ion Pirjol, nemaistiind nici el anul exact, un detinut a evadat de la Colibasi. Era la bucatarie. Paznicul adormise pe un scaun, linga el. Puscariasul i-a taiat capul cu o lovitura de satir si a fugit. Tot la Colibasi, in timp ce erau dusi undeva cu autobuzul, detinutii i-au dezarmat pe gardieni si au fugit cu pistoale cu tot. Ca sa fie prinsi, s-a dat alarma si la armata. Din fiecare evadare sistemul invata cite ceva. De atunci a devenit obligatoriu grilajul dintre gardieni si detinuti, in masini.

Amanunte despre sistemul penitenciar romanesc, pe www.cotidianul.ro/select Raportul APADOR-CH, despre sistemul penitenciar, pe www.cotidianul.ro/select