C(rampe)
Am aflat ca prostituatele cu sani mici costa mai mult decat prostituatele cu sani mari si m-am gandit filosofic-antropologic ca astia trateaza omul ca pe racii vii. La chil. Pe urma m-am mai gandit ca tot asa cum e cu curvele, la fel e si cu fotbalistii, ca-l vedeam pe Becali cum zice "eu vreau bani, mie sa-mi dea bani", ca nu stiu despre ce fotbalist zicea ca-l da pe nu-stiu-cati bani, ca el acuma-l da, daca vine cu banua€™, acuma-l da, tranzactie pe loc cum ar veni. Cum aveam io mai demult un dealer de caviar, de fapt o dealerita, o rusoaica, habar n-avea romaneste, mi-l dadea practic pe aproape nimic, adica, oricum, pe o suma infima, nu asa cum ti l-ar da daca te-ai duce la hipermagazin sa iei o lingurita de icre cu cateva milioane, mai da-o-n spanac de treaba. Tot asa e si cu oamenii, se pare.  Deci, ce mi-e cum vorbeste Becali despre fotbalisti, ce mi-e cum vorbeste Ics si Igrec despre curve, ce mi-e cum vorbeste unul despre salariu la un interviu de angajare, faza e ca, antropolicali spiching, am ajuns la concluzia ca lumea asta in care traim ne-a redus pe toti la "cat e chilua€™, doamna, nu va suparati".   Ma abtin cu greu de la idealizari tampite. Stiu ca trebuie sa dau Cezarului ce-i al Cezarului, dar nu stiu daca acelasi lucru pot sa-l spun daca e sa-L iau pe Dumnezeu in calcul. Bun, deci dau doi lei pe chilul de cartofi, platesc factura la Electrica, pe urma cablul si internetul, pe urma mai-nu-stiu-ce, dar dac-ar fi sa mor maine m-as gandi cu groaza ca eu de fapt n-am crescut deloc in viata asta in care n-am facut decat sa dau Cezarului ce-i al Cezarului si punct. Asa facem toti, din pacate, nu doar eu sau tu, si vine momentul ala in care, dezrobit de trupul greu, sufletul se duce inaintea Judecatorului si acolo sa vezi marfa de calitate, nu caviar luat pe sub mana de la traficanti, nu fotbalisti vanduti ca pe branza, nu curve scumpe sau ieftine, in functie de cine-stie-ce criterii aiurea.   Umbla zilele astea pe youtube un filmulet supertare al unui regizor din Republica Moldova, ca nici nu stiu cum sa le mai spun ca sa nu se supere, ca se supara si astia din orice, deci spuneam ca umbla un filmulet pe youtube despre ce sunt oamenii in stare sa faca pentru o suta de dolari. Poanta e asa: ca in contextul in care dolarul urca si urca, cetatenii Republicii Moldova fac pariuri tampite ca, daca-si baga un bec in gura, ei pot sa-l scoata la loc, stiut fiind dintru inceput ca, daca-ti bagi un bec d-ala normal in gura, acolo ramane, nu mai poti sa-l scoti, ca se creeaza vid. Ei, si iata-i pe oameni incercand sa-si scoata becul din gura, iata-i pe din ce in ce mai multi oameni incercand sa-si scoata becul din gura, iata-i facand anticamera la un medic nebun, incantat peste masura ca poate sa faca experimente pe oameni si oamenii punandu-si toata speranta-n el. E tot din ciclul "cat e chilua€™, doamna, nu va suparati". Felicitari Igor Cobilanschi, regizorul filmuletului, pentru forta atat de vie cu care a ilustrat o realitate atat de dureroasa: ca platim toti un pret Cezarului, dar ca mai incolo nu ne ramane nimic.