Dragostea de patrie, cand nimic si nimeni n-o ameninta, e un subiect care n-ar trebui anchetat, pentru ca prin patrie poporul intelege azi guvernarea, reprezentarea ei prin guvernanti. Invocarea patriei de catre politicieni, in nu conteaza ce situatie, face un deserviciu sentimentului. Iubirea de tara e, de ani buni, un simtamant in conservare. E o prostie sa tot anunti primejdia maghiara, cata vreme Europa a devenit o patrie mare si mama buna pentru toti fiii ei. Ii mananca in fund pe politicienii nostri sa umble la rani vechi si in curs de vindecare, doar pentru a se da patrioti si veghetori la sentimentul national.


In Canada conteaza ca buni canadieni mii de romani, desi nu au reusit sa invete engleza. Traind in comunitati, unde s-au putut descurca zeci de ani numai cu limba lor, acesti canadieni de origine romana n-au complexe si nici porniri discriminatoare. E atat de deteriorata increderea natiei in politicieni, incat clamarea de catre acestia a iubirii de neam si de pamant produce o reactie de respingere. Ne-am capatat dreptul de a ne iubi patria diferit, nu la comanda. Faptul ca lumea a devenit insensibila la datele nationale din calendar mi se pare un castig de normalitate. Calendarul intereselor familiei, ale afacerii, ale grupului de prieteni si colegi vine inaintea calendarului oficial.


Ce cinstim oare noi organizand ceremonii prezidentiale la Marasesti: o victorie contra nemtilor, cu care am devenit ulterior aliati contra rusilor? Ne tot vaitam ca tinerii nu reactioneaza la marile marcaje din calendarul istoric, dar oare mai e istoria pe care s-a intocmit acest calendar cea adevarata? Acum, c-am scapat de rusi, ce facem, ne apucam si ii aratam cu degetul in comemorari si parastase vindicative? Nu vorbesc ungurii din Harghita si Covasna romaneste?

Treaba lor. Doar n-o sa-i fortam. Nimeni nu invata o limba straina ca urmare a unei ordonante sau a unei legi. Eu cred ca am capata un interesant ascendent asupra politicii de la Budapesta daca am sti noi, romanii, cu milioanele, maghiara. Incrancenarea cu care mare parte din guvernantii nostri trateaza momentul etnic din Harghita si Covasna e dovada ca nu-s nici prea destepti, nici atat de mari romani cat le place sa creada. In ce ma priveste, resping acest gen de nationalism primitiv dintr-un motiv mai mult decat intemeiat: vehementa exprimarii nationaliste ma face sa ma simt vinovat ca nu simt cat politicienii si nici la fel ca ei. Or, eu nu mai am chef sa fiu invinuit de nimeni, si cu atat mai mult de guvernanti, pentru gandurile si trairile mele. Sa nu-mi mai comande mie politicienii cum sa simt patriotic, ca-i dau dracului si exprim public ce simt cu adevarat. Simt ca am alta Romanie in suflet decat a lor!