Aceasta stramtoare care leaga Golful Persic de Golful Oman are o largime intre 55 si 95 km si este drumul strategic cel mai ravnit de super-puterile planetei deoarece pe aici se transporta zilnic o cantitate de petrol cuprinsa intre 15 si 16,5 milioane de barili, adica aproximativ 20% din productia zilnica pe plan mondial. In stramtoare se afla trei insulite, Qeshm, Hormuz si Hengam, toate teritoriu iranian si sursa unei amenintari potentiale in caz de conflict deoarece pot fi folosite intr-o operatiune de blocare totala a traficului maritim.
Pana acum, mici sanse reale, cat timp ocupatia militara americana din Irak ar fi fost un succes, urmata de stabilirea unei zone coerente de influenta americana in ceea ce echipa de strategi a lui Bush numise deja "Marele Orient Apropiat". Numai ca a urmat un faliment militar in Irak, dublat de o scadere accentuata a fortei de persuasiune a SUA in Orientul Mijlociu: Astfel incat, imensa surpriza, in vizita la Washington, presedintele Kharzai al Afganistanului a laudat politica Iranului pentru ca, doar dupa o saptamana, sa participe la formarea clubului energetic propus de Rusia, China si tarile din zona Caspica...
O miscare importanta pe tabla de sah a zonei. Poate va amintiti de condamnarea dura, pe plan mondial, a invaziei Afganistanului de catre URSS, moment in care SUA a decis trimiterea masiva de tehnica militara si experti pentru a-i sprijini pe talibani. Oare Afganistanul reprezenta atunci (ca si acum) o miza enorma pentru planeta, justificand mobilizarea unor enorme asemenea resurse?
Atunci, ca si acum, miza o reprezinta constituirea unei zone militare tampon care sa interzica rusilor o patrundere in Iran si, mai departe, controlul faimoasei stramtori strategice.
Pana in acest moment, flota americana este prima forta armata din istorie care si-a asigurat o prezenta permanenta in Golf. Dar mereu sub presiunea unei potentiale miscari iraniene de blocare a stramtorii, asa cum o demonstreaza si planurile oferite de o sursa iraniana agentiei NewsMax. E vorba de un document de 30 de pagini care poarta sigla Centrului iranian de studii strategice (NDAJA) si care pare sa fi fost elaborat in septembrie sau octombrie 2005. Este o parte a unui plan mai larg care ar urma sa fie coordonat de un comandament central care sa integreze unitatile de rachete ale Garzilor Revolutionare, avioane de bombardament, vase de lupta si submarine, rachete aer sau sol-mare C-180 si C-802 oferite de chinezi, mine, artilerie de coasta, precum si armament biologic si chimic. Importanta este mentionarea intentiei de a mina Stramtoarea Ormuz folosind, printre altele, mine de tipul EM-53 de fabricatie chineza care pot pune foarte serioase probleme oricarei nave militare, inclusiv unui port-avion.
Vom reveni in detaliu asupra planului de lupta iranian. Dar, acum, se deschide perspectiva aliantei directe ruso-iraniene, asta in cazul in care Iranul a decis deja sa ia parte (alaturi de India si Pakistan) la "cordonul de securitate anti-narcotice" propus de Putin in jurul Afganistanului. Combinatia intre aceasta dimensiune de colaborare militara si prezenta Iranului in noul OPEC condus de Rusia si China poate sa fie primul semnal major asupra schimbarii echilibrului de forte in Orientul Mijlociu, izoland interesele americane si formand o alta sursa de putere pentru urmatoarele decenii.