Societatea de salubrizare REBU, sprijinita de primarul general al Capitalei, a declarat "un razboi de gherila" cetatenilor sectorului 1, mai precis o lupta cu miza politica pentru grupurile de interese ale PD din Primaria Capitalei, a declarat ieri p
Societatea de salubrizare REBU, sprijinita de primarul general al Capitalei, a declarat "un razboi de gherila" cetatenilor sectorului 1, mai precis o lupta cu miza politica pentru grupurile de interese ale PD din Primaria Capitalei, a declarat ieri primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.Potrivit acestuia, "echipe de comando" ale societatii REBU au ridicat cosurile de gunoi din sector si au imprastiat continutul acestora pe strazi. Chiliman considera ca aceasta este "o actiune ticaloasa, ultima insulta pe care REBU o aduce cetatenilor sectorului 1", el adaugand ca "in urma actiunilor de comando pentru murdarirea sectorului 1", primaria a sanctionat atat firma REBU, cat si Politia Comunitara din sector cu 20 de amenzi de 5.000 lei, urmand ca la finalizarea anchetei sa mai fie amendate si alte institutii.Edilul de sector a dat asigurari ca in conflictul cu REBU primaria va merge cat mai departe posibil, putandu-se ajunge chiar si in instanta. Referitor la declaratiile de duminica ale primarului Capitalei, potrivit carora intentioneaza sa ii cheme la discutii in aceasta saptamana pe reprezentantii celor doua parti implicate, Chiliman este de parere ca nu mai este nimic de discutat in conditiile in care contractul cu firma REBU a expirat sambata.In replica, reprezentantii REBU au spus ca societatea se afla in mijlocul unui contract valid si va continua sa salubrizeze sectorul 1 si dupa data de 18 august, deoarece firma are contract cu Consiliul General al Capitalei, nu cu primaria de sector. Potrivit directorului general al REBU, Mircea Raicu, elaborarea, aprobarea si implementarea strategiei privind dezvoltarea serviciilor publice de salubrizare din municipiul Bucuresti, precum si achizitia contractelor de prestare sau concesiune a acestora sunt in competenta Consiliului General, in acest sens existand si o hotarare de consiliu, in 31 mai 2007.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.