PSD este considerat partidul cel mai mare din Romania. Pe buna dreptate: are cea mai vasta retea in teritoriu, cei mai multi membri, cei mai multiparlamentari, a fost infrint in confruntari electorale generale numai de coalitii de partide.

In ultimii ani, aceasta grandoare nu a putut produce mai mult decit un bilci provincial. Partidul temut si comunistoid din anii dlui Iliescu a devenit partidul performant si corupt din anii dlui Nastase, pentru ca acum sa fie un fel de paiata gigantica, din care curg paiele pe la cusaturi. PSD este partidul-spectacol al ultimilor ani. Un spectacol balzacian, in care ies in prim-plan caracterele, umorile si psihologiile, in vreme ce ideile si imaginatia stau cuminti, in umbra. Imensul PSD este, acum, o mare resursa de psihologie si un munte de steril in plan intelectual. E mai mult natura decit cultura. Si, de aceea, are savoarea lui.

De cind cu motiunea de cenzura, liderii PSD sustin teoria firescului. Ultimul este inegalabilul domn Marian Vanghelie. Cu hazu-i nebun, primarul de la 5 a produs, pentru a mia oara, vorbe memorabile: „Exista o cutuma internationala, in toata Europa, ca presedintele partidului care a cistigat alegerile sa devina premier.

Daca PSD a cistigat alegerile, si le-a cistigat, este firesc ca Mircea Geoana sa fie prim-ministru... Este un lucru firesc si o cutuma normala, se intimpla in toata Europa". Cutuma normala si internationala care se intimpla in toata Europa merita un loc printre panseurile de aur ale politicii noastre postdecembriste! Dar dl Vanghelie nu e singur in aceasta comedioara bulevardiera.

Dl Geoana insusi a ajuns sa fie personajul principal. Asumarea dorintei de a conduce Guvernul - gest cu atit mai ridicol cu cit s-a vrut foarte masculin - a produs in ziare de orientari cit se poate de diferite aceeasi reactie: un zimbet. Cum de a ajuns dl Geoana sa nu fie luat in serios, este treaba domniei sale. Probabil ca niciodata nu o sa inteleaga. Cum de a ajuns PSD sa aiba acest presedinte, e treaba membrilor acestui partid. E posibil ca lor sa le placa.

Insa cum de poate ajunge dl Geoana prim-ministru, asta e treaba noastra, a tuturor.

Tipul de om politic care e dl Geoana se vede cel mai clar in relatia sa cu „inventatorii" sai: dnii Iliescu si Nastase. Atit fata de unul, cit si fata de celalalt, dl Geoana a mers lin de la linguseli gretoase la sarcasm si apoi, iarasi, la temenele si, din nou, la ironie muscatoare. Cum nu era autentic in admiratie, nu era nici in contestare. Problema dlui Geoana este tocmai aceasta: firescul. Nu il stie, nu il are, nici macar nu il poate mima. De aceea acum, cind il profeseaza, stirneste ceea ce se vede.

Nu inteleg, evident, de ce e „firesc" ca dl Geoana sa fie premier acum si nu era la fel de firesc acum citeva luni, cind guvernul Tariceanu i s-a dezmembrat. Si atunci exista argumentul - subred, dupa Constitutie - ca partidul care cistiga alegerile pune primul-ministru. Totusi, PSD nu a facut 50% si, in competitie cu Alianta D.A., PSD nu a cistigat alegerile, caci PSD nu avea o alianta juridic formalizata cu PUR. Stiu ca si dl Basescu a spus, la un moment dat, ca PSD a cistigat alegerile. A gresit atunci, orbit de furia sa impotriva dlui Tariceanu. Oricum, forta de azi a PSD sta intr-un singur lucru: numarul de parlamentari. Adica in chiar mostenirea lasata de dl Nastase. Firescul caricatural de azi se origineaza, de fapt, in firescul lugubru de ieri. Si de aceea, desi zimbesc impreuna cu toata suflarea la gindul ca dl Geoana vrea sa se instaleze la Palatul Victoria, sint, totusi, ingrijorat.