„Imperiul Soarelui" de J.G. Ballard, tradus de curind la Editura Polirom, e considerat cel mai bun roman despre Al Doilea Razboi Mondial scris de un autor britanic.

J. G. Ballard a facut figuratie in „Imperiul soarelui",
ecranizat in 1987 de Steven Spielberg, cu John Malkovich
si Christian Bale in rolurile principale „«Imperiul Soarelui» se bazeaza pe experienta mea in Shanghai, China, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si in Lunghua CCC (Centrul de Concentrare a Civililor), unde am fost internat intre 1942 si 1945. In cea mai mare parte, romanul se bazeaza pe evenimentele pe care le-am observat in timpul ocupatiei japoneze a Shanghaiului si in interiorul lagarului de la Lunghua." Fragmentul de mai sus sta in fata romanului care i-a dublat lui Ballard cota de notorietate, „Imperiul Soarelui", recent tradus la Editura Polirom de Any Florea. Un serviciu pe care cinematografia i l-a facut acestei carti este ecranizarea din 1987 semnata de Steven Spielberg. Filmul a luat doua Premii BAFTA si a strins nu mai putin de sase nominalizari la Oscar, asta dupa ce, imediat dupa aparitie, romanul cucerise nu doar publicul, avid dupa fictiuni despre razboi, ci si critica cu pretentii din Marea Britanie.

Pretuit de Anthony Burgess si Susan Sontag in egala masura, „Imperiul Soarelui" e una dintre cartile crude in care razboiul nu e doar o realitate care se impune cu toata forta pe care o au evenimentele de neevitat, ci si un morb care ajunge sa regleze structurile mentale ale celor care trebuie sa-i faca fata. Eroul lui Ballard e un pusti de 11 ani, caruia bombardamentele japonezilor asupra Shanghaiului ii spulbera lumea. Dupa atacul japonezilor, Jim, care traia linistit, alaturi de parinti, intr-unul dintre cartierele selecte, rezervate britanicilor, se trezeste vagabondind singur pe strazile familiare, acum devastate, si spera sa dea cumva de ai lui. Initial se bucura de libertatea pe care i-o da razboiul: se plimba cu bicicleta prin sufrageria familiei si doarme citeva luni prin casele parasite ale prietenilor lui. Dupa care razboiul incepe si pentru el: trebuie sa se fereasca de vagabonzi, de soldati si de raufacatori, sa faca rost de mincare, intr-un oras din care fiecare incearca sa smulga cit poate, sa-si gaseasca un adapost si, cel mai important, sa-si gaseasca parintii.

Aici incepe una dintre cele mai crunte experiente la care poate fi expus nu doar un copil de 11 ani, ci oricare dintre cei care au avut, vreodata, de purtat un razboi. Jim ajunge intr-un centru de detentie, apoi intr-o inchisoare si, in final, in lagarul de la Lunghua. Pentru el, razboiul inseamna unica ratiune de a ramine in viata, iar scopul final e sa-si gaseasca parintii, ale caror chipuri incep, treptat, sa i se stearga din minte. Jim se transforma intr-un supravietuitor: invata sa se puna bine cu cei puternici, sa nu se lase calcat in picioare de nimeni, sa recunoasca lasii dupa un singur gest, sa se fereasca de profitori, sa traiasca fara confortul afectiunii, pe scurt, sa aiba grija sa ramina in viata. Si, treptat, baietelul de 11 ani intuieste ca una dintre cele mai eficiente metode de a supravietui razboiului e sa faci corp comun cu el.

Dezvolta o stima absoluta pentru curajul japonezilor, mai ales pentru aviatorii kamikaze, o pasiune pentru avioanele lor si pentru ordinea pe care stiu sa o impuna. Pentru britanicii din lagar n-are nici cea mai mica pretuire. Le detesta pasivitatea, fatalismul si servilismul: „Britanicii erau deosebit de priceputi sa se plinga, lucru pe care americanii sau olandezii nu-l faceau niciodata. Curind, se gindi Jim cu un fel de bucurie rautacioasa, vor fi prea bolnavi chiar si pentru a se plinge".

Ajunge, in schimb, sa se identifice cu codul de onoare de care japonezii nu uita nici macar atunci cind sint zdrobiti si, in momentul in care simte pe propria piele biciul tradarii, loviturile nu-l iau prin surprindere. Intelege treptat ca razboiul exista chiar si de aceeasi parte a transeelor si, cel mai important, ca nu lasa pe nimeni neatins. Una dintre cele mai perverse efecte este ca creeaza dependenta, iar Jim, dupa trei ani petrecuti intr-un lagar de prizonieri de razboi, se teme ca pacea nu va aduce decit haos si ca, fara japonezii care sa aiba grija de ei, vor fi pierduti: „Toata ziua, Jim fu derutat de vizibila prabusire a ordinii din lagar. Nu voia sa creada ca razboiul se terminase. Se strecura prin gard si ramase citeva minute linga cursele pentru fazani, apoi se intoarse in lagar si statu singur in balconul salii de intrunire".

Ceea ce transpare din fiecare paragraf al acestui roman auster e certitudinea ca nici macar inumanitatea nu e monocrom sumbra si ca razboaiele nu se termina, de fapt, nici macar atunci cind se semneaza tratatele de pace.