STEAUA - Tensiunea a atins cote maxime in Ghencea. Patronul a devenit violent in limbaj Desi se afla pe primul loc in Liga 1, la egalitate cu Rapid, desi este aproape calificata in grupele Ligii Campionilor pentru al doilea an consecutiv, desi a
STEAUA - Tensiunea a atins cote maxime in Ghencea. Patronul a devenit violent in limbaj Desi se afla pe primul loc in Liga 1, la egalitate cu Rapid, desi este aproape calificata in grupele Ligii Campionilor pentru al doilea an consecutiv, desi a incheiat cu bine in doar zece oameni derby-ul de la Cluj, patronul Gigi Becali l-a atacat extrem de dur pe antrenorul Gica Hagi.   Dupa ce a plecat de pe stadionul din Cluj o data cu acordarea penalty-ului pentru CFR, finantatorul ros-albastrilor s-a dezlantuit impotriva lui Hagi, nemultumit ca acesta nu l-a folosit in postul de fundas la marcaj pe finul sau, Mirel Radoi. Pe langa stupiditatea acuzelor si momentul foarte prost ales, Becali risca sa strice atmosfera la o echipa care se afla in grafic, avand primul obiectiv aproape realizat. Tensiunile din Ghencea au iscat si reactia presedintelui LPF, Dumitru Dragomir. "Nu mai inteleg nimic. Steaua a jucat mai bine la Cluj in doar zece jucatori decat a facut-o Dinamo in 11 acasa cu Mioveniul. Cred ca sunt doar doua variante: ori jucatorii il lucreaza pe Hagi si Becali le face jocul, ori au avut o intelegere la angajare pe care Hagi nu a respectat-o. Daca au stabilit ca patronul sa mai dea si el cateva indicatii si nu a respectat asta antrenorul e una, daca fotbalistii nu-l mai vor e alta", a spus Dragomir.   AMENINTARI. "Daca nu-l baga pe Radoi fundas la marcaj, el trebuie sa plece. Daca nu ma asculta, sa plece si gata. Eject. Ii dau banii inainte pe un an si la revedere. Cand era Olaroiu ii ziceam: «Ba, Oli, hai sa intre ala!» si ma asculta", a tunat Becali. Amenintarile la adresa lui Hagi au continuat la fel de intens. "La meciul cu BATE Borisov am sa-i dau echipa pe hartie, asa cum a facut Berlusconi. O sa-i zic «asta e echipa», pentru ca nu pot sa-mi bat joc de banii mei si de jucatori. Care e rolul lui Hagi? Sa antreneze echipa. Dintotdeauna am zis: «Nu ma implic sa fac echipa». Dar cand vreau un jucator in echipa, atunci asa sa fie. De banii mei nu-si bate nimeni joc. Daca Hagi nu era nasul meu si era altcineva, nu mai venea la Bucuresti cu echipa. Daca era altul, nu-i treceam cu vederea. Accept prima data, pentru ca e nasul meu, dar a doua oara nu mai accept bataie de joc. Mi-e jena de familie, dar a doua oara nu mai face."   LEGATURA. "I-am spus ca vreau ca Radoi sa joace fundas de marcaj. «Gica, nu vreau altceva, te rog frumos, baga-l pe Radoi asa. Un singur lucru iti cer». A zis da, si cand l-am vazut pe Radoi la mijloc am vrut sa plec. Am vrut sa plec inainte de meci, dar am zis hai sa nu plec, sa nu se mai speculeze. Nu-l veti mai vedea pe Radoi decat fundas de marcaj. Daca nu-l baga, Hagi trebuie sa plece. N-are ce cauta Rada acolo. I-am spus, Ovidiu Petre e mai bun la mijloc decat Radoi, iar Radoi e mai bun fundas ca Rada. Goian cu Radoi, fundasi la marcaj, Ovidiu Petre la mijloc, asa trebuie sa inceapa echipa, pentru ca asa vreau eu. Daca vrea, bine, daca nu, sa ma lase in pace."   "Daca Radoi juca stoper, nu mai erau nici accidentarea lui Plesan, nici eliminarea"  Momentul eliminarii lui Dorin Goian, petrecuta in minutul 11 al partidei de la Cluj, a fost unul dintre motivele care au declansat furia nejustificata a lui Gigi Becali. "Daca facea asa cum am spus, nu se intamplau nici accidentarea lui Plesan, nici eliminarea lui Goian. Eliminarea aia a fost facuta de Rada, ce vina are Goian? Nu vreau sa-l amarasc pe Rada, baiatul a muncit mult cat am fost in inferioritate numerica, dar, daca era Mirel Radoi acolo, nu se mai intamplau toate astea.  I-am spus la pauza ca prefer sa jucam in zece cu Radoi la marcaj decat in 11 cu Radoi la mijloc", a tunat patronul Stelei. "Poate era mai bine cu Goian. Era mai lent si ii convenea lui Didy. Asa, experienta si mobilitatea lui Radoi s-au vazut", a spus antrenorul CFR-ului, Ioan Andone. La conferinta de presa de dupa meci, antrenorul ros-albastrilor, Gica Hagi, a contestat decizia centralului Augustus Constantin de a-l elimina pe Dorin Goian. "Goian nu a fost ultimul om la faza eliminarii. Nu vreau sa fac polemica, eu doar semnalez." Managerul general, Adrian Ilie, a evitat sa se pronunte in privinta eliminarii. Dupa meci, autorul faultului asupra brazilianului Didy, Dorin Goian, a recunoscut.  "Eliminarea mea a fost o decizie corecta!" Accidentat si el in repriza secunda a partidei de la Cluj, fundasul dreapta al Stelei, polonezul Pawel Golanski, a declarat: "Sunt bine. M-am speriat dupa meci, dar azi am facut un control si nu am nimic". Un alt stelist, Mihaita Nesu, a terminat meciul cu capul bandajat, avand arcada sparta dupa un contact tot cu Semedo. In schimb, Mihaita Plesan, cu fractura de peroneu, va absenta de pe gazon cel putin patru luni.   PRECEDENTE "Respectul intre oameni conteaza cel mai mult. Asta vreau, respect. Cand patronul iti cere, asa faci. Eu ii dau lui 400.000 pe an, nu el mie. Asta e supararea mea. Cu Olaroiu vorbeam, venea la mine, ne sfatuiam, si asa facea. Aveam o intelegere ca intre prieteni. Nu ma asteptam la asa ceva. Si Zenga, si Protasov au facut asa atunci cand am vrut ceva" Gigi Becali   EXTREM "Nu mai am nevoie de nimic, nici de fotbal, nici de Liga Campionilor! Am spus Mirel Radoi fundas la marcaj? Baga-l! Atunci fa-te tu patron. Crezi ca poti face ceva cu banii mei daca te numesti Hagi? De ce il cer pe Radoi asa? Pentru ca asa vreau eu. Asta e mentalitate capitalista, nu opinia ca antrenorul face ce vrea. Daca vreau pot sa fiu si antrenor" Gigi Becali   DURITATE "A facut salata din echipa. Ce salata? Salata de vinete. Cer eu mult ca patron? Ce sunt eu? Marioneta, circar la echipa asta? Ca sa-mi faca mie in oftica, sa-mi faca pe invers? Nu sunt papagal la echipa asta. La meciul trecut am zis de Ovidiu Petre ca a jucat ceas, si el acum nici nu l-a mai bagat. Din cauza lui Hagi, Piturca nu l-a mai convocat pe Ovidiu Petre" Gigi Becali   TOT MIJLOCAS "La echipa nationala, Mirel Radoi va juca pe postul de mijlocas central de acoperire, dar, daca e nevoie, va juca si ca fundas central de marcaj. Mirel este un jucator polivalent, poate juca si ca fundas dreapta. Momentan, inaintea acestui amical cu Turcia avem probleme pe postul de fundas central, pentru ca Tamas nu joaca, iar Goian este suspendat" Victor Piturca selectioner Romania


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.