Geoana premiant

Pe 10 septembrie, PSD ar putea lovi istoria in plin, cu farurile stinse, calauzit doar de briantina sclipitoare din parul soferului.

Mircea Geoana a adoptat deja aerele si frizura de prim-ministru, iar PSD ar putea deveni primul partid care introduce o motiune impotriva Guvernului pe care il conduce. Aceasta aberatie perfect legala e rezultatul direct al formulei de administrare camuflata a Romaniei: PNL si UDMR guverneaza, PSD conduce. Ceea ce inseamna, mai departe, ca PSD, demiurg retras, ordona fara a fi vizibil si decide fara recunoastere si beneficii. Paradoxul care macina PSD pune partidul intr-o pozitie de dominatie, fara a-i putea opri caderea de popularitate. Asta explica o motiune de cenzura care e, mai curind, o tentativa de restructurare a guvernului Tariceanu II. Cu ea, PSD si-ar decupa o felie mai groasa de ministere si o statura gospodareasca de partid omenos, mare furnizor de pensii, ajutoare si alte ascensoare electorale.

Dupa aventura grotesca a suspendarii presedintelui si pactul tacit cu liberalii, e al treilea frison pe care Mircea Geoana se incapatineaza sa il induca intr-un partid derutat de o gripa ce l-a tinut departe de simpatia populara in ultimii doi ani. PSD sufera dinafara si dinauntru. Dinafara, pentru ca fenomenul Basescu i-a tatuat o mare parte din electorat, iar eforturile disperate prin care Geoana incearca sa faca fitness cu un partid scufundat in sofa nu ating cauza obezitatii. Dinauntru, pentru ca puterea si bogatia fara seaman depozitate in acest partid au rupt structura interna si au creat o retea de centre de putere sigure pe propriul voievodat.

Marea problema a PSD e lipsa de interes pentru o linie de partid, disparitia centrului rational. Asa, ca paravan al acestui dezechilibru persistent, a aparut, in fruntea partidului, solutia de avarie, mereu temporara si tolerata: Mircea Geoana. Nefiind un produs natural al partidului, Mircea Geoana ilustreaza perfect criza PSD, pe care o adinceste prin mijloace personale. Caci Geoana nu are nimic din flexibilitatea tentaculara a grupului Hrebenciuc, din finetea penala a grupului Nastase sau din iluminismul de buzunar al Grupului de la Cluj. La urma urmelor, Geoana nu e politician, ci purtatorul inversunat al propriilor trasaturi de caracter, stramutate in politica. Geoana e un caz de arivism politic extrem. Un liceean dogmatic, pompat de meditatii si dopat pentru premiul intii. Geoana vrea functie. Prima. Premier. Uimit de continua deriziune a unui public hotarit sa nu il ia in serios, Geoana nu intelege ca el insusi e defectul de care ride lumea si, perseverind, forteaza spre un ridicol prea bogat. Va fi, posibil, si ultima sa miscare suverana. Motiunea va esua sau va duce la caderea Guvernului. Pe ambele culoare, Geoana e petit de esec. O sanctiune din interiorul partidului - in primul caz. Un firman de premier refuzat, urmat de o sanctiune din interiorul partidului - in al doilea caz.

Singura utilitate a motiunii nascute din disperarea arivista a lui Mircea Geoana ar fi scufundarea, intr-un dezastru comic, a celor doua creatii comice care intirzie grav la suprafata: guvernul inept al liberalilor si Geoana, premiantul corigent.

---

Despre autor: