Polemica este o lupta de idei. Pentru ca lupta sa aiba loc este necesara existenta a cel putin doi combatanti, fiecare asumandu-si cu sinceritate pozitia pe care o apara. Cel care cauta sa treaca drept adept al altor valori decat cele pe care in realitate le promoveaza nu este un polemist, ci un impostor. Cu impostorii nu se polemizeaza. Ei trebuie, insa, devoalati caci, altfel, pot sa-i rataceasca pe multi.
Obiectiv ma gasesc intr-o disputa ideologica cu unii dintre aceia grupati sub apelativul "intelectualii presedintelui". Este vorba de cei ce constituie o "minoritate fascistoida" (cu mentiunea ca nu toti intelectualii care il sustin pe domnul Basescu intra in aceasta categorie, motivele respectivei sustineri fiind foarte diferite). Sunt gata sa intru cu buna credinta in polemica cu ei. Subiectiv, insa, polemica este imposibila atata timp cat cei la care ma refer nu isi recunosc propensiunea pentru regimul de mana forte si liderii carismatici, ci pretind ca sunt democratii autentici, in timp ce persoanele cu alte convingeri nu ar fi.
Nicolae Ceausescu vorbea despre "democratia muncitoresc-revolutionara, unica in felul ei". Pentru liderul libian Qaddafi adevarata democratie este jamahiria. Presedintele Belarusului, Aleksandr Lukasenko, mi-a explicat ca democratia perfecta s-a realizat in tara sa pe baza legaturii directe intre popor si lideri stabilita prin referendum. In Rusia, presedintele Putin sustine conceptul de "democratie suverana", sugerand dreptul statului de a defini mecanismele institutionale care sa-i permita controlul asupra libertatii individuale sau de grup. Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial si experienta terifianta a nazismului, nimeni nu mai indrazneste sa sustina ideea unei organizari sociale de tip oligarhic sau autocratic, toata lumea declarandu-se democrata. Ultimele critici deschise aduse democratiei de pe pozitii de extrema dreapta au avut loc in perioada interbelica. Or, impostura democrata este mai rea decat ideologia fascista, oligarhica sau autocratica asumate transparent intrucat nu ingaduie o dezbatere publica apta sa previna consecintele nocive ale aplicarii lor in practica. Raul se poate produce, astfel, cu concursul victimelor.
Cat sunt in opozitie partidele national sau autoritar-populiste, de extrema dreapta, par mai acceptabile, intrucat spre a obtine puterea, sunt obligate sa recurga la proceduri democratice. Oricum, in lupta electorala ele se confrunta cu partidele democrate si prin dezbatere publica reactionarismul de fond al mesajului lor poate sa transpara din forma ambigua a acestuia. De asemenea, electoratul stie ca i se cere o optiune si in acest sens trebuie si poate sa compare ofertele politice concurente.
Pericolul cel mai mare ca ideile rele sa se insinueze in mintea oamenilor apare atunci cand nu partidele, ci institutiile sau personalitatile societatii civile le promoveaza. Autoinstalandu-se in rolul de constiinta a societatii si comportandu-se ca si cand ar fi vocea acesteia, asemenea institutii si personalitati constituind o adevarata "preotime seculara" actioneaza ca agent politic deghizat. Ele vor sa influenteze decizia politica, dar pretind ca nu participa la actul de decizie si, in consecinta, resping ca "nedemocratica" si denunta ca fobie critica optiunilor lor, refuzand totodata orice raspundere. Cum s-ar putea polemiza cu asemenea impostori?!