A fost o vreme, de mult uitata, cand oamenii luptau. Cu sabii grele si armuri, din goana cailor spumegand, pe turnurile cetatilor sau sub zidurile lor, prin foc si fum sau eliberand catapulte, oamenii luptau. Erau vremuri in care Lumea se aseza in matca ei.

Oamenii erau puternici si curajosi si construiau. Temple, palate, piramide, poduri, apeducte. Se adunau cu sutele sau miile sub conducerea vreunui imparat charismatic si luptau sau construiau. Era vremea liderilor de foc condusi de destinul propriilor decizii inflacarate. Era vremea urletului eliberat de piepturile miilor de gladiatori care plecau sa invinga. Era vremea in care o femeie starnea un razboi. Iar barbatii credeau cu tarie ca pentru acea femeie merita sa pornesti un razboi. Era vremea in care prietenii veneau alaturi de ei fara sa cracneasca. A fost o vreme in care muschii intinsi ai oamenilor erau sursa de inspiratie si izvorul anatomiei. A fost o vreme cand vorbele pretuiau greu si oamenii era atenti la ce spuneau. Se vorbea putin si raspicat caci o vorba aruncata aiurea putea lovi rau peste inima si mandria interlocutorului tau si atunci trebuia sa ridici spada. Caci erau timpuri in care oamenii puteau pierde orice mai putin un lucru. Acest lucru ii ajuta pe cei puternici sa mearga drept si cu capul sus iar pe cei slabi sa viseze ca vor merge vreodata drept. Acest lucru se numea ONOARE. Si nu era un lucru. Era o valoare la fel de pretioasa ca aurul atat de mult cautat. Pe vremea aceea ONOAREA impartea oamenii in buni sau rai, puternici sau slabi, mandri sau vrednici de mila, nobili sau josnici. Erau vremuri in care oamenii isi strangeau mainile pecetluind intelegeri ce nu puteau fi in veci incalcate. Era vremea cuvintelor ce nu puteau fi intoarse odata rostite. Cei ce nu respectau legamintul cuvintelor erau tradatorii si proscrisii, oameni traiti in suburbiile vietii. Caci CURAJUL si ONOAREA erau pentru nobili si te innobilau in acelasi timp. In numele onoarei s-au cladit imperii si s-au nascut civilizatii care s-au stins mai apoi tot in numele ei, lasand in urma cenusa pe care s-au cladit noi imperii. Erau vremurile in care oamenii plecau la lupta pentru nimic mai mult decat o idee, cand pana si ultimul soldat din pluton stia de ce ridica sabia. Era vremea ordinelor de zi si a discursurilor care electrizau multimile. Era vremea in care oamenii mureau pentru ideile lor. Erau zorii si diminetile lumii. Povestile oamenilor erau marete pline de iubire si curaj. Erau vremurile in care oamenii incercau sa zboare, cucereau pamantul si descopereau stelele. Si mureau pentru fiecare centimetru de adevar castigat. Erau vremuri in care trebuia sa te lupti pentru adevar sau sa arzi pe rug in numele lui. Si oamenii au facut asta. Cu ONOARE. Si lumea s-a miscat. Artistii au pictat, au scris si au cantat povestile lumii desprinse din IUBIRE,CURAJ si ONOARE. Pigmentate cu VIATA si MOARTE. Era vremea cuvantului. Fascinatia lui era motorul lumii. Si doar cei daruiti si luminati aveau acces la cuvant. Cuvantul ii rasplatea si ii transforma in conducatori. Cei care il foloseau cu grija pretuindu-l au castigat si odata cu ei lumea intreaga. Ceilalti, fanatici si nesabuiti au intors cuvantul impotriva lor si a lumii. ONOARE,CURAJiUBIRE si CUVANT. Era vremea lor. Si doar cei luminati si daruiti au slefuit aceste diamante inmultind lumina zorilor lumii....


Au trecut secole peste rasa umana. Cuvantul s-a inmultit vazand cu ochii. Incet-incet a devenit o unealta pe care tot mai multi oameni au putut sa o apuce. Unii dinntre ei stangaci, altii furiosi, altii indrazneti sau lacomi dar toti cu fervoarea celui care descopera. Din pacate multi au folosit cuvantul ca pe o unealta a raului. Cele mai urate parti ale oamenilor au inceput sa iasa la iveala. Apoi oamenii au gasit tot felul de mijloace sa pastreze cuvintele. Nimic nu trebuia dat uitarii. Binele si raul, frumosul, schismele, tristetea sau durerea, religia,bolile, sfintii, inventiile, maceluri sau dinastii, masinarii, teatrul, lumea intreaga a inceput sa-si gaseasca loc pe hartie. Cei slabi si neajutorati odinioara au invatat sa foloseasca unealta. Unii ca sa zboare altii ca sa scurme prin tenebrele propriilor fapturi. Cuvantul a inceput sa inconjoare lumea cu o viteza uluitoare. Oamenii il aruncau de la unii la altii asemeni unui taciune incins care iti arde mainile... Cuvantul a devenit pe cat de frumos pe-atat de infricosator si periculos...asemeni uraniului, gresita lui manuire putea genera dezastre... Apoi intr-o zi oamenii s-au trezit in fata unei minuni nemaivazute pana atunci. Au realizat ca toti la un loc isi pot vedea sau asculta cuvintele unii altora folosind niste ecrane mici, luminoase...minunea se numea simplu Internet. Mintile oamenilor au explodat. Creativitatea si imaginatia au inceput sa se manifeste din plin. La baza minunii statea bineinteles cuvantul.. Evoluat, pervers si hain, angelic si sfredelitor cuvantul se ingrasa zi de zi hranit de dorintele oamenilor de a-si spune unii altora lucruri... cu atat mai mult cu cat minunea potenta cel mai periculos dusman al omului: orgoliul. In cazul nostru orgoliul de a fi in fata, in primele randuri orgoliul vizibilitatii, orgoliul nascut din dorinta de a fi cunoscut de mii de oameni fie macar si in fata unui ecran luminos. In spatele ecranelor sistemul a inceput sa nasca monstrii. Ei sunt inadaptatii, cei care neaga viata reala, cei carora le e frica sa mai rosteasca cuvantul, incapabili de a-si infrunta interlocutorul si de a-l privi in ochi, neputinciosi in a-si striga durerea sau bucuria in fata lumii reale, in fata oamenilor, speriati pana la moarte de consecinta propriei pareri, incapabili sa-si iubeasca aproapele prin muzica vorbei rostite, in ciuda unei imense nevoi de a o face. Lor internetul le-a devenit adapost, bunker al frustrarilor si temerilor izvorate din cine stie ce trecut, paravan al dorintelor nemarturisite, monstri in razboi cu viata care nu le-a dat puterea personalitatii si frumusetea CURAJULUI. In fiecare seara monstrii se aduna pe la casele lor si isi deschid ecranele luminoase, unii insetati de cuvintele oamenilor, gata sa le mestece si sa le inghita pentru ca mai apoi sa le scuipe - replici ale demolarii cu orice pret - altii masturbandu-se pe ascuns in fata imaginilor cu femei ideale pe care in viata reala nici macar nu le-ar putea atinge cu privirea...altii intruchipand personaje justitiare pe forumuri de discutii caci da, internetul este apogeul libertatii si o forma superioara de democratie... monstrii stiu ca pot scuipa fara sa fie pedepsiti, isi pot elibera fecalele mintii din spatele anonimatului personalizat de vreo porecla ciudata. Ei, monstrii, sunt activi aici si manuiesc cu usurinta sabia cuvantului si taie, taie, taie in carne vie, lovesc in tot ce poate fi daramat si latra surd sau sapa santuri in jurul cetatilor solide. Sunt activi, voteaza, se aduna in haite, creaza forumuri, injura, scuipa si isi ling buzele de placere cand sunt luati in seama si reusesc sa semene samanta discordiei. Ei sunt cei care manjesc o fecioara adolescentina cu eticheta preacurviei...sunt gata oricand sa dezgroape un mort si sa urineze pe mormantul memoriei lui...ei sunt cei care lovesc in vreun poet efervescent doar ca sa-i vada clatinarea... se bucura de orice insucces...minimalizeaza orice reusita evidenta a vreunui alt OM... ei sunt eroii unui razboi pe care il poarta singuri...fara ca macar sa aiba vreun dusman....strigatul luptei lor nu se aude nicaieri si se pierde in neantul ecranelor luminoase... Diminetile insa, monstrii ies in lume speriati si umili, vlaguiti de ura proferata in timpul noptii, paralizati de viata reala, de contactul cu ceilalti oameni, incapabili de a privi drept in ochi...aici ei sunt nimeni si nimic sunt doar niste clone esuate ale ideii de OM... nu-si gasesc locul si se simt permanent incoltiti de normalitate, transpira brusc cand trebuie sa stranga o mana sau sa urce in lift cu alti oameni,umbla, cu capul in jos si cauta sa-i recunoasaca pe cei din aceeasi specie ca sa se adune si sa poata face fata lumii pana la lasarea serii cand linistea caselor si ecranele luminoase le vor da puterea si curajul sa scuipe si sa improaste din nou ...sunt multi si nefolositori ca buruienile din gradina dar numarul lor creste, si odata cu ei creste si dorinta de a demola prin cuvant... de multe ori oamenii ii ignora, ii considera un apendice, un organ nefolositor in economia trupului lumii...monstrii se aduna insa si se organizeaza si raspandesc ciuma cuvintelor scapati de sub control, propagati de minunea comunicarii. Ei sunt viermii negri ai libertatii de exprimare, ingrasati de idealismul celor care mai cred in decenta. Ei sunt hienele cuvintelor si apendicele pe care il formeaza se umfla pe zi ce trece amenintand cu peritonita. In fiecare seara monstrii se aduna in spatele ecranelor luminoase cautand sa distruga lucruri facute de Oameni. In fiecare seara monstrii se hranesc cu propria fiere. Paradoxal puterea lor este limitata de insasi unealta care i-a facut sa iasa la suprafata. In afara ecranelor luminoase e nevoie de mult mai mult pentru a te face auzit... In afara ecranelor luminoase e viata reala... In viata reala trebuie inca sa Vorbesti ca sa te faci auzit. Acolo in fiecare dimineata ONOAREA si CURAJUL incearca sa nu piarda batalia cu restul lumii...


Bed for love - un blog cu idei Tudor Chirila.