Presa de la Chisinau a relatat in ultima vreme despre anumite intelegeri secrete intre presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, si puterea de la Kremlin, prin care se va legitimiza prezenta Rusiei la Nistru si federalizarea Basarabiei, dar autoritatile de peste Prut au negat de fiecare data. Acum insa, Serghei Karaganov vine sa contrazica toate afirmatiile Chisinaului, sustinand, intr-un interviu acordat ziarului rus Komsomolskaia Pravda ca Republica Moldova ar fi acceptat prezenta unor baze militare ruse pe teritoriul sau. Integritatea Republicii Moldova va fi restabilita, iar regiunea transnistreana va avea un statut special, in cadrul unui stat federativ, a precizat analistul de la Mosocova, subliniind ca in Transnistria vor ramane baze militare rusesti. Totodata, Karaganov spune ca Uniunea Europeana, dar mai ales SUA, s-ar opune acestei formule de reglementare, intrucat nu doresc realizarea ei dupa un scenariu rusesc. Potrivit BBC, care preia acest interviu, raspunsurile lui Karaganov vin in totala contradictie cu asigurarile date in ultima vreme Voronin, conform carora Rusia nu mai insista asupra federalizarii Republicii Moldova, ca in 2003, cand urma sa fie semnat un alt plan de reglementare transnistreana, cunoscut drept "Memorandumul Kozak". De altfel, BBC inventariaza recentele afirmatii ale liderului de la Chisinau pe tema bunelor intentii ale Rusiei. "In ultimul an, Rusia a adoptat o pozitie extrem de constructiva in ceea ce priveste reglementarea transnistreana. Am depasit multe probleme de care ne-am impiedicat in 2003", "Rusia astazi este mai constructiva si in ceea ce priveste reformarea contingentului de mentinere a pacii", "Toate intrevederile noaste cu presedintele Putin denota dorinta mare a Rusiei de a ne ajuta in depasirea crizei transnistrene", a repetat, in ultimele luni, Voronin. Tot el era cel care sustinea ca "nu trebuie sa existe nici un fel de prezenta militara intr-o tara neutra cum este Republica Moldova".
Record de intalniri Putin - Voronin
Existenta unei initiative secrete de reglementare a conflictului transnistrean, elaborate cu asistenta Kremlinului si la care Chisnaul ar fi marsat, nu este ceva nou in mediile politice de peste Prut. Chisinaul a infirmat orice plan secret, pretinzand ca este vorba despre un proiect de-al sau, prezentat Federatiei Ruse acum cateva luni, si a carui forma finala ar urma sa fie facuta publica in aceasta toamna. Ideea existentei unui acord secret intre Chisinau si Moscova a fost tot mai intens vehiculata si dupa ce presedintele Voronin si omologul sau rus, Vladimir Putin, au batut, in acest an, recordul intrevederilor multilaterale sau bilaterale. Numai in cursul lunii iunie, presedintele rus si cel moldovean au avut trei intalniri in timpul carora chestiunea Transnistriei a figurat pe agenda discutiilor.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 22-28 aprilie
Sursa: garbo.ro
-
Cine sunt câștigătorii premiilor RoFintech Awards 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
O companie importantă de logistică și transport achiziționează 100 camioane...
Sursa: wall-street.ro
-
10 Mesaje pe care ar trebui să le lipim prin toată casa ca să le vedem cât...
Sursa: kudika.ro