Desi baietii le-au crescut si nu prea mai stau pe-acasa, familia Pocorschi a gasit totusi de cine sa aiba grija. O pisica si, mai nou, un porcusor de Guineea se bucura de atentia compozitorului si a sotiei sale, Doina.       Ea, Ma
Desi baietii le-au crescut si nu prea mai stau pe-acasa, familia Pocorschi a gasit totusi de cine sa aiba grija. O pisica si, mai nou, un porcusor de Guineea se bucura de atentia compozitorului si a sotiei sale, Doina.       Ea, Maya, este o pisica in varsta de trei ani. Descriere? Cappuccino negru cu bej, ochi albastri. Tabieturi? Torsul, lenevitul si, din cand in cand, pornirea in explorarea casei, pe motiv de curiozitate extrema. Defecte? Suporta aproape orice animal, doar pisica sa nu fie! (asa ceva ar putea fi trecut si la rubrica "ciudatenii inexplicabile"). De vreo 10 zile, viata i s-a schimbat. Doar putin, prin partile esentiale: in casa si-a facut aparitia Bree, de profesie porcusor de Guineea. In afara de numele care aminteste de serialul "Neveste disperate", rozatoarea mai detine urmatoarele semnalmente: are blanita-n trei culori, respectiv negru, roscat si alb. Ce activitati prefera? In primul rand, dormitatul cat e ziua de lunga, intrerupt de pauze pentru rontait. Cum este animal nocturn, activitatea lui demareaza pe la ora 22:00 si dureaza pana-n zori. Dar sa nu va imaginati ca poate haladui peste tot. Are dreptul la o ora de plimbare zilnic, insa nu se plictiseste nici in cusca amenajata cu tot felul de dispozitive de petrecut timpul liber in mod agreabil. Ce ti-e si cu soarta asta! Si pisica, si porcusorul au aparut in sanul familiei Pocorschi din intamplare. Insa s-au adaptat de minune in noul camin. "Imi place s-o hranesc cu salata", declara Doina Pocorschi despre Bree. "Nu-mi vine sa cred ca la inceput eram reticenta fata de un animalut asa simpatic", continua ea.     LUAT LA CUNOSTINTA. S-au vazut, s-au adulmecat, iar apoi... s-au ignorat. "Ii tin in camere separate, pentru ca totusi nu pot avea incredere 100% in comportamentul Mayei. Instinctele ancestrale se pierd foarte greu. Oricum, dovedeste destul de mult bun-simt, avand in vedere ca uneori, cand se intalnesc, e fluierata de Bree. Glumesc, de fapt este vorba despre o modalitate de a comunica, haioasa foc, specifica acestei specii", spune Doina.     PRIVIRE IN VIITOR. Daca Maya este in familia Pocorschi de aproape trei ani, Bree are un statut inca incert. Desi toata lumea s-a atasat de ea, se pare ca-i va reveni stapanei de drept, o cunostinta a familiei care a dat-o "in plasament" pe perioada concediului. Poate ca, totusi, termenul de predare va mai intarzia putin... sau va fi anulat complet.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.