IN MEMORIA LUI VLADUT
Am scris despre Vlad si voi mai scrie, desi era vorba de el prin prisma trairilor mele. Am scris povestea de final asa cum a fost ea, atat cat am vazut eu. De fapt, am creionat ce-am trait eu, despre el nestiind mai nimic. Iar datele nu s-au schimbat nici acum prea mult. Si am povestit si-am povestit pana cand s-au spus, am crezut, aproape toate. Si am decis sa spun mai rar povestea cea urata a mortii lui si sa scriu mai mult despre viata. Pe mort sa-l plang, dar sa nu ma ascund de cel viu... si sa traiesc stiind ca el e undeva si ca priveste...

"Ce legatura are asta cu memoria lui Vladut?", am fost intrebata cand am scris ceva ce parea sa nu se potriveasca. E o intrebare care stiam ca va veni...

"Fiecare trebuie sa invatam din asta sa ne domolim limba si sa ne destupam mintea fata de copiii nostri si fata de ceilalti. Sa fim mai intelegatori, sa-i dojenim mai rar si sa le asternem un drum mai lin in fata. Indiferent cat de mica ori cat de mare e mostenirea pe care-o primim, ea e in mana noastra sub forma de imprumut. E a copiilor nostri. Noi doar o folosim bucurandu-ne de ea si ingrijind-o." Nu mai stiu daca astea au fost vorbele, dar cam asta a fost ideea predicii, la prohod. Atunci nu intelegeam nimic, doar auzeam
de undeva din intuneric.

Langa Vlad am trait intens, ca orice mama langa copilul ei. De la sentimentul de iubire nelinistita ce s-a pogorat invaluindu-ma de cand il priveam dormind linistit in patut pana la groaza sufocanta ca l-am pierdut si-apoi la sfartecarea sufletului in fasii hohotitoare. Dar intre ele a fost viata! Sentimentul plin al vietii in toate aspectele ei. Doar am trait! De la fascinatia lunii si mangaierea ierbii pana la testarea pietricelelor si descoperirea gustului marii. Desene animate, calculator, jucarii, nisip si... gunoaie. Distractie, prietenie, bunatate, pomi si copii chinuiti. Bagaje interminabile, bucurie, drumuri, trenuri... Pe toate acestea si multe altele le-am simtit impreuna, traind. El le descoperea, iar eu le vedeam mai bine incercand explicatii... si invatam amandoi.   

De aceea, orice discutie as purta si orice scriu legat de oameni, de natura, de excursii, de obiceiuri, de prietenie, de singuratate, de fericire, de tristete, de Dumnezeu... de viata ma duce cu gandul la el. La o vorba pe care-a spus-o, la o mirare de-a lui, la o sotie, la un desen, la o patanie, la un joc, la o gluma, la o vanataie, la o privire, la o mangaiere...  

Cam asta este legatura...