Disparutul

ROMANIA CA O TELENOVELA

Moto: "Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv


Vasile Tarlea, baiatul cel mare al lui Gavrila Tarlea, disparuse din sat in urma cu vreo zece ani. Cum aveau sa povesteasca ceilalti baieti, cu care fusese cu vitele, Vasile Tarlea intrase in tarlaua de floarea-soarelui a CAP-ului, o tarla de cateva zeci de hectare, intinzandu-se pana la calea ferata Bucuresti - Iasi, sa ia cateva palarii mai coapte, ca aici, in margine, erau crude. Se inserase, soarele isi pierduse entuziasmul de peste zi, i se facuse si lui lehamite sa stea acolo, pe cer si sa arda fara nici un folos, si lumina ruginise parca. Batea un vant usor, miscand frunzele uscate, care fosneau in tacerea noptii ce se apropia pe nesimtite, ca un hot de cai. Cerul era albastru, de un albastru moale. Cum aveau sa spuna la intoarcerea acasa, ceilalti baieti l-au asteptat vreo ora, apoi vazand ca nu mai vine, i-au luat vitele si i le-au adus acasa. La inceput, Gavrila Tarlea nu s-a tulburat de loc. Ba mai mult, s-a amuzat, declarand solemn ca mai mare tampit decat Vasile n-a mai vazut in viata lui. Apoi, cum se intunecase deja si baiatul nu se mai intorcea, si-a zis ca, probabil, s-o fi ratacit, si a pornit in cautarea lui. Umbla prin lanul urias, si-l striga, cu palmele palnie la gura, de fiecare data, injurand furios ca-i dadea bataie de cap. Asta-i trebuia lui acum, sa-si piarda timpul cautandu-l pe cascatul ala, care cine stie pe unde tandalea. Mama lui de golan, am sa-l snopesc in bataie!, isi promitea Gavrila Tarlea, calcand furios prin tarlaua de floarea-soarelui. O frunza uscata ii atinse obrazul si el, tresarind speriat, Pastele ma-tii si tie! racni, furios, frunzei, acum nemiscate, batjocoritoare parca. Cand osteni, se intoarse acasa. Cred ca a ajuns inaintea mea - isi spuse, enervandu-se deja la gandul ca pierduse o ora intreaga pentru o nimica toata. Il si vedea in mijlocul ograzii, intampinandu-l cu privirile lui nevinovate, intrebandu-l parca ei si ce chestie am facut? Si gandind ca atunci el se va muia si n-o sa mai aiba inima sa-i arda una, se enerva si mai rau. Dar baiatul nu venise acasa. Speriat, Gavrila Tarlea anunta postul de militie din sat. Ceea ce spunea el era atat de imposibil - auzi, cum dracu sa dispara ditamai galiganul intr-un lan de floarea-soarelui, mai rau ca intr-un codru! - ca in timp ce declara militianului cele intamplate, el insusi zambea neancrezator. O clipa, militianul crezu ca isi bate joc de el. Zambetul pe sub mustata al celui din fata lui era o dovada. - Asculta, nea Gavrila, mata ai baut un pahar in plus!, il lua el din scurt, stiind insa sigur ca Gavrila Tarlea nu bea. Acesta, parca dezmeticit, se posomori. In fine, militianul se hotari sa dea un telefon la statia Dolhasca. Poate l-o fi calcat trenul, presupuse el, in timp ce invartea scurt manivela aparatului. De la Dolhasca primi raspunsul ca trenul de Bucuresti nu taiase nici un om. Celor din statie le ardea de gluma, probabil, pentru ca, la un moment dat, militianului i se paru ca desluseste in vocea din receptor un firicel de ras, care o muia si o facea desuchiata. Vru sa injure, dar, in acel moment, cel de la capatul firului puse receptorul in furca. Se dadu alarma, si satul intreg il cauta pe Vasile Tarlea toata noaptea.


Un dezastru pentru ancheta - avea sa constate procurorul Ilie Serban, care preluase cazul - deoarece nici unul dintre cei ce cautau prin lanul de floarea-soarelui nu credea ca e ceva serios in toata intamplarea asta. Strigau, calcau in picioare tulpinele tari, bajbaiau prin intuneric, dar nu credeau ca baiatului i se putuse intampla ceva rau. Asa ca, in timp ce strabateau lanul de la un capat la altul, sedeau cu urechea intinsa spre sat, asteptand vestea ca baiatul fusese gasit, era acasa, in pod, unde adormise ca prostul, si, de aceea, faceau totul fara convingere, de mantuiala, ba mai mult, straduindu-se din rasputeri sa nu arate ca iau in serios ceva din toata tarasenia. Ca sa nu cada de fraieri cand avea sa se descopere ca fusesera trasi pe sfoara, unii radeau tare, nefiresc de tare, altii se harjoneau, chicotind muiereste. Nici dupa ce trecu o saptamana si baiatul nu fusese gasit, nici dupa ce organele de militie din toata tara raspunsesera ca nimic nu fusese semnalat in legatura cu asta, cei din sat nu crezura ca baiatul lui Gavrila Tarlea disparuse. Cum dracu sa dispari asa, intr-un lan de floarea-soarelui?!


Asa se facu ca, peste doua saptamani, cand intrara in lan sa-l culeaga, incepura sa taie tulpinile incordati, asteptand dintr-o clipa intr-alta sa vada la cativa metri inaintea lor pe galiganul lui Gavrila Tarlea, dormind cu capul pe un musuroi. Erau atat de siguri ca-l vor gasi, incat unii se opreau cateva clipe si, ridicand capul deasupra lanului, cautau in jur, pana departe, sa-l vada primii si sa anunte. Altii se si vedeau dandu-i un picior in fund galiganului acela descult si zicandu-i - trezeste-te, ba, te pomenesti ca ai fi si in stare sa dormi si langa o muiere! Abia cand ajunsera la linia ferata, in locul unde lanul se sfarsea intr-o fasie plina de bolovani si pietris, si, urcati pe terasamentul inalt, vazura campul din fata lor ras ca in palma, pustiu, se convinsesera ca baiatul lui Gavrila Tarlea nu mai era.

Nici atunci nu crezura ca disparuse pur si simplu. Erau convinsi ca, auzindu-i intrand in lan, galiganul o stersese dincolo, in lanul de porumb din departare, ca sa-si bata joc de ei.

Ei insa nu mersera mai departe. Se innopta deja si lor nu le mai ardea de joaca.

---

Despre autor: