N-am scris nimic despre decesul Patriarhului Teoctist din cauza cenzurii. Se petrece un lucru infricosator: presa si televiziunile nu mai sunt cenzurate, insa instituie ele o cenzura la fel de vehementa, de data aceasta asupra publicului. Dar si asupra jurnalistilor care ar vrea sa gandeasca si sa se exprime diferit de cum o face intreaga mass-medie. Inainte de a€™89, aceste campanii erau concepute, intr-un birou in Comitetul Central al PCR, de specialisti in diversiuni. In fiecare saptamana trebuia sa se aniverseze, sa se comemoreze sau sa se omagieze o intamplare ori o persoana, astfel ca poporul sa simta ca exista intotdeauna ceva mai important decat interesele imediate ale familiei: mancarea, medicamentele, apa calda. Cum, ma baieti, le zicea la telefon ziaristilor cenzorul ziarului sau al revistei la care lucrau, acum v-ati gasit si voi sa scrieti despre paine si lapte, acum, cand sarbatorim 117 ani de la cucerirea Plevnei? Si o saptamana intreaga, exact ca la moartea lui Teoctist, toata lumea compunea osanale istorice si imnuri de slava nationale, uitand de paine si de lapte. Poporul, si el, inghitea in sec, fiindca era periculos sa ridice careva capul si sa se mire: Dar ce legatura are una cu alta?! Media romaneasca s-a coalizat, ca la un ordin  subinteles, iar cei cativa gazetari care ar fi avut ceva de zis au tacut, simtind ce mare e riscul de a te pune de-a curmezisul cand e viitura. Cenzura azi e ca o viitura nascand din senin si maturand totul in cale. N-a existat nici o indicatie "de sus", viitura asta hiperevlavioasa s-a pornit aparent de la sine, din respect pentru biserica. De fapt, s-a pornit prin imitatie. O ia unul intr-o directie si toti se duc ca naucii dupa el. Gazetarii tineri aud vuietul viiturii si se autocenzureaza, deoarece nu cunosc si nici nu prea-i intereseaza adevarul. Vreau sa spun gazetarii de la publicatiile care altfel conteaza drept serioase. Unii au obosit sa-l slujeasca, altii se pastreaza pentru cauze pe care le pot indrepta.


Cenzura sau autocenzura - fapt e ca functioneaza si ca abia dupa ce batranul slujbas al stapanilor de pe pamant, mai mult decat al Celor de Sus, a fost ingropat au aparut si primele reactii "curajoase". Si suficient de tardive ca autorii acestora sa doarma fara probleme de constiinta, dar si fara sa fi produs vreun folos. Ciudata situatie: Romania inca mai da disidenti, desi practic pe acestia nu-i fugareste si nu-i pedepseste nimeni. Nimeni anume, insa toata viitura de presa si de public, cu o forta pe care cenzura ideologica de odinioara nu a avut-o decat cu un mare efort organizatoric.


Romania democrata a inventat cenzura care se organizeaza de la sine din ignoranta, dintr-un nationalism primitiv, din niste porniri evlavioase fara prea multa baza, din nevoia de spectacol si, peste toate, din jocul infect al politicii. Cu un mort de vaza in fata, toate partidele isi fac mai bine campania electorala decat cu un lant de inundatii si cu o seceta prelungita. O toamna plina de spectacole funerare totalitare e mana cereasca pentru partide. Iar poporul, ce zice poporul? Poporul pricepe mesajul, chiar daca acesta nu e formulat direct: Acum v-ati gasit, ma baieti, sa ne cereti marirea cu adevarat a pensiilor, acum, cand nici nu s-a racit Patriarhul, cand au trecut abia 37 de zile si jumatate de cand a fost in audienta la Presedintele Suprem?