Bratesul, la rascruce de drumuri

Trei judete se inghesuie pe o bucata de pod pe care cei ai locului o numesc "granita". E Bratesul unguresc, unul din catunele Romaniei in care oamenii parca ating mai abitir cerul cu mana. Aici n-a ars niciodata vreun bec electric. Vreo 30 de suflete privesc trecerea timpului fara a tine cont de ceasul din perete. Nici de lumina, caci in afara de rarele momente in care aprind lampa cu gaz, doar focul din soba si stelele le tin de urat in noapte.


Din Bratesul romanesc, cum zic satenii de la poale, si pana sus, pe munte, unde se deschide pajiste larga intre creste, urci cu greu 17 kilometri de drum forestier printre hartoape si hatisuri. Aici, Ardealul da mana cu Moldova si trei judete se intretaie la confluenta a doua rauri din care se naste altul mai mare. Fluturul din partea Bacaului se uneste cu Bratiselul ce vine din Harghita si spre Neamt formeaza Bobeica. Am ajuns tocmai la primenitul luminii, cand cei statornici taramului uitat de lume se pregatesc sa-si aprinda lampile de langa lavita.


INTERESUL POARTA FESUL. Cel mai cunoscut personaj al locului e, fara indoiala, baciul Ioan Craciun, zis Nelu, si, desi pare ca pe aici nu calca picior de om, la stana sa, aflata in varful muntelui, au urcat pana si belgienii. De fapt, mai toti care au ajuns pe aici sa admire peisajul si-au gasit ospetie binecuvantata in casa lui. Nu ca ar avea banet sau ca nu i-ar placea linistea familiei sale, dar obligatia o cere. De cand primarul din Tarcau s-a gandit ca e o zona cu potential turistic, ca le-ar sade bine oamenilor sa aiba drum pietruit si lumina, a cumparat stana. Ba chiar si-a inaltat o cabana mult mai sus de nea Nelu, intre brazi. Oamenii locului nu stiu sa fie stana lui si nici sa le fi adus chiar azi provizii, dupa cum se lauda primarul. Dar, zic ei, acum inteleg de ce urca el atat de des cu Jeep-ul sus, la munte. Cei care au venit in zona, de pe la ziare, au fost condusi in batatura baciului, la indrumarea primarului, caci de aici, zice el, se vede cel mai bine cum e sa traiesti in munti. Te omeneste, iti ofera o masa cu tochita si, daca ai noroc, niste schinduc, un rachiu tare, afrodiziac, din radacina de copac, din care cica beau calugarii.

Din povestile baciului sugubat oamenii cunosc Bratesul unguresc drept "catunul lupilor", dar, asa cum aveau sa confirme unii si altii, mai apoi insusi nea Nelu, pe aici nu prea vin lupii. Uneori mai coboara ursii si pentru ei mai pastreaza pusca de vanatoare prinsa, pe dupa o suba de lana, langa peretele de la stana.


BACIUL NELU SI CERCETASII BELGIENI. Nea Nelu e om vrednic si uns cu toate alifiile, nu prea il poti intoarce pe degete. Aici, in munti, stie ca pentru a ingriji de cele doua fete ii trebuie bani. Afacerea cu primarul merge bine, mai ales ca foloseste cheag adus din Germania, si branza iese europeana, mai buna si la pret, si la gust. Tata l-a tinut numai la stana si zice ca are "doua clase mai mult ca trenua€™, numai vacile am stiut sa mi le numar, sa socot", incolo ce o vrea Dumnezeu sa se aleaga de copii. Cea mare face liceul in Piatra-Neamt, la turism, si are mare incredere in reusita ei, dar asta mica, nazdravana Ionela, la doar 4 ani, i-a si zis zilele trecute ca ea vrea sa isi cumpere un taxi si sa plece in Belgia.

In urma cu un an, primarul a urcat sus, la stana, un grup de 32 de belgieni cercetasi. "Lor le placea, nu conta ca nu era lumina. Au stat aici, in cort. Am taiat carlani, i-am dus la fan, carau cu bratul si erau spini, dar si asa o pus mana, nu o contat", spune nea Nelu, stand tantos, cu pieptul inainte deasupra tuturor, pe banca din fata stanii.

Ionela fuge de colo-colo, pare rusinoasa, dar tatal o da de gol. Stie ca dupa ce plecam nu o sa-i mai taca gura cand va incepe a povesti in detaliu tot ce au zis musafirii. La fel a facut si azi, cand a luat-o la pasune, cu vacile. "Sa vezi disara pana ce mulgem vacile ce incepe a vorbi. Cand am vinit nu m-o mai lasat sa vorbesc. Zice: «Taci!». Si ii povestea maa€™sii cum se imprastiau vacile, cum veneau una la alta." Baciul stie ca de amu se face vremea si trebuie sa o dea la gradinita, jos, in vale, la Tarcau, si, chiar de viseaza la Belgia, baciul i-a spus duios ca trebuie sa invete carte, "sa faci scoala de soferi si atunci iti cumpara tata, daca o mai tinea lumea asta, mai avem jiti, cum om mai putea".


PODUL SFINTEI TREIMI. In munti e doar o singura politica, a traiului armonios cu natura. Nimic nu mai conteaza si chiar daca ceasul prins in perete al baciului arata ora exacta, el functioneaza cu saizeci de clipe in urma, dupa mersul soarelui, si "limba" animalelor din batatura. Necazul nu e cand pica vreun demnitar, ci cand peste casa se abate vreo paguba. Mai deunazi "ne-o pierit si noua un porc. Sara nu o avut nia€™ca si, cand imi zice fimeia ca avem o paguba, ma gandeam ca o fi murit vreun pui, daa€™ cand colo, era un porc".

Povestea stanii e rupta de restul asezarii, e parca din alta realitate sau poate dintr-un film turnat in creierii muntilor, in care exista, ca peste tot, unul mai bogat, ce sta sus, si altii mai saraci, ce-si duc traiul un pic mai de vale, parca cocosati de spate. Bratesul unguresc isi spune povestea singuratatii de-abia de la pod in jos, unde trei judete se fac surori, si trei case mai la drum se imprastie in trei puncte cardinale, ca-n Sfanta Treime.


BATRANUL SI GEMENELE. Inspre Neamt a mostenit batranul Dumitru Turnea casa din mosi, stramosi. Sta peste podetul ce desparte Bobeica de granita si, de la 4 ani, de cand l-a adus tatane-su din satul Ticos, aici si-a trait viata, ingrijind de oi, cum l-am gasit si azi. Singur, vorbind cu "gemenele", cum le-a botezat el pe cele doua mioare, una bruna si alta blonda. E vaduv de prin a€™97, cand si-a dus sotia in cimitirul de peste deal, aproape de unde se trage. S-au si cunoscut pe cand el era flacau si cutreierau impreuna dealurile din Ticols. Apoi s-a gandit, dupa ce l-au luat in armata, ca bine i-ar prinde sa se aseze la casa lui, ce-i drept departe de lume, aici, in hau, unde avea bruma de pamant. Sotia l-a urmat, ca asa i-a fost meseria, sa se supuna si sa asculte. Au facut doi copii si are si nepoti. Au venit pe la el chiar zilele trecute, n-au stat mult, s-au balacit aici, la rau, le placea ca era soare, dar s-au plictisit repede si au plecat. "Pai cum sa nu plece, ce pot sa le dau eu?", zice batranul, apasand butonul de radio. Bateriile inca sunt bune, zice ca-l tin un an. Asculta rar ce se intampla prin lume, chiar azi stie ca a fost o inmormantare, dar nu-si mai aminteste bine cine o fi murit, parca "unu zicea, Piti-pitia€¦ ceva". La vot a fost, dar mai demult, e greu sa coboare pana in sat, ca doar nu mai e ca pe vremea cand mergea la scoala peste deal si facea 40 de kilometri in doua ore. Traieste din bruma de pensie pe care nu o vede la ochi. In fiecare luna coboara baiatul sa o ia si ii aduce ce are nevoie. Dar si copiii sunt ocupati, au de strans fanul, nu prea mai trec pe la el. "De acua€™ a fost fata mea si mi-a facut curat aici", spune nea Turnea, care promite ca va pastra casa ingrijita un an de acum incolo.


CU INIMA PE DREAPTA. Se lasa seara peste Brates, si Gheorghe Craciun isi coboara copiii de la fan acasa. Mana calul incet, de la deal la vale, inspre Bacau, caci acolo ii e partea. Despre sotia lui vecinii spun ca ar avea inima pe dreapta si ca mult necaz mai indura. Mihai, baiatul al mare, de 13 ani, o zbugheste in padure sa culeaga fragi pana ce mama pregateste mancarea la caldura focului din soba. Ioana e mezina, cu doar un an mai mica. Ea sta pe langa tatane-su si, impreuna cu unchiul venit de pe apa Tazlaului de mai bine de jumatate de an aici, in munti, deapana povesti de la scoala. Gheorghe i-a trimis sa invete carte in sat, in Brates, unde stau in gazda, fiecare in alta parte, ca se "impung si se bat", cum sunt copiii. Le-a spus el odata ca, daca nu invata, "daca nu le merge cerebelua€™, aici raman, cu gainile". Ionela rade, stie ea bine ca tatal nu prea e multumit de ce treaba fac ei la scoala, ca uneori nu invata asa cum ar trebui. In curte se aud stirile la aparat, insa radioul adevarat sunt copiii, apuca a spune mama, care nu-si vede capul de trebi. Cu doi copii, sa-i tii in scoala e greu, acum, cand nici vitele nu ti le mai cumpara nimeni si, pana la Neamt, sa mergi cu ele, trebuie sa te rogi de unua€™, de altul, sa te ajute cu transportul.


RACHIUL UNGURESC. In Bratesul unguresc oamenii vorbesc mai degraba cu animalele din curte decat intre ei. Daca nu se inrudesc, ca sa mai treaca unii pe la altii, rar ii vezi pe la vecini. Elisabeta Andrasz e vadit curioasa si-si arata chipul de sub perdeaua bordeiului in care locuieste. Si ea e vaduva de cativa ani, si cei care o stiu, de pe aici, ne spun ca nu vorbeste romaneste, ca doar ceangaiasca ei, atat cunoaste. Si mai apoi zic ca i-ar prinde bine sa se ia cu mosul Turnea, ca si el tot singur e. Femeia insa nu-i ia in seama pe cei care se tin de sotii. De cand s-a facut manastirea de jos, manastire de calugari, ea si-a gasit linistea la Dumnezeu si, in pustietatea asta, tot ce-si doreste e sanatate, "poti sa ai de toate, ca tot degeaba e".


Pe masa de langa lavita, in dreptul lampii aprinse, stau cativa boghi de fasole. Zice ca a tot batut-o la cap o nepoata, dar ca nu vrea sa mai dea, ca e pacat mare de tot, dar, adauga ea, "si asa zic una si fac alta". Chiar azi spune ca a trecut pe la ea unul din baieti, cel care a ramas in locurile astea, mai la deal, acolo unde se vede sura, si a intrebat-o ca de obicei ce sa-i aduca. "Sa-ti aduc ceva bun, mamaa€¦", zice el, dar ea, auzindu-l, s-a gandit un pic si, daca tot s-a dus de vale, i-a zis: "Ce sa-mi aduci ceva bun? Un pahar de rachiu. Eu cu ciocolata nu sunt invatata", spune Elisabeta.


Ar pune acum sa faca o cafea pe plita in care sfaraie un brat de lemne, caci fara intaritorul dulce-amarui nu prea se poate. Prima oara cand a baut cafea a fost in a€™44, pe cand era inca domnisoara acasa, la parinti, si mama i-a pregatit-o cu lapte, ca sa o manance cu paine. Acum nu e dimineata cand sa nu bea o cafea, "nu ma pot urni din pat", spune batrana, care traieste doar din pensie. Pe langa casa sa nu creste nici un animal, nimic, totul e pustiu in jur si uneori mai merge la nora de pe deal si o mai ajuta la fan, ca sa nu se plictiseasca. Alteori aprinde candela si mai face cateva rugaciuni sau impleteste, cum impletise mai deunazi multi ciorapi pentru manastirea de la Bistrita, acolo unde sta alt copil de-al ei. De cand a venit in Brates a lucrat 40 de ani impreuna cu sotul la forestiera, in padure, si doar asa, prin munca, si-a dat la scoala cei sase copii. Mai toti au carte, i-a tinut cu lemne si, de pe urma vitelor, prin scoli in satul vecin, din Harghita, si mai apoi la Miercurea Ciuc. Drept rasplata, iernile si le petrece la Onesti, la una dintre fete. Dar nu-i place de fel acolo, intre peretii aia, la etajul opt, intr-un bloc gri. Nici nu-i vine sa iasa din casa, nici macar pana la biserica, si asteapta cu nerabdare sa-i dea drumul sa plece in pustietate, la casa sa. La oras, lumea o sperie. Mai ales cumnatul. "Eu sunt catolica si nu stiu cati sfinti are in cer, d-apai acela i-a strigat pe toti, de am crezut ca aicea trasneste trasnitul peste noi". Asezandu-se pe-un ciot de brad, batrana priveste in zare, chipul i se lumineaza, se uita fara a saluta la nea Turnea, iesit pe prispa casei, de curios, si rosteste ca intr-o zicere a tuturor: "Ce bine ar fi fost daca era lumina".

---

Despre autor: