Drumul Judetean 607C face legatura intre Romania europeana si Romania uitata. In anul Domnului 2007, cand viata fara internet si televizor e searbada, aproape 300 de suflete din judetul Mehedinti isi duc traiul in alta lume. O lume in care gazul lampant si sticla de lampa sunt cele mai de pret averi.


La 25 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin, din defileul Dunarii un drum ingust patrunde in dreapta, printre coline. Pe indicatorul rutier scrie - "Ilovita 4". La stanga, peretele abrupt al dealului e plin de tufe de mure. La dreapta, in vale, e un mic golf pe care Raul Racovat il face la varsarea in Dunare. Pe celalalt mal al lacului se inalta case de vacanta cochete, in fata carora stralucesc in soare barci cu motor rosii, lustruite, ca niste masini de expozitie. Peisajul iti taie respiratia. Nimeni nu si-ar putea inchipui ca sus, pe coamele dealurilor, oamenii ara cu plugul tras de boi si isi lumineaza casele cu lampa.


DRUMUL GOLGOTEI. Viceprimarul din Ilovita, Petre Tinica, s-a oferit sa ne fie ghid spre "salase". Dar la jumatatea drumului si-a luat si un ajutor - pe Costin al lua€™ Moaca, pentru ca "baiatul asta stie mai bine locurile". Pana in satul Bahna mergem vreo 5 kilometri prin padure. De aici pana pe coama dealului mai sunt inca 10-15 kilometri. Drumul e rau - ingust, plin de gropi si innamolit de ploaie. Masina noastra de oras icneste la fiecare apasare a pedalei de acceleratie. Si aflam cu surprindere ca nu mergem pe un drum forestier. Nici macar pe unul comunal. Ci suntem pe drumul judetean 607C. O sosea europeana. "Asta e drumul Golgotei, oameni buni... Pe drumul asta ne ducem noi crucea in fiecare zi", isi varsa oful nea Costin. La un moment dat, tot el ne face atenti: "Uite, asta e ultimul stalp de electricitate din sat. De-aici incepe durerea". In afara de lipsa stalpilor insa peisajul nu se schimba - aceiasi pruni incarcati de roada, aceiasi meri care mangaie pamantul cu crengile sub greutatea fructelor. Si, ici-colo, vite pascand iarba abia udata de ploaie. Bechet - un taram binecuvantat de Dumnezeu in care oamenii traiesc cel mai crunt cosmar.


LUMINA OCHILOR. Prima casa pe care o intalnim in cale e cea a familiei Cosei. O coliba scunda, din chirpici, cu doua camere ce adapostesc cinci suflete. Curtea e plina de noroi si de mizerie de la animale. In casa miroase a fum si a umezeala. Ochii ni se obisnuiesc greu cu lumina care vine doar de afara printr-o fereastra mica. "Da, Lenuto, cu mana pe buton si-aprinde lumina, ce stai?", o necajeste Costin pe fata batranilor stapani ai casei. Nea Costica si tanti Ioana au aproape 70 de ani. Nu se mai descurca singuri. Isi tin fata pe langa ei, sa le fie ajutor la batranete. Cu baietii ei, de 4 si 6 ani, isi mangaie zilele. Cei mici sunt dusi pe drum. "Acuma sa se mai joace si ei pe-afara. Pana nu se intuneca... Dup-aia intra in casa si direct la culcare", zice mama. Noroc ca deocamdata baietii merg la gradinita, in vale. "Il dau p-asta mare la scoala la anul, ca e viitorul lui. Daa€™ n-o sa mai pot sa stau aici. Ma duc jos, in sat", spune Lenuta Cosei si se uita cu coada ochiului spre mama-sa. Tanti Ioana nu zice nimic. Stie si ea ca, la coliba, copilul nu va putea sa-si faca temele. Dar mai stie si ca, fara fata lor sa-i ajute, ea si nea Costica sunt pierduti.


DE FRICA HOTILOR. Se mai cutremura tanti Ioana si de frica. In intunericul care pune stapanire pe catunul Bechet pandesc cele mai mari nenorociri. Pe soacra-sa au gasit-o moarta in curte, intr-o dimineata, acua€™ cativa ani. Femeia zacea fara suflare, iar din gospodaria mica lipsea un bou, o juninca si cateva gaini. "O fi auzit ea zgomot afara si a iesit sa vaza ce e. I-au dat in cap si mi-au omorat-o", se tanguieste batrana. "Noi cu frica mare dormim aici. La lumina lampii, daca iesi afara iti da unul una in cap si te omoara. Cine-l vede, cine-l stie? Aici hotii urca cu masinile, incarca si pleaca. Nu vin asa - toata ziua buna ziua. N-au mai venit de mult... Daa€™ tot ne e frica", zice Lenuta si privirea ei albastra se intuneca. Ce sa le mai fure? Mai au un porc si cateva gaini...


MICILE BUCURII. Nea Costica se amaraste cand il intrebi de curent. N-ar vrea atat de mult un bec, cat ar vrea un televizor. "Io-s batran acuma. Am si piciorul asta beteag, nu mai pot sa fac treaba. As vrea si io un televizor, sa ma uit cu prietenii. La politica m-as uita si la fotbal. Sa vorbim si noi de una, de alta. Asa... nici n-ai ce discuta, ca nu stii ce se intampla in lume", zice el cu naduf. "Daa€™ pe noi ne-a uitat si Dumnezeu aici. N-ati vazut? Drumul pana la noi e drumul lui Hristos pe cruce. Si mi-e mila de copiii fetii. Ca, deh, vor si ei la oameni", completeaza si tanti Ioana. Batrana n-a mai fost nici la biserica de la Paste. "M-am grijit, m-am spovedit... Daa€™ nu m-am dus la noi, jos, la Bahna. M-am dus aci, peste deal, la Bunoaica. Popa de acolo e mai cumsecade. Daca-l chemi, vine si aici, la noi, sus. Asta de la Bahna e fudul. Nu urca aici nici sa-i tragi unghiile", povesteste femeia.


PUTINA ISTORIE. Pana la urmatoarea casa mergem prin livada, pentru ca glodul de pe drum ne acopera incaltamintea. Costin al lua€™ Moaca ne tine, pe cale, o lectie de istorie: "Oamenii astia s-au mutat aici, sus, dupa revolutie. La noi n-a fost colectivizare pe vremea comunismului si fiecare isi tinea vitele in batatura. Democratia asta ne-a adus si hotii. S-a furat mult din sat, asa ca oamenii si-au mutat animalele aici, pe deal. Veneau de doua ori pe zi, sa le dea drumul la pasunat, apoi sa le mulga si sa le bage in grajd. Daa€™ hotii au venit si aici, sus. Asa ca oamenii s-au mutat. Si-au facut conace - asa le zice prin partea noastra la colibele astea de chirpici, si stau cu vitele. Viata lor e aici. Au imbatranit aici".


IN NEGURA. La "conacul" familiei Mladin e agitatie. Oamenii abia s-au intors de la munca. Ion lucreaza pentru o firma, la padure, pe un TAF (Tractor Articulat Forestier) cu care trage bustenii in vale. Maria e casnica, dar trebaluieste toata ziua. Abia a venit de la adunat de prune si nu vrea sa ne primeasca in casa - "Nu se poate... E deranj... Am fost toata ziua la munca. Mergeti la altcineva si dup-aia veniti si la mine", se scuza rusinata femeia. Am convins-o ca n-am venit sa vedem daca-i curat in casa si a alungat cainele care ne atinea calea. Un pat, o masa si o soba cu plita mobileaza incaperea ceva mai inalta decat cea a familiei Cosei. Peretii sunt la fel de negri de fum, dar casa e ceva mai luminoasa seara - ferestrele sunt orientate spre apus. Sotii Mladin au trei fete - de 14, 12 si 4 ani. Cele mari sunt cu vacile. Cea mica se iteste de dupa usa si ramane locului, tragand cu dintii de carnea de pe o aripioara de pui prajita. "Cele mari merg la scoala. Vin aici, sus, doar sambata, duminica si in vacante. In rest, stau in sat. Noi avem o casa si acolo. Cum sa le aduc aici? Ele trebuie sa invete. Cum sa invete aici, pe intuneric?", zice Maria Mladin. "Acum chiar ca-i intuneric", o completeaza barbatul. "Nu mai avem cos (sticla - n.r.) la lampa. Si stam in negura de doua luni. Nu stiu de unde o sa fac rost, ca nu mai au pe nicaieri. Nici gaz de lampa nu se mai gaseste. Punem in ea motorina cu sare." Combinatia ne-a uimit, dar Ion Mladin ne-a lamurit ca asa, amestecata cu sare, motorina arsa nu mai face atat de mult fum. "Va dati seama ce inseamna pentru un copil mic, cum e asta a mea, sa inhaleze in fiecare seara fum de motorina!".


BATRANETE, HAINE GRELE. Ceva mai la deal de coliba Mladinilor, printre meri si pruni, sta tata Nuta. Elena Mandricel are 62 de ani si se gospodareste singura de 20 de ani. Are o vaca, trei purcei si cateva gaini. "Tata Nutoooo!", o striga Costin a lua€™ Moaca din livada. "Au! Cine-i?", se-aude raspunsul. "Priponeste, bre, vaca, ca-s oameni buni! Hai pana€™ la conac!", mai striga o data Costin. Tata Nuta ne priveste lung. "Bre, dansii au venit de la Bucuresti. Sa vada ca n-ai curent", ii zice viceprimarul. "Pai n-am...", raspunde femeia cu jumatate de gura, ridicand din umeri. In mijlocul curtii imprejmuite cu gard de uluci, deasupra jarului ce-a mai ramas dintr-un foc de lemne, mancarea bolboroseste in tuci. "Aia-i pentru porci", zice tata Nuta si ne invita in casa.

Afara soarele e la asfintit, dar in coliba e intuneric ca noaptea. Pe masa din fata ferestrei prin care intra un petec de lumina stau aruncate in neoranduiala o multime de cutii de chibrituri. Batrana nu mai are nici macar lumanari, iar lampa are cosul spart.


AVERE. Sotul i-a murit la 43 de ani. Tata Nuta e nascuta la Bahna, dar s-a dus dupa el la Resita. "Am zis ca scap de saracie. Am stat cu el pana a murit, acum 20 de ani. Apoi, nevoia m-a adus inapoi. Acuma am o pensie de urmas de un milion patru sute. Ma descurc cum pot. Mai vine cate un vecin care coboara in vale sa ma intrebe de ce am nevoie si-mi cumpara. Pita, motorina, chibrituri... Daa€™ e greu, mama, aici. Sa stiti de la mine, ca lumina nu-i mai scump nimic pe lumea asta...", zice tata Nuta. Anul trecut a cazut de pe carul cu fan. A avut noua coaste rupte. "Au chemat vecinii care au celular salvarea. Daa€™ n-a putut sa intre pana aici. Ati vazut si dumneavoastra cum e drumul... M-au dus pe brate pana la masina", povesteste femeia.


ZILE PREA MULTE. La o aruncatura de bat de casa tatei Nuta sta Elena Dondes. Are 79 de ani si locuieste tot singura. Acum, in vacanta, i-au venit nepoatele in ajutor. Doua pustoaice blonde care n-ar da viata de jos, din sat, pe cea din intunericul de pe deal. "Is tinere, mama... Ce sa faca aici? Acuma ma mai ajuta si pe mine cu vitele, ca am doi boi si o juninca, daa€™ au si ele rostul lor, in sat. Acua€™, dac-am avea si noi lumina..., ar veni fetele de drag, ca le place aici", zice batrana si aprinde opaitul. Camera se lumineaza palid si fumul innecacios de motorina arsa ne invadeaza narile. In ungherele intunecate ale locuintei sunt inghesuite vase de gatit si haine. Patul, masa si soba cu plita innegrita de funingine reprezinta mobilierul standard al casutelor de chirpici. Cel mai mare vis al Elenei Dondes e sa mai poata coase: "Daca as avea lumina... Ce stergare frumoase as face... S-ar mai duce din singuratate si din urat seara. Daa€™ asa... Simt ca m-a tinut Dumnezeu prea mult pe pamantul asta. Si, uite, is sanatoasa, nu vrea sa ma ieie... Cand ti-s zilele asa de negre... parca te-ai duce... Daa€™ e cum o vrea Dumnezeu".


CHINUITI. Ion si Elena Serafim s-au mutat sus, in deal, in 1989. Batranul are 84 de ani, iar femeia lui e cu 10 ani mai tanara. Cresc o vaca si un porc, au livada de pruni si de meri, iar primavara ara cu plugul tras de boi ca sa puna in batatura o bruma de porumb. "Am muncit, mamaie, anul asta toata vara. Daa€™ uite ca nu s-a facut nimic. Nici rosii, nici porumb... Numaa€™ fructe. Noi avem o fata la Severin care ne aduce de mancare, ca de doi ani n-am mai coborat in sat", spune tanti Elena. Casa lor pare desprinsa din alta poveste. Incaperile sunt ceva mai inalte si nu miros a fum. "Nu prea aprindem lampa", ne explica femeia. "Cand se intuneca ne urcam in pat si mai dam drumul la aparatul de radio. E cu baterii. Imi place sa ascult stirile, sa stiu si io ce se intampla in lumea asta. Mosua€™ meu nu mai poate, ca nu mai aude bine." Batrana are si un dulapior unde tine "tratatiile" pentru musafiri. Ne imbie cu un paharel de tuica de prune, dar singurul care nu o refuza e nea Costin al lua€™ Moaca. Apoi se asaza langa mosul ei si ne spune cu glas scazut: "E vai de lumea lui Dumnezeu, mama. Pe noi anii ne-au dus prea mult. Traim chinuiti. Daca ni se intampla ceva, nici n-avem cum sa chemam ajutor. Au vrut copiii sa-mi ieie celular, daa€™ ce sa fac cu el, ca nici nu vad bine, nici nu stiu sa numar. Singura noastra mangaiere e ca mai vine popa sa ne grijeasca si sa ne spovedeasca. Macar sa murim linistiti".

La Bechet, negura s-a asternut peste casele joase si la ferestre se aprind opaitele. Linistea e sparta doar de greieri. Satenii mai tineri adorm cu speranta ca intr-o buna zi vor putea sa apese pe buton si sa aprinda lumina, ca sa nu mai rada de ei Costin al lua€™ Moaca. Cei mai batrani au incetat sa mai viseze.


AbandonatIn catunele Foienfir si Topolea, care apartin tot de comuna Ilovita, s-a facut electrificare in 2002. Dupa ce s-au terminat lucrarile, 15 gospodarii au ramas tot in bezna. Lui Ion Cosei, a carui casa era cuprinsa in proiectul de electrificare, iar acum se afla la 300 de metri de ultimul stalp de electricitate din reteaua noua, nu i-a venit sa creada. De cinci ani, omul umbla in audiente si scrie petitii. In 2005, un raspuns primit de barbat in urma unei audiente cerute la directorul Electrica Oltenia suna asa: "In documentatia tehnico-economica dupa care s-a executat extinderea retelei electrice, intre 2001 si 2002, proiectantul a figurat in mod gresit in planul de situatie gospodaria dvs., fara sa prevada in deviz cantitatile de lucrari si materiale necesare pentru aceasta extindere. Aceasta situatie s-a creat prin faptul ca proiectantul nu a vizitat aceasta locatie, luand drept adevarata informatia oferita de un localnic privind grupul celor trei gospodarii aflate la capatul retelei proiectate, la o distanta de circa 300 de metri". Ultima adresa pe care a primit-o in luna mai a acestui an, dupa un memoriu catre directorul general al Electrica, explica faptul ca "locuinta dvs. se afla amplasata in teren la 350 de metri de ultimul stalp al retelei. Pentru a fi fost racordata si locuinta dvs., distanta maxima ar fi trebuit sa fie de 80 de metri. Pentru alimentarea locuintei dvs., va rugam sa cereti administratiei publice locale constituirea de fonduri pentru electrificare". Ion Cosei spune ca toti cei la care a apelat se poarta de parca le-ar fi cerut un favor. "Cer doar sa se respecte proiectul facut. Cum sa-i cer eu primarului acum sa-mi dea fonduri sa-mi pun curent? Cand au terminat lucrarea atunci, in 2002, m-am revoltat. Le-am spus ca pun eu stalpi, ii cumpar, pana la casa mea, dar sa puna ei cablul. N-au vrut... Acuma, daca vorbesc cu dumneavoastra, o sa rezolvati ceva?", ne intreaba barbatul ajuns la capatul rabdarii.


Cifre si motiveIn judetul Mehedinti sunt 430 de gospodarii neelectrificate, in 7 localitati. In Ilovita, Corcova, Bacles, Ciresu, Podeni, Hinova si Eselnita, 18.605 familii stau la lumina lumanarii. Sase catune din comuna Ilovita sunt condamnate la intuneric.
Duhovna, Bechet, Racovat, Tarovat, Foienfir si Topolea au in total 160 de gospodarii fara curent electric. La Tarovat, povesteste viceprimarul Petre Tinica, "este linie de curent, dar fostul primar nu i-a racordat decat pe cei care l-au votat. 30 de gospodarii au ramas in bezna". De ce nu se face nimic acum? "Pentru ca actualul primar a fost al PSD si a trecut la PD. Vedeti dvs., cum sa va explic... Judetul Mehedinti e PSD. Adica, Consiliul Judetean. Si fondurile de investitii vin la primarii PSD. Acuma, daca primarul nostru nu mai e la ei, nu mai are priza la judet...", zice vicele. Stefan Patasanu, primarul din Ilovita, n-a putut sa dea ochii nu noi. Era plecat la un chef...



Cititi maine povestea locuitorilor din Bratesul Unguresc, locul unde Ardealul se uneste cu Moldova la muc de lumanare.