Pariziene (II)

In cele din urma, imi inving prejudecatile si dau o raita prin "Disneyland". Un parc imens pentru tocat banii parintilor de pretutindeni, sub pretextul intretinerii mirajului basmic al copiilor. Uzina de trasnai tehnice, miraculoasa si profitabila, seamana cu balciurile provinciale de la noi, numai ca, in vecinatatea Parisului, distractiei haotice i s-a substituit industria producerii stiintifice a adrenalinei, iar sarbatorii precare, fastul comercial. O nedumerire ma zgandara totusi: cum de si-au mototolit mandria nationala orgoliosii francezi, importand si modelul american al afacerii, si denumirea nefrancofona a acesteia? Se pare ca banii scuza orice si anuleaza americanofobia, asumata cu nespusa vanitate pe malurile Senei. Ca alt raspuns n-am momentan.


Alaturi de mine, in metrou, sade o femeie ciocolatie. E infasurata in straiele-i natale si mesteca melancolic zarea urbana de dincolo de geam. Ce tusa din peisajul suburbiei pariziene i-o fi supurat aducerile aminte? Ce-a vulnerabilizat-o dintr-o data si a gonit-o inapoi, in satul ei african? O simt pribeaga si brusc devin solidar cu ea, caci trairile nostalgice ce-au incoltit-o nu-mi sunt necunoscute. Pai, cum altcumva?, de vreme ce eu, ajuns in Bucuresti la inceputul anilor a€™90, ma trezesc adesea inghiontit de aleanuri teleormanene? Si, nu-i un secret, Teleormanul e  la o zvarlitura de bat de Capitala, nu la un continent departare...


Vizitand prea des un loc, risti sa-l demitizezi, sa-l transformi intr-un loc comun. Impresionantul decade la stadiul obisnuitului, la fel si impozanta arhitectonica sau grandoarea trecutului, ori civilizatia nefisurabila. Nu mai regasesti nimic din tulburarea initiala, din farmecul inefabil al parelnicului paradis descoperit candva. Cauti doar impresiile dintai si deslusirile retrospective. Cat din cel de ieri mai esti azi, cand revii pe miristea senzitiva a povestii petrecute demult? Cat te mai poate uimi spectaculosul de odinioara, estompat de multele intamplari ulterioare ale vietii?


Pe Champs Élysées, te strecori anevoie prin multimea de curiosi sositi de peste mari si tari. Sunt dezinhibati si zambitori. Se plimba agale pe celebrul bulevard sau taifasuiesc in voie pe terasele supraaglomerate, infasate in lumina languroasa a felinarelor. Cupluri de indragostiti se saruta patimas si se fotografiaza pe fundalul Arcului de Triumf. Unii canta, singuri ori in grupuri restranse, inconjurati de admiratia sau de imboldul filantropic al trecatorilor de ocazie. Pe inserat, bulevardul visat de amorezii lumii e viu, colorat si seducator. O atmosfera de armonie, carnala si amagitoare, in care oamenilor le-au crescut aripi de cupidoni. Si in care moartea sau boala e de neimaginat. O iluzie, fiindca pe o banca stinghera din vartejul mundan si monden se zvarcoleste un nenorocit. Are hainele murdare si rupte, iar parul i s-a zbarlit de mizeria fiziologica depusa in straturi invechite. E singur si abandonat, inexistent pur si simplu. Traieste alaturea de batalioanele ce-si savureaza fericirea fulguranta. Nu-l baga nimeni in seama, de parca ar fi ciumat. Sorbecaie dizgratios dintr-o sticla cu vin ieftin si-si agita spasmodic bratele, capul, picioarele... L-au parasit nu doar mintile, ci si nedreptul Dumnezeu, altfel generos cu ceilalti semeni ai bietei epave bipede, pe care ii rasfata cu o promenada carnavalesca pe Champs élysées.


Lumea din metroul parizian e terna si deprimanta (si deprimata in egala masura). Cenusie si posomorata. Cosmopolita si dezradacinata. O aglomeratie deloc diferita de cea din metroul spaniol, american ori german. Cete nevoiase de bajenari, gonite oriunde de neajunsurile de acasa. "Pentru mine insa - remarca  Neagu Djuvara - , acest metrou, cel mai comod si mai civilizat din lume, e, in acelasi timp, locul care-mi prefigureaza cu o neliniste pe care n-o pot stapani sfarsitul dominatiei indo-europene. Desigur, metroul din Paris  nu-i tot Parisul. Nici Franta. Nici Europa. E metroul parizian, ceva sui-generis, Turnul Vavilonului de-a-ndoaselea, adica sub pamant, cu capul in jos." Dar metroul acesta este si un sindrom, sindromul impreunarii raselor impotriva cutumelor si religiilor pamantului, al pierderii, asadar, a identitatii nationale.

---

Despre autor: