Cel Bun
Prin disparitia sa neasteptata, Alexandru Condeescu lasa in incercata noastra lume literara un gol dureros, cu care se va obisnui foarte greu, si un puternic sentiment de frustrare si consternare.
A fost un om care stia sa daruiasca (asa cum putini dintre semeni stiu s-o faca) iubire si pretuire in jurul lui, cu o exemplara buna cuviinta si un respect neconfectionat. Umorul plin de spirit il insotea in orice imprejurare ca un fel de scut ludic, purtand amprenta inconfundabila a inteligentei lui vii. Ani de zile a facut cronica literara, cu mare talent, in revistele literare. A scris o carte despre Caragiale, care va ramane in Istoria Literaturii si, nu cu mult timp in urma, a incheiat dupa o munca de ani si ani de zile, Editia Definitiva - Nichita Stanescu, opera de istoriograf extrem de minutioasa, cu un aparat critic exemplar. Ca director al Muzeului Literaturii Romane, Alexandru Condeescu a avut intotdeauna forta de-a nu abdica de la nici o indatorire, de-a fi atent la durerile si bucuriile celor din jur, de-a nu avea pulsiuni dictatoriale sau lasitati penibile. Este de notorietate neputinta lui de-a refuza, de-a spune "nu" sau de-a judeca pripit. Salva mereu dintr-un moment greu pe cineva, stia sa asculte si se implica, ajutand. Numele lui ramane legat de revista "Manuscriptum" pe care a slujit-o cu fervoare literara participativa si aplomb critic, facand din fiecare aparitie un eveniment cultural. Editura "Muzeului Literaturii Romane" a fost de asemenea inca un drum pe care Alexandru Condeescu a stiut sa-l netezeasca catre scriitori si cititori, marturie fiind atatea si atatea titluri importante, ca si numeroasele premii de prestigiu. Lansarile de carte se deschideau de regula cu un cuvant spus de el, pe un ton si o incarcatura culturala care fascinau.
Artele vizuale, muzica de calitate au avut, de asemenea, in Alexandru Condeescu, un amfitrion permanent, ce sfida monotonia si nu se impotrivea experimentelor.
Nu reprosa nimic celor care-l dezamageau si stia sa detensioneze cu eleganta situatii care se dovedeau limita.
Ne va fi foarte greu noua, celor care-i vedeam silueta eleganta, de neconfundat, prin holurile Muzeului sau dialogam la o sueta literara cu el, sa concepem ca nu-l vom mai intalni.
Draga Alexandru, era cazul sa mai zabovesti pe pamant. Mai aveai de facut atatea!
Abia ai plecat printre ingeri si, afla, ni s-a facut foarte dor de tine. (Iolanda Malamen)
Ii spuneam "mai-Condei"
I se spunea, in redactia revistei lunare de turism "Romania Pitoreasca", "mai-Condei", recunoscandu-i-se harul de condeier, prin reportajele publicate atat in editia romana, cat si in cele dedicate strainatatii, in limbile franceza, germana si engleza.
Scria, precum toti redactorii acestor publicatii, despre istoria, cultura, traditiile si frumusetile plaiurilor noastre, fara a avea sentimentul ca se supune servitutilor politice, mai ales in anii '80. Venise din mediul literar artistic si, cu toate ca era unul dintre cei mai tineri reporteri, s-a impus repede, atat datorita acuratetii scrisului sau, cat si a cunoasterii majoritatii scriitorilor vremii, cum ar fi Nichita Stanescu, marele lui prieten, pentru viata si opera caruia avea un adevarat cult.
Si-a dat masura calitatilor de istoric si critic literar, din 1990, de cand a devenit directorul Muzeului Literarturii Romane, ramanand acelasi coleg de suflet si prieten al condeierilor, mai ales al celor tineri, dar cu un respect deosebit fata de inaintasii literelor romanesti. Ca om si profesionist, s-a impus in randul fruntasilor breslei, disparitia lui insemnand o mare pierdere pentru familie, prieteni si cititorii de toate varstele. (Valentin Hossu-Longin)