Despre barbatii superiori

Ca sa nu fiu rau inteles de la inceput, marturisesc ca sunt convins si eu, ca oricare altul, de existenta reala a acestor barbati superiori. Nu ma indoiesc ca multi dintre ei umbla pe aceleasi strazi ca si mine, vad aceleasi spectacole, citesc aceleasi carti si isi consuma timpul tot atat de stupid cum mi-l consum si eu. Cred ca nimeni nu contesta realitatea si actualitatea barbatilor superiori. Altceva se poate spune asupra lor. In primul rand, ca sunt cei mai putin interesanti oameni dintre toate speciile pe care le cunoaste civilizatia moderna. Intr-un mediocru, intr-un ratat, intr-un prost, intr-un pacatos - ghicesti totdeauna cel putin o drama, sau o suferinta maceranta, sau o scanteie de uluitoare omenie, sau un gest revelator. Ghicesti, in orice caz, ceva viu, ceva care se naste sau moare. Un barbat superior, dimpotriva, se apropie necontenit de un tip: si tipul sau este din cele mai dezagreabile pe care le cunoaste cultura.


Oamenii acestia sunt neinteresanti si obositori si din alt punct de vedere. Ei sunt eternii "neintelesi" si-ti arata mereu cu degetul ca sunt asa. Acum, a fi sau a nu fi inteles este o problema cu desavarsire fara importanta. Verificarile acestea in public, aderentele acestea in contemporaneitate - sunt necesare si decisive numai pentru cineva care traieste, creeaza si progreseaza prin stimulare, prin conflict, prin promovare. Sunt oameni care simt o permanenta nevoie de a da examene, de a primi felicitari, de a avea obstacole de surmontat. Nimic de zis. Ceea ce e plictisitor, pana la urma, e specia oamenilor "neintelesi", a barbatilor superiori. Un asemenea ins subliniaza necontenit orice face, orice gandeste, orice scrie. I se pare ca totul merita retinut din activitatea si gandurile lui. Oamenii acestia sunt permanent constienti ca ceilalti nu-i pot intelege, si de aceea subliniaza, explica, sugereaza. In cele din urma, esueaza in specia ganditorilor cu majuscula, a ganditorilor aforistici, a autorilor de paradoxe si sublinieri.


Deprimant in acest spectacol al omului "neinteles" este deplina lui lipsa de originalitate. El se crede atat de original si de inedit, de adanc si de hermetic - iar in realitate apartine celei mai comune specii de la romantism incoace: tipului "neinteles". Sa fim clari: nu e vorba de anumite distante si dificultati de comunicare intelectuala intre diversi oameni; acestea sunt firesti, mai ales intr-o societate in dezvoltare, si au existat de cand lumea. Ma gandesc insa la tipul omului "neinteles", la barbatul superior care e constient de aceasta superioritate a sa si face ce-i sta cu putinta ca sa si-o arate. Ei sunt totdeauna constienti de viata lor interioara, de intreaga parafernalia a sufletului lor neinteles - si o subliniaza pretutindeni, prin izolarea lor ostila in societate, prin tonul lor dur sau trist, prin vocabularul lor "original", prin gandirea lor aforistica. Ei vorbesc intotdeauna de "mediu" ca de un dusman personal. Nu gasesc nici o punte de comunicare cu restul lumii. Sunt meniti sa sufere sau sa comande - niciodata sa iubeasca si sa inteleaga. Ei cer tuturora sacrificii, pentru ca ei merita totul, dar nu datoreaza nimanui nimic. Pentru un barbat superior nu exista femeia decat ca sa-l stimuleze pe el, sa-l mangaie sau sa-l oblojeasca pe el. El are dreptul sa primeasca acest sacrificiu, caci ceilalti nu-l "inteleg".


Barbatii superiori au despre toate lucrurile o parere personala. Iti vor spune despre "suflet", despre "tragedie" sau despre "iubire" cele mai ieftine si mi mediocre platitudini; dar le vor spune "original", din "viata lor interioara", pentru ca pentru un asemenea barbat superior viata lui interioara pretuieste cat intregul Univers si se refera mereu la ea ca la o noua Biblie: desi de cele mai multe ori nu vei gasi acolo nimic viu si nimic creator, pentru ca oamenii acestia nu sunt niciodata sinceri, nici fata de ei, nici fata de ceilalti. Poarta pretutindeni cu ei constiinta "superioritatii" lor, si daca aceasta poate impune unui public mistificat si catorva femeiusti in cautare de idoli - apoi niciodata nu poate pacali pe alt "barbat superior". Nicaieri nu musteste o invidie mai rafinata si o ipocrizie mai salbatica decat in sufletul unui om superior; mai ales daca n-a avut noroc si se refugiaza din "mediu" intr-o "lume a lui", zidita din ganduri "originale" sau din manii inofensive. Superstitia turnului de fildes, a izolarii, a dispretului fata de contemporani nu s-a nascut din orgoliul celor catorva mari creatori (care cu adevarat n-au fost intelesi de contemporani), ci din psihoza tuturor ratatilor "superiori", din inflatia de originali, din romantismul frondei. Un Leonardo da Vinci sau un Spinoza nu s-au plans ca sunt "neintelesi"; nu s-au retras in celula lor de sutdiu din dispretul pentru "mediu", care nu le poate pretui superioritatea. Au dus o viata solitara pentru ca erau intr-adevar preocupati de anumite ganduri care se cereau adancite si maturizate in liniste. Dar ei nu s-au retras ostil. N-au dat sa inteleaga altora ca sunt "neintelesi".


Ceea ce e plicticos la un barbat superior este faptul ca niciodata nu are curajul orgoliului, niciodata nu-ti va spune in fata ca el e geniu si tu un simplu muritor - ci iti va da a intelege aceasta. Orice face si orice scrie da sa inteleaga ceva pe care nu are curajul sa marturiseasca. De aici o serie de rafinamente si subtilitati insuportabile pentru orice om cu bun-simt. Cred ca exercitiul favorit al oricarui barbat superior este analiza. Analizeaza orice si se analizeaza oricand, cu o atentie dureroasa, cu o sete neverosimila, cu o subtilitate intr-adevar remarcabila. Intr-un anumit sens, se poate spune ca psihologia au creat-o femeile si barbatii superiori. Este un exercitiu plin de surprize, balsamic, fascinant, in cele din urma steril - dar stimulator prin proportiile pe care le capata insul in propria lui contemplatie microscopica.


Ducand o asemenea viata "interioara", un barbat superior - desi el e permanent "neinteles" - te intelege totdeauna. El intelege durerea ta inainte de a i-o spune; el "a trecut pe acolo", el te patroneaza cald si sfatos; e gata sa-ti deschida sufletul, sa-ti faca marturisiri, sa te ia de mana; dar numai atata timp cat nu ghiceste in tine un barbat tot atat de superior ca si el. Atunci se schimba lucrurile. El n-are nevoie de camarazi; el are nevoie de adoratori, de consolatori, de spectatori, din cand in cand de aplauze. Prefera orice egalitati; prefera sa ramana "neinteles", sa fie injurat, calomniat - dar niciodata egalul altuia. Oamenii pe care ii iubeste el sunt morti, sunt idoli; cand iubeste un contemporan, fiti siguri ca acesta e atat de "mare", incat a depasit de mult statura umanitatii.


Barbatii acestia superiori sunt ori revoltati, ori resemnati. Niciodata impacati cu ceasul si lumea in care traiesc. Cea mai mare bucurie a lor - in afara de aceea produsa cand se vorbeste de ei - este sa-si analizeze necontenit inaltimile sufletesti la care traiesc si sa masoare distantele care ii despart de ceilalti. Analiza, himere si automatism; raman intotdeauna un tip, oricat s-ar stradui sa se deosebeasca de mediocritate si de plebe. Caci a fi mediocru nu este o rusine; dar a cadea in cealalta mediocritate, a culmilor, a tipului superior - este de-a dreptul vulgar. Succesul oamenilor superiori - barbati si femei - se datoreste acestei vulgaritati a spiritualitatii publicului. Care isi alege idoli ce le flateaza nostalgiile de "superioriate", de "geniu neinteles", de "om tare", de "trimis", de "salvator". Caci, in fond, fiecare ar dori sa fie un barbat superior...

aparut in volumul "Oceanografie", Editura Humanitas

---

Despre autor: