Gheorghe Hagi a declarat dupa meciul cu Bate Borisov ca Steaua a facut o repriza slaba. Care repriza, Gica? Am credinta ca nici tu nu crezi ceea ce spui. Iti cunosc exigenta si sunt convins ca dezamagirea ta este completa. Ai oprit fraza la jum
Gheorghe Hagi a declarat dupa meciul cu Bate Borisov ca Steaua a facut o repriza slaba. Care repriza, Gica? Am credinta ca nici tu nu crezi ceea ce spui. Iti cunosc exigenta si sunt convins ca dezamagirea ta este completa. Ai oprit fraza la jumatate, lasand sa se inteleaga ca cealalta repriza ar fi fost mai buna, doar pentru a menaja niste indivizi care se pacalesc pe sine si care pacalesc si fotbalul. Parerea mea este ca Steaua a facut, intr-adevar, o repriza proasta. Iar cealalta foarte proasta. Gica, nu are rost sa umbli cu manusi atunci cand manevrezi bolovani. Pune mana pe joarda. In dresaj, unde cuvantul nu merge, doar biciul este eficient. Pentru a ocoli adevarul le-ai inventat jucatorilor tai si scuza oboselii creata de meciurile jucate o data la trei zile. Dar de unde oboseala la niste flacai care traiesc in somn si care nu se trezesc nici atunci cand intra in teren?   Ai grija, Gica! Conventional este in firea lucrurilor ca antrenorii sa platesca pentru nereusitele echipei. Dar in cazul tau hienele, care instinctual sunt gata de atac oricind, vor fi cu mult mai zorite. Pentru ca nu sunt putini neispravitii care se viseaza a fi egalii marelui Hagi. Si pentru ca tutumanii nu au detenta necesara marilor performante, te vor pe tine doborat la nivelul lor de taratoare. Cei persecutati de prostie nu vor avea nici un fel de scrupule atunci cand iti vor pune in carca, asa cum au mai facut-o, toate erorile celor cu care ai lucrat. Nu este exclus ca prestatia lamentabila a Stelei la Borisov sa fie trecuta in contul slabiciunilor lui Hagi. Insa, de aceasta data, o asemenea tampenie poate fi usor demontata. Harnicutii de la Bate puteau fi invinsi de 11 fotbalisti neparati chiar si daca pe banca tehnica ar fi stat doar trusa medicala. "Harnicutii de la Bate puteau fi invinsi de 11 fotbalisti  neparati chiar si daca pe banca tehnica ar fi stat doar trusa medicala"


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.