Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat ieri ca liderii partidului vor propune forurilor formatiunii depunerea unei motiuni de cenzura pana in data de 10 septembrie. Geoana a spus ca "Guvernul Tariceanu a pierdut increderea romanilor si a majorita
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat ieri ca liderii partidului vor propune forurilor formatiunii depunerea unei motiuni de cenzura pana in data de 10 septembrie. Geoana a spus ca "Guvernul Tariceanu a pierdut increderea romanilor si a majoritatii partidelor politice romanesti", "a esuat" in fata populatiei, are "o prestatie lamentabila" in atragerea fondurilor europene, iar "ineficienta" si "incompetenta" acestuia dauneaza tarii. Liderul PSD a mai spus ca "a venit clipa" ca, dupa trei ani de guvernare neperformanta, Romania sa aiba un alt Guvern, care sa raspunda prioritatilor tarii.Mircea Geoana a subliniat faptul ca proportia pe care PSD o detine in Parlament si rezultatele obtinute la scrutinul din 2004 indreptatesc formatiunea sa faca parte din guvernare. Intrebat daca la negocierile pentru formarea noului Guvern PSD va impune ca o conditie nominalizarea unui reprezentant al sau ca premier, Mircea Geoana a raspuns: „De ce nu?”. Geoana a aratat ca nu este o conditie obligatorie ca PSD sa detina premierul in noua guvernare, dar a subliniat ca i se pare normal ca PSD sa fie reprezentat in noul Guvern, potrivit ponderii sale parlamentare. In ceea ce priveste procedura care va fi urmata dupa depunerea motiunii de cenzura impotriva Guvernului Tariceanu, Geoana a precizat ca aceasta va fi stabilita in urma unor consultari transparente cu partidele politice si cu presedintele Traian Basescu, pentru formarea unui nou guvern. Liderul social-democrat a mai aratat ca PSD va contribui in orice formula la asigurarea unei guvernari competente, fapt care include participarea PSD la guvernare. Intrebat daca PSD doreste sa formeze de unul singur Guvernul, Geoana a aratat ca aceasta decizie urmeaza a fi luata doar in urma consultarilor cu partidele parlamentare si cu presedintele Traian Basescu. PRM asteapta sa vada daca PSD nu se razgandeste Parlamentarii PRM vor vota o eventuala motiune de cenzura a PSD impotriva Guvernului Tariceanu II, a declarat senatorul Gheorghe Funar, care a exprimat insa dubii in legatura cu depunerea unei astfel de motiuni de catre social-democrati. PRM va sustine o eventuala motiune de cenzura a PSD, daca PSD nu se razgandeste. "Noi ne pregatim sa facem demersurile necesare pentru a introduce o motiune de cenzura. Vom analiza in forurile de conducere ale partidului, dar parerea mea este ca vom sustine aceasta motiune, care poate fi chiar una PSD-PRM, impotriva acestui guvern romano-maghiar", a declarat liderul PRM. Boc: Anuntul lui Geoana este un santaj la adresa PNL “Pozitia exprimata de PSD astazi este una tip Geoana, de a santaja PNL, in scopul obtinerii de resurse de catre PSD”, a aratat Emil Boc. Potrivit liderului democrat, “PD este retinut in a da crezare acestei pozitii, pana la o actiune concreta a PSD, anuntata de Geoana pana pe 10 septembrie". "Dupa aceea vom dezbate situatia in forurile de conducere ale PD”, a afirmat Boc. "PNL nu va intra in nicio formula de guvernare" Vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, spune ca PSD “are tot dreptul de a initia o motiune de cenzura”. Acesta a precizat insa “ca in cazul in care, in urma adoptarii acestei motiuni de cenzura, Guvernul condus de Calin Popescu Tariceanu va cadea, PNL nu va intra in nicio formula de guvernare”. “Eu nu vad care va fi componenta noului Guvern, in cazul in care Guvernul Tariceanu va cadea. Probabil PSD-PD”, a mentionat vicepresedintele liberal.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.