La Radio Romania a initiat prima emisiune de imagologie si tot prima emisiune dedicata literaturii pe internet. A consacrat patru ani, la Radio Romania Cultural, unei istorii sonore a clasicismului romanesc. La 19 august, criticul literar si omul de radio Ioan Adam va implini 61 de ani.     "Imbarcat pe nava «Senectus», calatoresc de o bucata de vreme spre un tarm alb, inca indepartat, ale carui contururi le intrezaresc cu greu in ceata unui timp confuz. Iubitor de poezie, un freamat de memorie imi readuce in prezent un distih calinescian: «S-a dus frumoasa juventute,/ Ne indreptam spre senectute». Inca nu! Intrat in clubul select al scriitorilor sexagenari, cu care impart mai ales bucuriile unei prietenii de la distanta, sunt tentat mai mult de putinul ce mi-a ramas necunoscut decat de multele care au fost. Proiectele domina melancoliile. Sunt invitat totusi sa ma uit in oglinda retrovizoare. Pentru ce ma felicit si pentru ce ma mustru? suna intrebarea. Raspunsul nu-i usor. Regret risipirea, ador risipirea. Sunt in mine doi oameni: unul grabit, febril, gata oricand sa percuteze la ceea ce vede, altul melancolic, migalos, distant. Port, pesemne, pecetea unei duble ereditati, in care jumatatea munteana, paterna, se infrunta cu jumatatea transilvana, materna. Am publicat unsprezece carti, am scris cateva mii de articole, am tradus, am predat studentilor istoria si stilistica presei pentru a le intari spiritul de corp, constiinta ca gazetaria nu incepe cu ei, ca exista niste repere morale, fiintiale, mentale, din care nu putem evada decat cu pretul anularii identitatii.     Cred in reabilitarea pe termen lung a fictiunii. Foamea de documentar, de memorial, de istorii «de culise» si «dezvaluiri», care face acum ravagii, se va domoli si va reinvia nostalgia fabulosului ce-i bantuie pe romani inca din faza cartilor populare, cercetate candva de N. Cartojan. Nu sunt sigur ca voi apuca aceasta varsta de aur... Dar cred in ea, sper ca va fi! Pana atunci nu voi sta cu mainile in san. Deocamdata ma aflu intr-o situatie neobisnuita. Toata viata am avut scadente, termene, contracte. In prima zi a fiecarui an imi fixam o tinta si asterneam un inceput. Acum pot sa aleg. Am planuri pentru cinci ani. Voi da o panorama (impunatoare tipografic) a clasicismului romanesc de la Nicolaus Olahus la Mircea Cartarescu, asa cum mi-a propus o prestigioasa editura? Voi scrie o carte subtire, Caragiale, ungurii si ardelenii, pentru care adun de multa vreme un material insolit? Voi termina, in fine, editia Operelor lui Duiliu Zamfirescu sau voi incepe una noua, bibliofila, sub egida Academiei Romane? Nu stiu inca ce voi alege. Ma voi hotari la «aniversara». Stiu insa un lucru sigur: trebuie sa citesc si sa scriu, asa cum trebuie sa respir."