Scriu toate astea furand cateva minute familiei, in timpul unei calatorii destinse prin lumea de la Marea Baltica.

E inevitabil pentru o vacanta aglomerata cu geografie: memoria mea imediata abunda acum de locuri pe care voi izbuti abia treptat-treptat sa le asimilez cum se cuvine. Si totusi, chiar de pe acum ma framanta un gand, un fel de numitor comun al oraselor vazute, un gand care ma poarta chinuitor si acasa, pentru ca spatiul meu intim ramane fatal directionat.

Orasele pe care le-am vazut sunt incarcate de istorie, dar asta inseamna mult mai mult decat suma unor edificii trecute pe harti, in carti de calatorie sau in studii docte. Istoria pe care o vad e in primul rand o stafeta si o mostenire. Generatii la rand au lasat unor generatii la rand nu neaparat constructii, ci o Constructie. Adica un oras care evolueaza, rezolvand pe rand, la momentul cuvenit, probleme, un oras in mijlocul caruia au aparut edificii remarcabile, specifice spiritului epocii lor.

E o realitate comuna, indiferent de limba vorbita, indiferent de dimensiuni, indiferent daca avem de a face cu Rostock, cu Sankt Petersburg, cu Riga sau cu Helsingborg.

Generatiile trecute le-au lasat celor de azi o mostenire. Iar asta e o realitate cat se poate de concreta. Ea se traduce intr-o anumita calitate a vietii, dar si in anumite oportunitati de afaceri. Turismul e cea mai vizibila dintre ele, evident. Cei de acum "vand" astazi orasul creat de cei de atunci. Pentru ca ceea ce au facut cei de atunci merita "vandut". Chiar in amanunte. O cafea bauta langa un edificiu anume costa mult mai mult decat cafeaua. In pretul ei intra si aroma cladirii seculare alaturi de care ti-e dat sa o savurezi.

Privesc toate astea si ma gandesc la Bucuresti si la multe din orasele noastre. N-am cum sa nu-mi aduc aminte ca noi lasam generatiilor urmatoare mai ales probleme de rezolvat, nu astfel de mosteniri. Iar atunci cand mostenirile chiar exista, generatiile urmatoare le lasa intr-o paragina fara sens.

Cate cafele scumpe s-ar fi putut vinde pana acum in centrul istoric refacut al unui Bucuresti plin de aroma axei care unea, la un moment dat, Orientul si Occidentul? Pe strazi cu nume parca sortite turismului, Lipscani, Selari, Gabroveni, strazi din care au ramas numai numele? In timpul asta, Riga este prezentata strainilor ca fiind "Parisul Estului".
Si ce mostenire ne pregatim noi sa lasam generatiilor care vin? Problema circulatiei? A parcarilor? A canalizarii? A alimentarii cu apa sau cu energie electrica? Ce oras ar putea admira aici turistii posibili din viitor? Unul fara spatii verzi care exista din belsug si aici, in lumea aspra a Nordului? Unul in care s-a construit haotic si urat?

La un moment dat, Bucurestii au fost slutiti, dictatorial. In fond, a fost o pagina de istorie care chiar merita vizitata in sine. Acum il slutim liber, pe el si pe alte orase. Suntem gata sa lasam generatiilor care vin o mostenire grea, proba neputintei noastre de a cladi proiecte nu neaparat inalte, ci la inaltimea a ceea ce ei, probabil, si-ar putea dori si noi nu suntem in ruptul capului capabili sa oferim.