Polonia are, incepand de ieri, un Guvern minoritar, dupa ce premierul Jaroslaw Kaczynski a demis patru ministri reprezentand doua din formatiunile politice ce fac parte din coalitia tripartita aflata la guvernare. Ministrii Educatiei si Economiei Maritime, Roman Giertych si Rafal Wiechecki, ambii reprezentand formatiunea de dreapta Liga Famiilor Poloneze in Executivul de la Varsovia, au fost inlocuiti, ieri, din functie, aceeasi soarta avand-o si colegii lor desemnati de formatiunea Autoapararea, Anna Kalata si Andrzej Aumiller, titulari ai portofoliilor Muncii si Constructiilor. Succesorii celor patru provin din cadrul partidului gemenilor Kaczynski, Lege si Justitie, noteaza Reuters, precizand ca remanierea a fost salutata de seful Executivului de la Varsovia. "Aceasta schimbare inseamna sfarsitul coalitiei", a declarat Jaroslaw Kaczynski, exprimandu-si speranta ca noii sai ministri "vor lucra intr-un fel care va permite Guvernului sa isi continue misiunea si dupa alegeri". "Alegerile vor fi organizate la o data nu prea indepartata", a adaugat premierul polonez, reiterandu-si afirmatiile de sambata, prin care anunta ca Polonia se pregateste de anticipate "in octombrie, cel tarziu in noiembrie". De remarcat faptul ca ministrii demisi ieri provind din formatiuni care s-au opus ideii de convocare a alegerilor anticipate, liderii partidelor Autoapararea si Liga Familiilor Poloneze temandu-se ca nu vor putea obtine suficiente voturi pentru a accede in Legislativ. (A.M.L.)