Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri, agentiei Rompres, ca informatiile privind practicarea unor preturi diferentiate la nivel regional in Romania "nu au nicio legatura cu realitatea si intentiile Guvernului". "Se vre
Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri, agentiei Rompres, ca informatiile privind practicarea unor preturi diferentiate la nivel regional in Romania "nu au nicio legatura cu realitatea si intentiile Guvernului". "Se vrea doar realizarea unei analize pe structura zonala a costurilor pentru ca realitatea atesta faptul ca acestea difera de la regiune la regiune", a precizat ministrul Vosganian, argumentand ca, "in sudul tarii, unde ponderea o detine energia electrica obtinuta in hidrocentrale, aceste costuri sunt mai mici fata de Moldova sau o serie de regiuni din Ardeal, unde combustibilii fosili se constituie in materie prima de baza".
Vosganian a mai mentionat ca "nu am avut intentia si nici nu ne-am propus introducerea de preturi diferentiate la energie electrica, ci, la nivelul intregii tarii, acestea vor ramane unice".
In ceea ce priveste cresterea arieratelor catre bugetul de stat cu 1%, Varujan Vosganian a afirmat ca acest procent trebuie pus in corelatie cu Produsul Intern Brut, care in 2007 cunoaste un spor de 14%, cu o crestere a veniturilor cu 20%, dar si cu inscrierea in arierate a penalitatilor sau influentarea sumei datoriilor prin inflatie. El a mai declarat ca "Produsul Intern Brut al Romaniei a crescut din 2004 cu 50% in timp ce datoriile catre bugetul de stat, cifrate in prezent la circa 15 miliarde de lei, au sporit cu 2,5%".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.