Ministrul Apararii, Teodor Melescanu a prezentat joi bilantul pentru primele 100 de zile de mandat, ocazie cu care a enumerat masurile luate in aceasta perioada de ministerul pe care il conduce in conformitate cu programul de guvernare si obligatiile
Ministrul Apararii, Teodor Melescanu a prezentat joi bilantul pentru primele 100 de zile de mandat, ocazie cu care a enumerat masurile luate in aceasta perioada de ministerul pe care il conduce in conformitate cu programul de guvernare si obligatiile pe care le are Romania in calitate de membru al NATO si UE. Melescanu a afirmat cu acest prilej ca problema prezentei militarilor romani in strainatate nu poate fi abordata, la nivel practic si decizional, nici in Parlament, nici in alta parte, decat in urma consultarilor cu aliatii. El a subliniat ca Romania depinde foarte mult, in teatrele de operatiuni la care participa, din Afganistan pana in Kosovo, de sprijinul si facilitatile pe care le ofera aliatii sai. "Orice miscare a unor efective trebuie discutata dinainte, in asa fel incat fiecare sa-si poata adopta masurile necesare pentru functionarea in continuare", a spus ministrul Apararii. Despre situatia locuintelor pentru militari, ministrul Apararii a precizat ca imobilele care se vor construi in zona Antiaeriana vor fi facute de Agentia Nationala pentru Locuinte, iar cele din zona Ghencea vor fi construite de un dezvoltator, o societate ce va face asemenea locuinte pe credit ipotecar. Melescanu a afirmat insa, ca nu stie la ce costuri se ridica aceste doua investitii, dar valoarea proiectului va fi anuntata ulterior. Un alt proiect la care a facut referiri ministrul Apararii este constructia noului Spital Militar Central, ce va fi facuta, nu pe locul actualului Spital Militar, ci pe terenul pus la dispozitie de catre Ministerul Apararii pe Calea Plevnei, teren care a apartinut Echipei Steaua. Melescanu a explicat ca noul Spital Militar Central va fi unul dintre cele doua spitale de urgenta care se vor construi in Bucuresti si a explicat necesitatea acestui demers prin faptul ca la ora actuala Romania nu este dotata cu un Spital Militar care sa faca fata ranilor grave pe care le sufera militarii aflati in teatrele de operatiuni si nici protejarii celor care si-au pierdut membre in cadrul acestor misiuni. El a spus ca deocamdata militarii care sunt raniti in numar foarte mare in aceste teatre de operatiuni sunt tratati in spitalul militar din Ramstein, Germania, unde stau pana ajung in stadiile in care pot fi tratati si in spitalele din Romania. Ministrul a mai subliniat ca pavilioanele vechiului spital vor fi transformate dupa construirea noului Spital Central Militar intr-un asezamant medico-social in care veteranii pensionari sa poata fi ingrijiti contra unei parti din pensia pe care o primesc de la stat. O alta masura, pe care o are in vedere Ministerul Apararii este elaborarea, impreuna cu asociatiile de veterani din Primul si cel de-al Doilea Razboi Mondial, a unei propuneri legislative privind includerea veteranilor militari din teatrele de operatiuni in categoria mare a veteranilor. Melescanu a spus ca aceasta propunere va fi prezentata Parlamentului in sesiunea din toamna si presupune acordarea dreptului veteranilor militari de a avea acces "la drepturile morale si materiale de care se bucura veteranii din cele doua razboaie mondiale". "Problema veteranilor, acordarea de drepturi persoanelor care au suferit invaliditati permanente ca urmare a participarii la misiuni internationale, a fost una dintre temele cele mai importante pentru mine in procesul profesionalizarii armatei si participarii in teatre de operatiuni", a afirmat Teodor Melescanu. El a aratat ca, pe langa asigurarea pe care o vor primi toti militarii romani care pleaca in teatre de operatiuni, Ministerul Apararii doreste, ca odata cu adoptarea noii legi a veteranilor, veteranii militari sa beneficieze si de alte drepturi cum ar fi pensii, calatorii gratuite si insotitori. Melescanu a informat ca familiile militarilor care participa la misiuni internationale beneficiaza de asigurari in valoare de 60.000 de euro pentru cazuri de deces, iar militarii care prezinta invaliditati de gradul I primesc o asigurare in valoare de 40.000 de euro si cei cu gradul II de invaliditate - 20.000 de euro. Asigurarile sunt acordate, insa, dupa terminarea perioadei de recuperare a militarilor in cauza. Ministrul Apararii a amintit, la capitolul realizari, si masura luata cu privire la cresterea necesarului de forte pentru anul viitor, cu 346 de militari pregatiti pentru misiuni sau care se afla deja in teatrul de operatiuni. O alta masura a fost remodelarea structurii de forte si a celei de personal, cu precizarea ca s-a pastrat nivelul de 90.000 de angajati, dintre care 75.000 cu functii militare si 15.000 cu functii civile. De asemenea, Melescanu a precizat ca ministerul a decis redimensionarea structurilor centrale, in favoarea celor luptatoare. O alta masura luata de MApN se refera la asigurarea unei proportii de tip NATO in cadrul Armatei Romane, care cuprinde un raport de 1-3 intre ofiteri si subofiteri si un raport de 1-1.000 intre generali si militari. Ministrul apararii a concluzionat ca principalul sau obiectiv a fost acela "de a-i convinge pe toti cetatenii Romaniei ca Armata Romana este capabila sa asigure, impreuna cu celelalte forte si structuri similare din NATO si UE, securitatea deplina a Romaniei".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.