Intr-un interviu acordat agentiei Reuters, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, s-a declarat ingrijorat de ritmul de apreciere a leului. In opinia guvernatorului, obiectivul bancii centrale este, in prezent, consolidarea ratelor
Intr-un interviu acordat agentiei Reuters, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, s-a declarat ingrijorat de ritmul de apreciere a leului. In opinia guvernatorului, obiectivul bancii centrale este, in prezent, consolidarea ratelor dobanzilor. Isarescu a mai avertizat, de asemenea, ca exista o stare de "euforie" fata de cheltuielile bugetare inainte de alegerile din 2008. Guvernatorul BNR a mai vorbit si despre problema majorarii pensiilor, pe care o considera minora in comparatie cu presiunile salariale sporite din sectorul privat. Acesta a mai precizat, de asemenea, ca rata somajului se afla la cel mai scazut nivel dupa 1991, iar cresterea numarului de emigranti a condus la formarea unui deficit pe piata fortei de munca, in unele domenii.

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, s-a declarat mai ingrijorat de ritmul de apreciere a leului decat de cresterile efective, intr-un interviu acordat agentiei Reuters, informeaza portalul antena3.ro. "In ultimii doi ani, aprecierea leului a fost in general prea rapida. Exista sanse egale pentru o viitoare apreciere sau depreciere a monedei nationale", a precizat acesta. Mugur Isarescu a aratat, insa, ca aprecierea semnalata de leu in ultimele luni a reprezentat un factor-cheie, care a creat spatiul necesar implementarii masurilor de reducere a dobanzii de politica monetara in acest an. Obiectivul Bancii centrale este, in acest moment, consolidarea ratelor dobanzilor, avand in vedere ca inflatia si planurile Guvernului pentru deficitul bugetar se afla sub control, mai precizeaza guvernatorul.
Guvernatorul a mai avertizat ca exista o stare de "euforie" fata de cheltuielile bugetare inainte de alegerile din 2008. Mugur Isarescu a mentionat ca este timpul ca BNR sa actioneze pentru calmarea acestei euforii. Guvernatorul BNR spune ca majorarea pensiilor reprezinta o problema minora in comparatie cu presiunile salariale sporite in sectorul privat.
Rata somajului se afla la cel mai scazut nivel dupa 1991, iar cresterea numarului de emigranti a condus la formarea unui deficit pe piata fortei de munca in unele sectoare, ceea ce reprezinta um motiv de preocupare la nivelul Bancii centrale.
Isarescu a respins criticile din partea Fondului Monetar International, fiind de parere ca Romania are nevoie de costuri de creditare mai mari pentru a mentine inflatia la un nivel scazut si pentru a evita o aterizare dura a economiei, guvernatorul BNR a afirmat ca un astfel de risc nu este mai mare in Romania decat in cazul altor membri noi ai Uniunii Europene.
In acelasi timp, insa, Mugur Isarescu avertizeaza asupra unei supraestimari a veniturilor in ce priveste realizarea planurilor de buget pentru anul viitor. "Am observat o stare de euforie fata de cheltuielile de la bugetul Romaniei. Este timpul ca BNR sa actioneze pentru calmarea acestei euforii", mai spune guvernatorul bancii centrale.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.