In meseria asta, baiatule, i-a zis seful sectiei "proza" lui George M. George, e nevoie de un pic de nebunie. O sa-ti publicam romanul, fiindca are cap si coada, dar sa nu te astepti la un succes national. Daca vindem 1.000 de exemplare, e bine.


Romanul insa s-a tiparit in mai multe editii si editura i-a propus un contract de exclusivitate. Norocul dumitale, i-a zis la semnarea contractului seful sectiei "proza". Totusi, eu raman la parerea mea: fara un pic de nebunie, n-are rost sa vorbim de arta.


Seful sectiei "proza" putea fi foarte bine si seful biroului contabilitate. Era un barbat trecut de 60 de ani, despre care se vorbea c-ar fi publicat candva, de mult de tot, o carte. Purta acelasi costum bleumarin inchis in toate anotimpurile si se slujea, in discutiile cu colaboratorii editurii, de aceleasi sapte, opt fraze. Dar George M. George nu stia asta.
Poate-mi spuneti, i-a zis el mai mult decat politicos, ca sa nu se simta omul luat peste picior, care din scriitorii de azi, in opinia dumneavoastra, au acel dram de nebunie? Seful sectiei "proza" a ramas un timp cu gura cascata. El avea pareri in general. Parerile, in particular, erau treaba altora: a criticilor, a directorului, a colegilor de la "poezie". Avea un motiv sa pomeneasca mereu de dramul de nebunie. La prima si ultima carte pe care o publicase, un sef de sectie ii spusese: "Mata, tinere, ai ceva talent. Iti lipseste insa nebunia".


Pe vremea cand i se vorbise astfel, nimeni nu indraznea sa-i ceara unui debutant sa fie un pic nebun. La radio se dadea zilnic cantecul "Infloreste tara mea/ Ma uit la ea si simt ca-mi creste inima/ Fiecare coltisor, plin de viata, plin de spor/ Spre mandria  tuturor". Cum sa fi fost nitel nebun, cand tara era plina de oameni sanatosi, plini de viata si de spor, care munceau depasindu-si norma, ca sa se poata mandri? Timp de treizeci de ani, seful sectiei "proza" s-a intrebat in ce-ar fi constat  nebunia? Deoarece n-a gasit nici un raspuns la intrebare, le-o adresa si el tinerilor sub forma de cugetare. De unde sa stie insa George M. George ca unii oameni isi formulau intrebarile de-o viata ca pe niste concluzii? Si ca-i speriau pe tineri cu lucruri despre care e mai bine sa nu se vorbeasca? La semnarea unui nou contract, George M. George l-a intrebat confidential pe directorul editurii de ce le zicea seful sectiei "proza" la toti debutantii ca n-au acel dram de nebunie care ar putea sa-i faca mari scriitori?


Ei, saracu' de el, a raspuns directorul editurii, e o poveste cu dansul. Nici nu stiu daca e adevarata. Vorbeste lumea. Si ce vorbeste lumea?, a staruit George M. George. Lumea vorbeste, a zis aproape soptit directorul, ca s-ar fi internat, cand era mai tanar, intr-un spital de boli nervoase. I se nazarise ca-i nebun, dar a fost dat afara dupa doua zile cu un diagnostic cumplit. Un diagnostic groaznic! Pe foaia de externare scria ca bietul om e sanatos tun.