De peste patru ani si patru luni, potentatii americani, in frunte cu presedintele George Bush jr. explica invadarea Bagdadului, la 20 martie 2003, in discursuri fara argumente credibile si rapoarte fabricate, pozand continuu in artizani ai democratizarii Irakului. Poze, de altfel, extrem de nereusite si care, azi, nu mai reusesc sa pacaleasca decat un numar infim de creduli sau fani inversunati ai texanului de la Casa Alba, indiferent pe ce cai s-ar afla acesta. Capturarea fostului presedinte irakian, Saddam Hussein, la 13 decembrie 2003, a fost anuntata de SUA cu surle si trambite, drept marea victorie americana care a angajat total Irakul pe calea democratizarii. Valva a fost perpetuata in jurul unui proces-mascarada, in care Justitia de la Bagdad a dansat cum i-a cantat Washingtonul si a culminat cu executia, prin spanzurare, a dictatorului, pe 30 decembrie 2006. Intre timp, minoritatea sunnita, cu ajutorul careia Saddam Hussein terorizase populatia timp de aproape un sfert de secol, a declansat insurectia armata impotriva majoritatii siite, care preluase controlul pe scena politica a Bagdadului, in perioada imediat postbelica. Atentatele sinucigase si rapirile (mai reale, mai fabricate) si executiile prin decapitare impotriva strainilor si a irakienilor suspectati de sprijinirea coalitiei au inceput sa se tina lant. Probabil, numarul civililor irakieni ucisi in numele democratizarii nu va fi cunoscut niciodata, nici macar cu aproximatie. Armata americana pierduse, pana la inceputul acestei saptamani, 3670 de militari. In conditiile in care democratii si majoritatea populatiei americane pledeaza cu tenacitate pentru retragerea cat mai rapida a militarilor din Irak, contingentul SUA detasat in aceasta tara inregistreaza, acum, un record numeric, de la inceputul conflictului: 162.000 de oameni.
Cu trei zile in urma, fortele americane si cele irakiene au ucis aproximativ 30 de persoane in urma unor raiduri executate in districtul siit Sadr City, din Bagdad. Un comunicat al Armatei SUA a afirmat ca victimele erau militanti islamisti, fara a mentiona nici un cuvant despre dificultatea de a deosebi teroristii de civili, atunci cand te afli la bordul unui elicopter in zbor si nici despre riscurile pe care le implica un atac aerian asupra unui cartier de civili.
Dupa ce, sub masca unei interventii militare in sprijinul poporului irakian si al eliberarii acestuia de sub dictatura sunnita baasista a lui Saddam Husssein, au declansat un razboi motivat, in realitate, doar de petrol, afaceri neortodoxe, interese propagandist-politice si orgolii, unii dintre americani ajung acum, in mod paradoxal, la concluzia ca instaurarea unui nou sistem dictatorial in Irak ar fi singura modalitate de solutionare a crizei perpetuate in aceasta tara. Cel putin, asa propune un grup de lobby, condus de Michael Oppenheimer, directorul Centrului pentru Afaceri Globale din cadrul Universitatii New York. In opinia acestuia, dictatura reprezinta, in prezent, solutia cea mai probabila pentru salvarea Irakului, in absenta unei personalitati autoritariste, mai "neconstitutionale", la conducerea tarii. Lobby-stii lui Oppenheimer, nu numai ca nu sustin apelurile tot mai puternice ale opiniei publice americane pentru retragerea contingentului SUA din Irak, ci considera ca este nevoie de inca trei ani pentru instaurarea unei dictaturi "eficiente si viabile" in aceasta tara. S-a si gandit ca un dictator "bun" ar trebui identificat in esalonul prim sau secund al Armatei irakiene. Totul e ca Bush sa nu aprecieze ideea. Altfel, le aranjeaza el vreun puci, astfel incat sa preia dictatorul puterea si sa mai aiba si el pe cine da jos in ultimul an de mandat, in cazul in care nu reuseste sa puna de-un micut razboi cu Iranul sau cu nord-coreenii.