Jurnalul National va prezinta in premiera un capitol din volumul al doilea al cartii "Lumea vazuta de un roman rupt in fund", care va aparea in curand in librarii. Dupa "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de catre NATO", Ion Cristoiu revin
Jurnalul National va prezinta in premiera un capitol din volumul al doilea al cartii "Lumea vazuta de un roman rupt in fund", care va aparea in curand in librarii. Dupa "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de catre NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei calatorii la Havana in 2001, dupa prabusirea comunismului. Fidel Castro si-a facut o faima legendara din a povesti cubanezilor in direct la TV tot soiul de patanii de-ale sale. Termenul acestor istorisiri il da autoironia. O nota definitorie care ii farmeca si pe jurnalistii straini. Conferinta de presa de la Quito (13 august 1988), cu prilejul vizitei in Ecuador, e marcata de replicile pline de haz ale lui Fidel Castro. Francisco Herrera de la Canal 8 ii pune o intrebare destul de dificila: "Cum va rezista sistemul cubanez in absenta liderului sau, daca ne gandim la faimosul cult al personalitatii?". Fidel Castro contraataca printr-o intrebare: "Asta pare a fi o intrebare foarte interesanta, dar sa pun si eu, de asemenea, o intrebare inainte de a raspunde: Ce e cultul personalitatii? Poti sa-l definesti?". Herrera: "Personal, n-as putea". Castro: Cum asta? Herrera: Personal, n-as putea. Imi pare rau in privinta acestei lipse de cunostinte, Comandante. Castro: "Sincer sa fiu, si eu simt o lipsa de cunostinte ca sa pot fi capabil sa raspund la aceasta intrebare (rasete, aplauze)". Desi se da in vant sa stea de vorba cu jurnalistii in special si sa stea de vorba in general, Castro joaca din plin comedia celui ingrijorat ca ar putea plictisi. Conferinta de presa de la Quito a tinut mai mult de doua ore. Spre final, Castro profita de o intrebare pentru a testa starea de spirit a jurnalistilor: "Totusi, in mod obis-nuit e preferabil - asa cum am zis, cind am vrut sa plec, le-am spus ca e preferabil sa pleci cu un minut mai devreme, decit cu un minut mai tarziu. N-as vrea ce jurnalistii sa se plictiseasca (audienta intervine: Nu!) Poate ca am fost obositor sau poate v-ati pierdut interesul in legatura cu subiectele discutate". Printre alte obligatii dictate de Protocol, Castro participa in ziua de 10 august 1988 la Ceremonia de preluare a presedintiei de catre Rodrigo Borja. Dimineata are loc, in Sala Congresului National (Parlamentul), ceremonia de adio a fostului presedinte, Leon Febres-Cordero. Dupa-amiaza se desfasoara ceremonia de investire a noului presedinte. Urmarit pas cu pas de presa, Castro se pricopseste cu o intrebare plina de talc de la un jurnalist care-i pune, de altfel, si intrebarile despre Perestroika: Heba Ponemunski de Leucan. Cand moderatorul anunta acest nume, Castro intervine: "Leucan. Francez? Ah, Franta, Paris (rasete)". Jurnalistul pleaca de la cele observate la ceremonie: "Ati stat la Congres, in timpul ceremoniei de transfer al presedintiei, langa trimisul Papei, nuntiul apostolic. Dimineata ati avut cu delegatul apostolic o discutie prieteneasca, dar nu si dupa-amiaza. Dupa-amiaza presedintele Arrias a stat langa dumneavoastra. Care sunt relatiile dumneavoastra, relatiile Guvernului cubanez, cu Biserica Catolica?". Intrebarea isi are dedesubturile ei. Liderul de la Havana se afla, in acel moment, in toiul negocierilor cu Vaticanul pentru o vizita a Papei in Cuba. Discutia cu nuntiul apostolic, Monseniorul Pablo Munoz Vega, nu fusese intamplatoare, cum nici intamplatoare n-a fost asezarea langa presedintele columbian, dat fiind ca acesta era negociator intre sandinisti si fortele Contras in razboiul din Nicaragua. Castro iese cu brio din incurcatura. Discutia cu nuntiul apostolic e pusa pe seama unei situatii omenesti, infatisate intr-o cheie autoironica: "Ar trebui sa va spun istoria acestei intamplari, desi va trebui sa fiu scurt, ca sa nu va plictisesc. Potrivit Protocolului, am avut privilegiul, onoarea, norocul, or nenorocirea - nu sunt singur cum i s-ar spune (rasete) - , de a fi printre primele persoane sosite la ceremonie. Am fost acolo dimineata si singura persoana venita inainte mea era nuntiul apostolic. Nu era nimeni altcineva cu care sa vorbesc, cu exceptia nuntiului apostolic". Punandu-se intr-o situatie hazlie, dar simpatica, Fidel Castro da o explicatie salvatoare scenei de dimineata. Pornit pe acest drum, al autoironiei, el explica si un alt moment observat si comentat de jurnalisti. Discutiile de la ceremonia de investitura, de dupa-amiaza: "Imi spuneti ca singurul lucru pe care l-am facut dupa-amiaza a fost sa vorbesc, cind eu, sincer sa fiu, am acordat o atentie enorma discursului tinut de Presedintele Borja". Cum se explica, atunci, impresia ca a vorbit tot timpul cu altii in loc sa asculte discursul? "De multe ori ii intrebam pe cei din jur, deoarece sistemul audio pica, intrebam, - ce-a zis?, deoarece uneori aplauzele izbucneau inainte ca el sa termine fraza. Intrebam: ce-a zis? Daca as fi examinat despre ce am intrebat, probabil ca as trece, nu cu o nota exceptionala, dar cu o nota satisfacatoare (rasete)." Vine apoi un moment istorisit de Castro cu o autoironie remarcabila, care-l face seducator pentru jurnalisti: "A doua oara, am venit si mai devreme la ceremonie. Dimineata, cand am ajuns, socotesc ca mai erau, totusi, doua sau trei persoane. Dupa-amiaza, singura persoana prezenta era nuntiul. Mi-am zis: Ce noroc! Am nuntiul aici, langa mine (rasete)". Sala Congresului National, de structura semicirculara, era arhiplina cu mult inainte de inceperea ceremoniei. Castro se amuza teribil de ceea ce a incercat cand s-a trezit singur la tribuna, urmarit de o sala intreaga: "Am fost acolo singur aproape o ora. Spectatorii vorbeau, exprimindu-si simtamintele, bucuria, criticismul, taifasuind despre orice. Nu stiam ce sa fac cu miinile. Nu stiam daca pot sa le var in buzunare. Sau daca sa le incrucisez pe piept, asa (Castro arata cum). Nu stiam ce sa fac. I-am zis nuntiului: Monseniore, stiti cum ma simt? Ma simt ca si cum as fi in Circul Roman. Nuntiul mi-a zis: Da, dar ca un leu (rasete, aplauze). I-am raspuns imediat: Nu, ca un crestin (rasete, aplauze)". Mai departe autoironic, familiar la modul absolut, marturisind un deosebit simt al situatiilor comice, Fidel Castro adanceste imaginea sa de om patit, cucerind prin asta audienta: "Am fost foarte fericit cand au sosit si altii - alti lideri, ca, de exemplu, Alfonso Guerro - , dar nu datorita sincerei prietenii cu cei care soseau, ci pentru ca vedeam in ei niste eliberatori: nu mai trebuia sa fiu singur, acolo, pe scena. Am fost atat de entuziasmat la aparitia liderilor latino-americani, ca era cat pe-aci sa-l aplaud pe Shultz (rasete, aplauze)". Starea de spirit a jurnalistilor ramane explicabila. George Shultz era secretarul de Stat al SUA la vremea respectiva, trimis al Casei Albe la Ceremonia de investire a presedintelui ecuadorian. Actor perfect, Castro simte momentul de fascinare a fiarelor care sunt jurnalistii. Exploateaza magistral intamplarea cu secretarul de Stat american: "Stati, stati, s-a intamplat asta nu pentru ca l-am vazut pe Shultz ca pe un eliberator (intrerupt de rasete) ori ca pe cineva care ar putea imparti cu mine acelasi distins public. S-a intimplat asta, pentru ca se spunea ca Shultz nu va fi acolo. Toti ziceau: Shultz nu va veni. Dupa un anume timp, iar ziceau: Shultz nu va veni. Nu va veni din cauza picturii murale a lui Guyasamin". O pictura a celebrului ecuadorian Oswaldo Guyasamin din Sala Congresului National din Ecuador continea literele CIA. Cu ocazia vizitei sale in Ecuador, secretarul de Stat american a protestat, creand un scandal in jurul acestei picturi. Pe aceasta tema, Castro isi ingaduie o observatie plina de ironie lucida: "Chiar si o pictura murala poate deveni faimoasa in lume, intr-un timp extrem de scurt (rasete). Nici una nu a devenit insa faimoasa atat de repede ca aceasta, nici macar cele ale lui Guyasamin. Desi picturile lui Guyasamin sunt faimoase chiar inainte ca el sa le picteze, nimeni pana acum n-a putut face o pictura atit de celebra intr-un timp atit de scurt. Aceasta nu putea fi realizata decat prin aroganta Imperiului; acest Imperiu care vorbeste despre libertate si alte asemenea lucruri. Spun sincer ca ei au vrut sa mutileze durabila luminare a lui Guyasamin. Drept rezultat, telegramele au umplut lumea (intrerupt de aplauze), telegrame care mentionau pictura murala a lui Guyasamin. Altfel, ar fi luat mult timp ca sa devina faimoasa". Jurnalistii sunt oameni inteligenti. Simpatizanti sau nu ai lui Castro, ei n-aveau cum sa nu recunoasca justetea observatiei ironice a Vorbitorului. Scandalul provocat de americani a dat picturii lui Guyasamin o celebritate mondiala rapida, pe care nici o alta publicitate n-ar fi reusit s-o dea.
Despre autor:
