"Masinile-capcana" au produs adevarate masacre la Saigon (1952), Alger (1962) sau Palermo (1962). Armata Republicana Irlandeza ("IRA") a utilizat - pentru prima data - "automobilul-capcana" incarcat cu nitrat de amoniu si pacura. Noua generatie de explozibili nu mai presupunea decat ingrediente industriale din cele mai simple, usor de procurat, cum ar fi fertilizatorii sintetici; erau ieftin de produs, dar aveau in schimb, o putere de deflagratie uriasa. "Masina-capcana" a devenit astfel un fel de arma "semi-strategica", cu o forta de distrugere comparabila cu cea a unui bombardament aerian. Cu o mare diferenta insa: costa mult mai putin!
Experienta Hezbollah-ului cu "masini-capcana", utilizate in Liban, incepand cu anii '80, a concurat - prin rezultate - cu tehnologia militara sofisticata a SUA, Franta sau Israel.
Caruta-capcana a lui Mario Buda
In septembrie 1920, scurt timp dupa arestarea celebrilor Sacco si Vanzetti, un anarhist italian - Mario Buda - isi parca atelajul tras de un cal batran, la intersectia lui Wall Street cu Broad Street. Pe atunci, carutele trase de cai aveau libertatea sa circule pe orice strada sau bulevard. Ca si trasurile. Locul de parcare nu era ales intamplator: se afla chiar langa banca "J. P. Morgan". Mario Buda a coborat linistit din caruta si s-a facut nevazut in multimea de pe strada. Cateva cladiri mai incolo, un postas a gasit afise care avertizau: "Libertate pentru prizonierii politici sau veti crapa cu totii!" Semnat: "Luptatorii anarhisti americani". Era un septembrie cald si linistit. La amiaza, clopotele de la "Trinity Church" (Biserica Sfintei Treimi) au inceput sa bata. Cand clopotele s-au oprit, o uriasa explozie a zguduit cartierul. In aer pluteau mingi de foc si bucati de srapnel. "Camionul si calul au fost pulverizati" - explica Paul Avrich, cel mai cunoscut istoric al anarhismului american.
"Geamurile vitrinelor din zona au explodat, iar douasprezece magazine au fost mistuite imediat de flacari. Lumea alerga intr-un nor dens de cenusa". Dupa panica a urmat oroarea descoperirii ramasitelor umane: capete, brate, picioare - imprastiate de explozie. Bilantul atentatului: 40 de morti si peste 200 de raniti.
In ciuda dimensiunilor carnagiului, pentru Mario Buda atentatul a fost un esec. Fiindca el vizase, de fapt, un singur om: pe bancherul J. P. Morgan, pe care il considera unul dintre principalii finantatori ai "marelui razboi" (primul mondial). Buda a fost complet deceptionat cand a aflat, din ziare, ca bancherul nu se numara printre victime. Nici macar nu se afla in statele Unite, ci in Scotia, unde se relaxa la o partida de vanatoare.
Atentatul de pe Wall Street a starnit in epoca o adevarata psihoza. Iar Mario Buda si-a castigat repede numerosi emuli. Ideea lui, de a utiliza un vehicul in atentate, a fost de atunci intens copiata.
Atentatul lui Buda a avut
Atentatul cu "caruta-capcana" de pe Wall Street a reprezentat punctul culminant a jumatate de secol de atentate anarhiste. O epoca plina de violenta, in care anarhismul era echivalentul "terorismului" de astazi. Arma anarhistului era, de obicei, "dinamita".
"Inovatia" lui Buda a marcat, insa, intrarea intr-o alta etapa. Modernizata mereu, "reteta" sa continua sa functioneze si astazi, fara modificari fundamentale. Caracteristicile definitorii au ramas aceleasi: 1) utilizarea unui vehicol banal, anonim intr-o aglomerare urbana; 2) deplasarea unei mari cantitati de explozibil intr-un loc public; 3) producerea deflagratiei cu o intarziere care sa-i permita atentatorului sa se puna la adapost. Iata de ce atentatul de pe Wall Street, din 1920, a avut toate caracteristicile terorismului modern.
Atentate cu "masina-capcana" in Palestina britanica
Un pas inainte s-a facut la 12 ianuarie 1947, cand "Grupul Stern" - desprins de Avraham Stern din gruparea paramilitara sionista Irgun - a dirijat un autocamion contra unei sectii britanice de politie din Haifa, omorand 144 de persoane si ranind alte 140.
Membrii organizatiei evreiesti "Stern" erau adeptii metodelor mondiale, il admirau pe Mussolini si "camasile negre" italiene se situau pe cele mai extreme pozitii ale sionismului. Erau, in acelasi timp, recunoscuti pentru originalitatea si curajul operatiunilor lor, ca si pentru efectul de surpriza al actiunilor - planificate meticulos, dar in deplina conspirativitate.
La 12 ianuarie 1947 - in cursul campaniei duse de "Stern" pentru a zadarnici orice intelegere intre Ben Gurion si guvernul laburist (socialist) britanic, "Stern" a utilizat un "autocamion-capcana", care a facut pulbere sediul central al politiei britanice din Haifa. Atentatul s-a soldat cu 144 de morti. Trei luni mai tarziu, "Stern" a repetat reteta la Tel Aviv.
In decembrie 1947, urmand unui vot la ONU privind divizarea Palestinei, organizatia Stern - care nu admitea alte granite decat pe cele ale Israelului biblic - a dat semnalul unui intreg sir de atentate, pe fundalul luptelor dintre palestinieni si evrei. Pe 4 ianuarie 1948, doi barbati in haine traditionale arabe au parcat la Jaffa un autocamion cu portocale, langa "New Seray Building", care gazduia autoritatea municipala palestiniana. Cei doi s-au indepartat si au intrat intr-un local sa bea o cafea. Cateva minute mai tarziu, o imensa deflagratie arunca totul in aer.
Adam Lebor scrie in istoria Jaffa: "Din "New Seray" nu au mai ramas decat zidurile de la fatada. Dupa un moment de tacere, au rasunat tipetele de durere. Douazeci si sase de persoane au fost omorate si cateva sute grav ranite. Cei mai multi erau civili, printre care si copiii de la o cantina pentru saraci din apropiere."
Represaliile nu au intarziat.
Noua zile mai tarziu, un fost caporal britanic de politie - Eddie Brown - al carui frate fusese asasinat de cealalta grupare sionista radicala, "Irgun", a organizat un atentat cu un "autocamion-capcana" in centrul orasului Haifa, omorand 50 de oameni. Doua saptamani mai tarziu, acelasi Eddie Brown conducea un automobil furat, urmat de un palestinian in uniforma de politist britanic, la volanul unui autocamion de cinci tone, plin ochi cu explozibil. Cei doi au trecut cu succes de controalele britanice si de cele ale "Haganah", si au intrat in Ierusalim. Soferul a lasat autocamionul in fata sediului ziarului "Palestinian Post" si a plecat in automobilul condus de Brown. Putin mai tarziu, sediul cotidianului a sarit in aer.
Atentatul s-a soldat cu zece morti si 20 de raniti. A urmat atentatul pus la cale de Abdel Kader El-Husseini - liderul militar al lui "Arab Higher Committee" - de la Hotel "Atlantic", de pe strada Ben Yehuda. Unde au fost detonate nu unul, ci trei "autocamioane-capcana"! Deflagratia de la Hotelul "Atlantic" s-a soldat cu 46 de morti si 130 de raniti.
La 11 martie 1948, limuzina oficiala a consulului american, cu steagul SUA, condusa de soferul obisnuit al consulului, a parcat in fata lui "Jewish Agency", un sediu foarte bine pazit. Soferul limuzinei - un palestinian crestin, Abu Yussef - spera sa-l asasineze pe liderul sionist David ben Gurion. Desi l-a ratat pe ben Gurion, "limuzina-capcana" a explodat. Rezultatul: 13 oficiali de la "Jewish Foundation Fund" au fost ucisi si alti 40 raniti in atentate.
Un "american linistit": colonelul CIA Edward Lansdale
In romanul "Un american linistit", Graham Green se inspira din evenimente reale, petrecute in 1952-1953, la Saigon, cand trupele franceze luptau din greu cu fortele Vietminh, comuniste. Personajul din roman, agentul CIA sub acoperire Alden Pyle, era "ziarist" si parea un personaj discret, politicos si un indragostit romantic. In realitate, Pyle din roman organizase cu sange rece atentate cu "masini-capcana", atentate atribuite imediat comunistilor din Vietminh. Graham Green s-a inspirat dint-un fapt real. Iar Alden Pyle nu era un personaj de fictiune.
"Americanul linistit" a fost in realitate colonelul CIA Edward Lansdale, specializat in "contra-gherila". El primise chiar de la Allen Dulles (directorul CIA) misiunea de a-l sprijini in secret pe generalul vietnamez Trinh Minh The, apartinand sectei Cao Dai. Generalul The, cu ajutorul agentului american Edward Lansdale, organiza frecvent atentate sangeroase cu "masini-capcana", dintre care faimos a ramas cel din fata Operei din Saigon (1952). Ca in orice atentat de acest gen, "vinovatii" trebuiau sa fie "teroristi-comunisti" din Vietminh, iar victimele erau francezi.
Politica lui Allen Dulles din acei ani era, de fapt, sa-i scoata pe francezi din Indochina, pentru a se instala in locul lor americanii. Atentatele din Vietnam faceau parte din acest joc politic: oficial, SUA sustinea Franta contra "comunistilor"; neoficial, CIA ii casapea pe francezi in atentate cu "masini-capcana", atribuite "teroristilor comunisti" din Vietminh. Pentru a-i determina pe francezi sa se retraga din zona geopolitica a Asiei de Sud-Vest. Ceea ce s-a si intamplat, in cele din urma, in 1954, dupa batalia de la Dien Bienh Phu.
Ulterior, generalul The a fost depistat de agentii francezi drept adevaratul autor al atentatelor cu "masini-capcana". Si lichidat. Aceasta nu l-a impiedicat pe colonelul Lansdale sa-l prezinte pe generalul vietnamez in mass-media din SUA drept un "om bun la suflet", moderat, un bun militar, "de-al nostru". N-a pomenit, insa, niciodata ca prietenia lui The costa CIA vreo 25.000 de dolari pe luna.
SUA si ISI pakistanez au format, in anii '80, experti in atentate cu "masini-capcana", pe care i-au utilizat in Afganistan, terorizandu-i pe sovietici. Intre 1992 si 1998, 16 atentate majore cu "masini-capcana" au avut loc in 13 orase mari, ucigand 1050 de oameni si ranind in jur de 12.000.
Criza din Alger si atentatele OAS
Franta a cunoscut teroarea atentatelor cu "masini-capcana", cateva luni mai tarziu, chiar la ea acasa. In ultima faza a razboiului din Algeria, mai multi ofiteri francezi care nu erau de acord cu negocierile dintre autoritatile de la Paris si Frontul National Algerian, au format celebra "Organizatie Armata Secreta" (OAS), condusa de generalul Raul Salan. In aprilie 1961 - dupa o incercare nereusita de insurectie militara - OAS a inceput o campanie de atentate cu "masini-capcana". "Tintele" OAS erau presedintele francez Charles de Gaulle - care incepuse negocieri (mijlocite de Moscova) cu rebelii nationalisti din Algeria -, fortele franceze de securitate care colaborau cu De Gaulle, comunistii (care pledau in mari mitinguri pentru independenta Algeriei, sustinuti de URSS), presa franceza de stanga, activistii asa-numitei "lupte pentru pace" (stipendiati de Moscova), dar si filozofii "existentialisti" (gen Jean-Paul Sartre), precum si civilii algerieni din Franta. Cel mai grav atentat cu "masina-capcana" a fost cel din mai 1962, soldat cu 62 de morti. OAS-ul dispunea de o mare experienta in materie de actiuni de gherila. In plus, includea in randurile sale membri ai "Legiunii Straine", profesionisti in arta represiunii si a terorii.
Masini-capcana in razboaiele Mafiei
Atentatele cu "masini-capcana", organizate de OAS, au atras atentia lui Angelo La Barbera, "capo" al Mafiei din Palermo. Acesta avea un vechi conflict cu un rival, Greco "Pasarica". Asa ca a solicitat, contra cost, expertiza OAS-ului in materie de "masini-capcana". Si a primit-o.
Bastionul lui Greco se afla la Ciaculli, langa Palermo, unde mafiotul razvratit era aparat de o adevarata armata. In februarie 1963, o "Alfa Romeo Giulietta" a reusit sa insele vigilenta paznicilor lui Greco si sa-i distruga vila.
John Dickie descrie pe larg episodul in istoria Cosa Nostra. In atentat si-a pierdut viata unul dintre apropiatii lui "Pasarica". Acesta a reactionat si oamenii sai au reusit sa-l raneasca grav pe Barbera, in mai 1963, la Milano. Drept raspuns, doi dintre "locotenentii" lui Barbera - Pietro Torreta si Tommaso Buscetta (devenit peste ani celebru) - organizeaza un atentat sangeros utilizand mai multe automobile "Alfa Romeo Giulietta". Atat de mult intrase acest automobil in repertoriul atentatelor mafiote.
Modelul "Alfa Romeo Giulietta" a fost utilizat si in "Al Doilea Razboi Mafiot", din 1981-1993. Cel mai cunoscut atentat mafiot cu "masina-capcana" a fost cel din mai 1993, cand mafiotul Bernardo Provenzano - supranumit "Tractorul" - impreuna cu celebra banda Corleone a organizat un atac la Galeriile Uffizzi din Florenta, soldat cu cinci morti si 40 de raniti.
"Vinerea neagra" din Belfast
Un pas inainte in tehnologia atentatelor cu "masini-capcana" s-a facut atunci cand IRA irlandeza a descoperit - cu totul intamplator - ca nitratul de amoniu in combinatie cu pacura are o forta de deflagratie cu totul speciala. Amestecul este cunoscut drept ANFO.
La 21 iulie 1972, intr-o vineri, IRA a aruncat in aer 20 de "masini-capcana", care explodau din cinci in cinci minute, la Belfast. Atentatul a fost denumit "Bloody Friday" (vinerea sangeroasa), si s-a soldat cu moartea a 70 de civili, doi soldati britanici, precum si cu ranirea grava a peste 130 de persoane.
Atentatele din "vinerea sangeroasa" au determinat autoritatile britanice sa inaspreasca controalele la automobile, motociclete si autocamioane. Cele doua enclave - catolica si protestanta - aratau dupa vinerea sangeroasa ca doua zone fortificate. Britanicii au inventat cu aceasta ocazie "zona verde" (green zone), ca zona de maxima securitate. Carnagiul din "vinerea sangeroasa" au schimbat mult perceptia populara asuupra IRA si a permis britanicilor sa lanseze "Operatiunea Motorman": 13.000 de militari britanici insotiti de tancuri "Centurion" au inceput sa patruleze la Belfast si Derry.
Atentatele din Beirut
Inasprirea masurilor de securitate si vigilenta sporita a autoritatilor i-a determinat pe teroristi sa renunte, uneori, la cel mai mare avantaj oferit de tehnica "masinii-capcana": timpul pentru fuga de la locul atentatului. Pentru fanatici, propria viata devine insa mai putin importanta decat succesul operatiunii. Sunt gata sa piara si ei, numai sa stie ca si-au indeplinit "misiunea". Asa au aparut "atentatele-sinucigase", in 1983, in Liban - organizate de fortele pro-iraniene Hezbollah.
Pe 18 aprilie 1983, un "autocamion-capcana", condus de un "terorist-sinucigas", intra direct prin portile Ambasadei SUA din Beirut si deflagreaza explozibil ANFO. Fostul agent CIA, Robert Baer, spune ca si portavionul "USS Guadalcanal", ancorat la cinci mile de coasta libaneza, s-a cutremurat in momentul exploziei. "In punctul zero al exploziei, cladirea de sapte etaje a ambasadei americane a fost smulsa pur si simplu din pamant, a ramas suspendata in aer cateva secunde - care au parut o eternitate - apoi s-a prabusit intr-o mare de cenusa, moloz si hartii", scrie Robert Baer, martor ocular al evenimentului.
Incidentul a coincis cu vizita la Beirut a lui Robert Ames, responsabil CIA pentru Orientul Apropiat, care a disparut in atentat. Cateva degete ale lui Ames, inclusiv inelarul purtand verigheta, au fost descoperite plutind pe mare. Alti cinci ofiteri CIA, a caror rezidenta se afla in ambasada, au avut aceeasi soarta cu Robert Ames.
"Niciodata CIA nu a pierdut atatia ofiteri intr-un singur atac", mai scrie Robert Baer. O luna mai tarziu, un elegant Mercedes trecea de controlul bazei americane din Beirut si exploda. "S-a afirmat ca a fost cea mai mare deflagratie non-nucleara, de suprafata, din istoriei", relateaza Baer. "Baza americana a inregistrat 241 de morti, tot atatia cat in batalia de la Iwo Jima."
Un atentat asemanator a urmat impotriva unei baze franceze. Apoi, seful rezidentei americane din Beirut, William Buckley, a fost rapit si asasinat. Atentatele au continuat, iar presedintele Reagan a ordonat retragerea trupelor SUA din forta multinationala dispusa in Liban. Ceea ce echivala cu desfiintarea acesteia, in februarie 1984. Bob Woodward, de la "Washington Post", a scris: "A fost cea mai mare infrangere pentru presedintele Reagan. Ne-am rasucit pe calcaie si am sters-o din Liban."
"Un autocamion furat si ceva explozibil au alungat forta americana din Liban", scria si Thomas Friedman in "New York Times".
World Trade Center 1993
Dupa dezastrul de la Beirut, "Sandia National Laboratory" din New Mexico a inceput un program special de cercetare a atentatelor cu "masini-capcana". Rezultatul i-a uimit pe cercetatori. Acceleratia la explozie s-a dovedit mult mai puternica decat cea a unui seism de grad mare.
Pe 26 februarie 1993, este atacat pentru prima data "World Trade Center". Bomba a fost fabricata de specialistul nr.1 al Al-Qaeda, Ramzi Yousef, ajutat de un inginer din Kuweit, Nidak Ayyad si de membrii grupului islamist egiptean "Gama'a al Islaimyya", condus de seicul Omar Abdul Rahman. Extrem de curios este faptul ca seicul Rahman se afla in SUA cu o viza "aranjata" chiar de CIA, dupa cum avea sa semnaleze, mai tarziu, in presa.
Explozia a produs sase morti si circa o mie de raniti. Intr-o scrisoare, Ayyad recunoaste: "Calculele noastre nu s-au dovedit prea exacte. Am jurat, insa, ca data viitoare vom fi mult mai precisi cand vom ataca World Trade Center."
"Data viitoare" avea sa fie la 11 septembrie 2001.
Oklahoma City si atentatele de la Nairobi si Dar-Es-Salaam
La 17 martie 1993, la Buenos-Aires, o "masina-capcana" exploda langa Ambasada Israelului. Rezultatul: 30 de morti si 242 de raniti.
Un an mai tarziu, tot la Buenos-Aires, un "martir" Hezbollah de 29 de ani, arunca in aer "Asociatia Mutuala Israel-Argentina", provocand moartea a 85 de persoane si ranirea a peste 300.
Pe 19 aprilie 1995, are loc atentatul de la "Oklahoma City". Atentatul a fost organizat nu de Hezbollah, ci de doi veterani americani ai "Razboiului din Golf". Timothy McVeigh pare ca s-a inspirat din romanul "The Turner Diaries", al lui William Pierce. Rezultatul: 168 de morti. Seismografele au inregistrat in cursul deflagratiei un seism de gradul 6 pe scara Richter.
Pe 7 august 1998, Al-Qaeda a fost acuzata ca ar fi organizat atentatele cu "masina-capcana" de la ambasadele SUA din Nairobi (Kenya) si Dar-Es-Salaam (Tanzania). In 2002, un atentat dintr-o discoteca din Bali, producea 202 morti. Iar in iulie 2005, un atentat cu "masina-capcana" de la Sharm-El-Sheikh (Egipt) se solda cu 88 de morti. Analistul neoconservator Charles Krauthammer scria in "Washington Post": "Masina-capcana este o veritabila arma nucleara a razboiului de gherila."