Rapita si progresul

Parca am fi in trafic, cu soferi care nu precupetesc nici un risc doar ca sa-si faca loc cat mai in fata, chiar cu pretul vietii - de preferinta al vietii altora. Energia acestor pulsiuni ar putea fi folosita mai putin destructiv, sublimata - adica investita in ceva creativ - dar nu pare a avea aceasta sansa.
Iau doar doua exemple: cazul operatiei la care s-a supus, de buna voie si in deplina cunostinta de cauza, Fericitul intru Adormire Teoctist, si cazul anilor de gradinita obligatorie. Pe un fond de cucernicie pravoslavnica, intrerupta ici-colo de barfe despre politicienii prezenti la capataiul defunctului patriarh - ia sa fi fost absenti, sa vezi atunci infierare - cel dintai scandal a invadat mass-media (insotit de un acompaniament excesiv de sonor de bloguri) contrapunand nu doar vechi rivalitati medicale si personale, bine cunoscute in breasla, ci si opinii dintre cele mai dubioase, care par a pune pe acelasi plan competenta profesorilor nefrologi cu cea a soferilor si calugarilor. S-a cerut cu vehementa arbitrajul Colegiului Medicilor, dar, cand acesta s-a pronuntat, a starnit al doilea val de proteste, fiindca si-a ingaduit sa nu condamne echipa care operase. Asa ca scandalul renaste, ca o sinistra pasare Phoenix, din propria cenusa, incendiind iar opinia publica (si ratingul).
Al doilea caz priveste o initiativa a Ministrului Educatiei, care a lansat proiectul menit ca, peste cativa ani, sa transforme gradinita intr-o etapa obligatorie a parcursului scolar. Pe marginea acestei idei, care e argumentata cu insistenta si in Raportul Comisiei Prezidentiale - scutit de ironiile pe care presa le-a rezervat exclusiv ministrului - n-am auzit opinii autorizate ale specialistilor in educatie timpurie. N-am dedus din nici o interventie scrisa sau rostita ca vreunul dintre cei care isi exprimau foarte critic opiniile (inclusiv prin vorbe grele, pe care nu de la gradinita le vor fi deprins bloggerii) s-ar fi ostenit macar sa citeasca textul proiectului, ca sa nu mai vorbesc de rezumatele discutiilor cu focus-grupurile care aduc, din partea parintilor si a profesorilor deopotriva, o multime de argumente si de sugestii in favoarea acestei idei. E cu mult mai simplu sa ironizezi un proiect decat sa-l analizezi, asa ca soferul de taxi care ma ducea deunazi si-a facut o bucurie ca, printre injuraturi si manevre riscante, sa batjocoreasca in voie si ideea, si pe ministrul emitent.
Ca vechi cititor pasionat de Caragiale, nu pot sa nu-mi amintesc de pletora de specialisti in chestiunea rapitei, care invadase gazetele si bodegile Bucurestilor la finele veacului XIX. Nici atunci nu se pronuntau agronomii, ci Mitica, Costica si alti ageamii. Doar ca, oricat de incandescente, disputele caragialesti nu comportau violenta celor de azi. Ori ca le-a sublimat Nenea Iancu tonul, cu inegalabilul lui simt artistic, ori ca interlocutorii lui nu se calcasera in picioare vreme de un deceniu la cozile pentru Adidasi de porc sau pentru hartie igienica, fapt e ca dezbaterile contemporane invadeaza spatiul virtual cu o violenta de soferi isterizati, urata si insetata de sange, care ma face sa am mari dubii cu privire la progresul universal.

---

Despre autor: