Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a reamintit ieri, printr-un comunicat de presa, ca data de la care incepe procedura de aderare la un fond de pensii administrate privat este 17 septembrie, iar activitatile de publicitate si de marketing privind fondurile de pensii obligatorii se vor putea desfasura dupa acest termen. "In aceste conditii, in perioada imediat urmatoare, pana la inceperea perioadei de aderare, CSSPP va supraveghea si va controla desfasurarea unor asemenea activitati de catre entitatile de pe piata pensiilor administrate privat, autorizate de catre Comisie", se arata in comunicat. Daca se vor constata activitati de atragere a participantilor la un fond de pensii administrat privat si/sau de obtinere a acordului de aderare a participantilor, precum si activitati de publicitate, practicate inainte de 17 septembrie, Comisia va sanctiona nerespectarea reglementarilor si va sesiza organul de urmarire penala, pentru situatia in care fapta savarsita constituie infractiune. De asemenea, autoritatea de reglementare a reamintit ca este interzis administratorilor, agentilor de marketing si persoanelor afiliate acestora sa transmita informatii false, sa faca afirmatii sau previziuni eronate despre evolutia unui fond de pensii, sa ofere beneficii colaterale in scopul de a convinge o persoana sa adere la un fond de pensii sau sa ramana participant la acesta. Totodata, acestia nu trebuie sa acorde foloase pentru facilitarea aderarii potentialilor participanti, sa difuzeze orice material publicitar in legatura cu un fond de pensii administrat privat sau cu un administrator, inainte ca acestia sa fie autorizati de CSSPP sau inainte de publicarea prospectelor schemelor de pensii private autorizate.